- Prea mici

*
Dilemă

E dragostea
sau io-s de vină mamă?
Pe cin’ să-nvinuiesc
că mă rănesc
cu tot ce alţii spun
că-i bun de pus la rană?

*
Nopti de cafea / Zile de zat

Minte-mă!... i-oricum mai mult decât nimic.
...şi dacă ai să-mi pui peste minciună în ibric
un strop de cognac
va fi –
până din nou mă vei minţi -
de leac.

*
Urăsc tăcerea

sunt gata să iubesc
ce am urât mai mult - minciuna - şi să urăsc
ce am crezut că e de aur şi-i ca mierea:
sunt gata să urăsc tăcerea.

*
Detest

Când ştiu ce vreau
(...şi ştiu şi pot şi vreau)
nu-mi place pilotat.
Detest să mi se spună ce să fac
şi pentru asta, câteodat’
pe mulţi i-am detestat.
...chiar soarta
şi consoarta.

*
Întâmplări din Pădurea Verde

ca un broscoi ce sunt,
ce-n codrul falnic de trifoi –
ce-mi trece de genunchi –
am luat trei palme-n cap
de la piticul palmier,
să iasă-n faţă-i cer.

*
De Pipera

Alaltăieri
încă oieri -
de ieri
boieri

*
Simplu muritor

- adevărul care ne zburleşte părul -

nu pot să cer eu iudei -
ca simplu muritor -
să fie ce nu fost-a
lângă Învăţător

*
A fi sau a nu fi poet

Eu nu-s poet dacă a fi poet e meserie
Sunt doar dacă a fi poet 'i-e omului în fire.

- "Ce e val ca valul trece"

Ne vom căli în pierderi, orfani de-orice putere,
Când rece, când firbinte, ne vom simţi obrazul,
Călit va fi ce vine în urmă-ne – talazul,
Iar noi - val înainte - în spume ne vom pierde.

- Hoţ, şi mincinos, şi trădător...

(...colindă de dor)


Din huma-mi uscată, zbicită, crăpată,
De-o aură din ce în ce mai subţire –
Mult zis – protejată,
Se strecoară afară,
Sfâşiind-o ‘ntr-un loc cu pânza mai rară,
Privind ca hoţii când intră sau ies,
(Înăuntru/afară)
În stânga, în dreapta,
Încă o dată (a câta, a cincea?) –
Trădător! I-am zis “Nu”! Mi-a promis! –
Sufletul meu.

Şi anul ăsta mă minte...
...Şi fuge
Să te colinde.

- N-ai fost un înger

N-ai fost un înger...
Asta, am făcut din tine eu...
Din gându-mi am făcut în juru-ţi cer
Şi pentru tine despuiatu-l-am pe Dumnezeu.

- Un sâmbure de fragă

(amintiri din agonie)

Din codrul, ca o pâine coaptă-n ţest, de poezie
Am vrut şi eu să fiu gustat pe-acea felie
Pe care, fin, se lăfăia în boierie,
Strat greu, strat gros, de unt de agonie.

Pe site-ul care poartă azi caftan, chimir şi barbă,
Atât cât poate fi un sâmbure de fragă
Într-un butoi ce are sus un lat de palmă marmeladă,
Am fost şi eu o clipă pe felie.

Azi mă desfată numai clipa ce-o trăiesc,
Nu mai vâslesc în unt clisos de agonie,
Vibrez, reverberaţii îmi ofer şi dăruiesc
Scriind, citind, doar pentru mine, poezie.

- La şcoala urii

La şcoala ce mă-nvaţă să urăsc,
Tu şcoală-ar trebui să fii cum nu eşti – slută -
Dar, prea frumoasă fi’nd, mă mulţumesc
În prejma ta, să fiu prezent sută la sută,
Iar de la curs cu gândul să chiulesc.

Şi când cei ce îţi fac pe plac sunt în vacanţă,
Eu, tot prin preajmă-ţi, să am parte de restanţă
Şi - dacă vei avea încă răbdare -
Să te revăd la re-re-re-examinare.

- Sezon mort

Eh... Beau şi eu ce bea tot omul...
Din grâu şi pere nimeni n-a mai distilat.
...Şi nici din crizanteme.

Aştept şi beau şi eu ce bea tot omul.
Findcă, la ce iubesc, acum e mort sezonul
Şi vreau să mă păstrez şi viu şi însetat.

De-or redospi aromele perene,
Mă sting cu apă rece şi mă îmbăt cu somnul.

- M-am săturat

De-ţi auzi sătulul
Zbierînd “m-am săturat”
Nu-l credeţi.
S-a săturat numai flămândul
Să-l tot privească pe-mbuibat,
În Jeep-ul lui,
Cum râgâie articulat
“m-am săturat”.

- La sărbători

Moto:
Konstant în R
(în rele)
sunt bărbat,
afumător,
afemeiat,
setos de dragoste,
de dragoste beţiv înveterat.


Nu mi-a crescut nimic de la femei. Am terminat
Cu cidrul, berea, vinul - m-am lăsat
Reprofilându-mă pe spirturi parfumate
Şi mai aleg - cât încă se mai poate -
Aroma pâinii coaptă-n ţest din bob de grâu
Amestecată cu miros de fân
Şi cu dulceaţa perelor purtate-n sân.

O! Doamne!
De-aş putea măcar la sărbători
Să mă răsfăţ, să beau parfum de flori
Şi nu ‘că-s năzuros dar – ştii – aroma mea supremă
E... din parfum de flori de crizantemă.

- Urare de Sfântul Nicolae

O zi pe an e bine să fii cizmă
Dar dacă nici atuncea nu se poate,
Las’ o fereastră uşor întredeschisă -
Cât gândul bun putea-va a răzbate.

- Noapte de Decembrie

Nu aveam somn şi l-am luat din raft pe Poe.
...Era-n Decembrie (‘că-n Decembrie se-ntâmplă)...
Mi-am aşezat veioza mai bine pe birou,
Mi-am umezit un deget trecându-l peste limbă
Şi răsfoind prin buche am dat de “Le Corbeau”.
Din nou peste “Corbeau”...

E o poveste tristă, veche de-un veac jumate,
În care-un om a cărui târzie resemnare
De moartea prematură a tinerei Lenore,
Împins e la speranţă apoi la resemnare,
De un cioroi – o cioară – ce zice “Nevermore”.
Atâta: “Nevermore”.

Mulţi au plăcut povestea şi au tradus-o chiar
Şi asta buchiseam la ceas târziu în noapte.
Trecusem de Breslaşu, de Botta şi – onor –
Ion Luca Caragiale şi alţi poeţi (vreo şapte)
Şi am rămas cu gândul la cioară... Chiar se poate?...
...Oare chiar “Nevermore”?...

Ce s-a-ntâmplat pe urmă?... Nu ştiu. E greu de zis...
Cred c-a sunat la uşă vreun beat sau vagabond...
Chiar! Nu ştiu de-a sunat şi nici dac-am deschis.
Nu-mi amintesc... Schimbat-am poziţia la birou?
Dormeam? Ce se-ntâmpla era cumva doar vis?
Atâta doar? Doar vis?

Nu-mi amintesc să fi bătut cumva-n fereastră.
Să fi pătruns direct din buche-n mintea mea?
Stătea croncanu-nfipt cu ghearele-n veioză
Cu ciocu-ntredeschis şiret şi mă privea.
I-am zis: “Pe unde ai intrat zbughieşte-o-ncetişor”.
Ce-mi zice!?: “Nevermore”.

Pleznir-ai drace!!! Cioară savant să îmi vorbească,
N-am auzit; citit-am doar cândva la Edgar Poe.
Îmi apăsam aorta – decisă să pleznească -
Şi asta findcă cioara mă luase “la mişto”.
“Auzi?! Te cari jivină! Acum! ‘De nu - te-omor!"
“Cra–cra! Cra! Nevermore!”.

O gânganie te face – cioară ciudată –
Imensitatea cuvântului ce îl rosteşti!
Nevermore înseamnă-n engleză niciodată!
În veşnicie nu simţi că te pierzi? Te topeşti!
Chiar nu simţi? Zornăie “Nothing” în al tău căpuşor
Când spui “Nevermore”!

La aşa calm,desigur,eram cel care pierde.
Câştig puteam să am cerându-i să răspundă
Acelor întrebări de ziuă şi de noapte
Ce ne-ncetat mă dor (n-am somn şi mă frământă).
“Spune-mi te rog, putea-voi s-o uit pe-a mea Ninonne?
“No! Never! Nevermore!”.
*
Era-n Decembrie (‘că-n Decembrie se-ntâmplă)...
M-a rugat, şăgalnic, să-i predau ca la şcoală,
Lăsându-şi căpşorul să se-ncline pe-o tâmplă,
Relaţia cei zicem “extraconjugală”.
Unde ai fost cioară atunci? - croncan pisător –
Să-mi fi zis “Nevermore”?

Apoi ma-ntrebat dacă iubind o femeie
Mi-a păsat atât cât să plec de acasă.
Căuta în minte printre cuvinte o cheie
Să mă încuie şi a găsit: cu voce joasă
Mi-a spus că sunt laş, că-s moale, că-n loc s-o iubesc
Doar “Per Versus” trăiesc.

Martie – Marte... Ce-nseamnă oare “prea crud”?
Poate fi cruzimea gingaşă de ghiocel?
...Sau cruzimea din ochii de războinic prea surd
La-ndurare a zeului Marte – zeul Oţel?
Pumnalul în piept după sărut e mărţişor?
“Martzishorrrr? Nevermore!”

Iunie-Iulie, când fructe şi grâne se fac...
Mergeam alături şi totuşi nu împreună,
Mânând alaiul de stele în zodia rac...
...Sărut pe obraz... mângâiere pe mână...
Mai simţi-voi vreodată acelaş fior?
Taci! Da, ştiu... Nevermore...

La aniversarea sa, toată lumea a ştiut
Că prietenul ei drag la care ţine foarte mult
Se roagă la stele, la Dumnezeu şi la sfinţi
Să-i fie mai aproape decât buni-i părinţi.
“Ne spui cum îl cheamă?” - au întrebat indiscret.
“Nu pot. E secret.”.

Azi fuge de mine – de fapt fuge de sine –
La telefon nu răspunde şi dacă o face,
Se dă după scuze (politicos – c’aşa-i bine),
Ştiind că nu-mi place dar că nu am ce face.
Am s-o mai văd?, s-o aud?, s-o ating până mor?
Dormi? N-aud “Nevermore”.
*
Prin jaluzele fotonii veiozei nu ies.
Se opresc, se-ntâlnesc cu fotonii de-afară,
Bat în retragere făcând drumul invers.
Dormi bătrâne!... Dacă-ntr-o viaţă de cioară -
Colindând timp şi spaţiu – n’ai înţeles
Că sub aripi milioane de ore de zbor
Poţi să ai, daca n-ai “papagal” totu-i sters,
Atunci, dacă totuşi aspiri la grad de Condor,
Învaţă să spui ş-altceva –
Nu doar “Nevermore”.
...Altfel – nu te mira – ai s-ajungi comandor
La... “The saint Nevermore”!

- Golgotă

(memoria nemuririi)


nu moartea ci naşterea
face din memoria nemuririi
golgotă

mai mult decât viaţa
dacă moartea înseamnă
timp de uitare
nu de moarte mi-e frică
de veşnicie mă tem

- Pe cord

(seqvenţe haiku)

*
Cicatrice –
loc de pus degetul
unde-a fost rană.

*
Poeziile mele –
synapse ce cos
cicatrice iubirii.

*
Iar sângerez –
amintirea-mi tot rupe
coaja pe cord.

- Viul etern

(haiku)

Suflet în carne –
ambalat perisabil
e viul etern.

- Ambalat în stretch

Mi-i gura lumii ambalaj de stretch,
Maturitatea - termen de valabilitate
Cuprins în etichetă, criptat în cifre seci -
Suflet captiv în carne şi carne la pachete...

- Ieri, cu noaptea-n cap

Ieri!
N-ai sughiţat
cu noaptea-n cap?

Ieri!
Am căscat
ca apucat
din răsărit
în asfinţit!

La cinci,
ieri!
Dormeai?
Dar n-ai visat
că sughiţai?

Nici n-ai visat?...

- Lamă de timp

zecimeamiimea
micronanopicosecunda
nu-s clipă

nimic...

lamă de timp fără grosime
clipa separă o miime de alta
o secundă de alta desparte
pe 2006 de 2007

un secol? jumate? un sfert?
ne despart prejudecăţi de milenii
până la nul laminate

foiţă...

ce desparte o miime de rest
leagă de fapt
aşa simt aşa cred

nanosecunde şi clipe

...şi noi...

eu de o parte
tu de cealaltă
şi clipa la mijloc...

lamă în rană

- Sa mori prosteste, sa mori eroic, sa mori nemuritor...

O singură femeie
de-aş fi iubit până la moarte,
(la moartea cui? a mea? a ei?)
unul din noi
trebuia ATUNCI să fi murit,
abia ieşit din pubertate.

N-a murit nimeni -
ştiut-a ea tot rostul -
şi a făcut cum a făcut
de n-a murit nici ea
si nici eu n-am murit
ca prostu’.

Să vrei să mori din dragoste-i ridicol.
...Până la urmă de-aia e frumos...
...Deşi, trecerea ta prin viaţa asta
(oricum prea scurtă)
chiar n-a avut – în felul ăsta –
nici un rost.

...Şi-odată mort
vei fi un mort penibil.

Dar moartea ce n-o vrei?
În schimbul ei
şi-al celor ce-i iubeşti,
chiar viaţa ta
(cu cât îţi e mai dragă)
s-o târguieşti e eroism.

...Oricât de straniu ar părea,
e nemurirea.

- Felia de azi

Am gustat prima oară moartea
Ca simplu fiu moştenitor.
De un timp mănânc moarte pe pâine.
Felia de azi se numeşte Bădia.
Am servit-o la micul dejun printre lacrimi.
Nodul din gât nu mă lasă să spun nici
Fie-i ţărâna uşoară.

- Simbria ochiului damnat

La propriu şi la figurat
Dus-am în spate,
Cu carne de vânat, sicrie.
‘Ţ-mai aminteşti Bădie?
Din acest fel tentant
De fructe de pădure
Am gustat cu frică
De privirea ochiului divin
Dar am primit senin -
Doar pentru asta am cărat
Şi-oi mai căra şi-oi mai primi -
Simbria ochiului damnat.

- Ne-om revedea Bădie

(amintirii lui Ernest Maftei)


Ne naştem să murim.
...Nimic mai ipocrit...
Ne naştem să trăim,
Murim findc-am trăit.
Viaţa e har iar moartea
E plată de plătit.
Să mulţumim dar zilnic
Findcă plătim în rate:
Un pic câte un pic.

Bădie –
Imens poem de dragoste de viaţă
A cărei slovă ultimă
S-a scris ieri dimineaţă -
Am fi cu siguranţă mult mai buni şi bun cu bun
Nu ne-ar mai pare viaţa o pedeapsă
Şi moartea plată n-ar mai fi
de n-am uita ca ai trecut pe-aci.

Nu ştiu de-ai mai trăit vreodat’
Şi nici de-oi mai avea cumva mandate
Dar viaţa ASTA ai plăcut-o ca pe-o orhidee
Şi ai iubit-o cum iubeşti printre atâtea alte’,
De la-nceput pân' la sfârşit, o singură femeie.

Cu el femeia ASTA a fost în tinereţe capricioasă
Dar a cedat cum cred că i-au cedat cam toate -
Din curiozitate -
Acea scânteie
Ce face câteodată o torţă din femeie -
Şi viaţa sa a scânteiat măcar odată
Căci a găsit în ochii lui Bădia bijuterii diamantate
Prin care, reflectată goală, pură
De tot ce aruncăm pe ea s-o facem hâdă, despuiată,
Să se transforme dintr-o zână rea în zână bună.

Ne-om revedea Bădie... Nu vreau răsplată.
Când va veni sorocu-am să plătesc
Pentru că am trăit ca tine, făr-a pretinde.
...Şi findcă vreau să te reântâlnesc.

- Pot să mă supăr?

Pot să mă supăr c-a vărsat pisica
smântâna şi c-a rostogolit
de la intrare şi până în balcon
ulcica?

Pot să mă supăr că griveiul
mă face iar să merg desculţ
până la tomberon
s-arunc gunoiul?

Ei, bine, spune tu!:
mă pot eu supăra pe tine?... NU!

- Iglu

mai am timp mai am loc?
am fost pân-n vară
trecând prin soroace s-ajung en fine
salvat cryogenic unde mi-e locul
acum mă întorc la pe locuri fiţi gata
foetus ghemuit în blockstart
drumul la ducere prin primăvară
un jour bleu un jour gris
se-ntoarce prin toamnă
deja – parcă - vu
la iglu
unde urmează darea de seamă

urcat-am golgota prin pubertate
cu soarele-n stânga şi miază-noaptea în spate
printre muguri de iarbă şi flori ionatane
sus n-am putut să fiu decât oaspe’
ce-i mult nu e bun ce-i bun pentru zei
la semizei jumătate

prin andropauză reiau drumul la vale
cu soarele-n stînga şi viaţa în spate
da-n sensul opus
drumu-i mai scurt sunt cârcotaş
nu mă dau dus fac popasuri mai dese
boufet chaud boufet froid
mă uit gură-cască printre forme rotunde
de pere zemoase atinse de brumă
pâine-aburind-în albe pulberi de grîu
şi crizanteme

finish
aproape-am ajuns
dare de seamă
iglu

- Străbătând căi lactee

optic ochiometric
cu urechea sonar
îţi scanez 3d
relieful mamar
smerit mă înscriu
pe-o orbită aleatoare
funcţie de masa smerită
la care-am ajuns
şi de viteza avută
când am pătruns
străbătând căi lactee
în jurul inimii tale
dau târcoale
iarăşi scanez
de data asta palpez
cu instrumente desigur
cordul
să văd unde-acordez
misiunea mea declarată
încerc încă odată
să-ţi leg inima-n rime
aorta stânga-sus
cu vena dreapta-sus pereche
aorta dreapta-sus
cu vena stânga-jos încrucişate
ş.a.m.d. aorte cu vene-mbrăţişate
în arabesc
legându-ţi vasele sangvine
în mii de feluri
voi tipări cândva
doar pentru tine
primul volum de versuri

- Smerit

numai smerit
mă pot ajunge-atât de mic
să pot plonja-n abisul mărilor şi-oceanelor
dintr-un grăunte de nisip

poemu’ din atom
poemul cuantei
imensa epopee-a strălucirii albe din foton
în mici poeme colorate diferit e spartă-n şapte
de un talaz stârnit de adieri magnetice
pe luciul lacului din molecula h2o

smerit trăiesc cu riscul de a fi
de nesmeriţi strivit
strivit de cei ce cred
că micul e nimic

- Stabilopod

(poezie pentru marea vie)

stabilopod...
beton la ţărmu-agoniei...
mă scald şi aştept şi mă scald
şi aştept cu ochii în larg
mare vie
să vie spre mal
spuma valului tău saturat
cu sare şi sulf
şi poezie.

suflet-beton
invadat insidios
de igrasie

- Un fleac

un fleac e între naştere şi moarte...
e-atât de vechi cuvântul fleac
că doar contextu-i dă de hac.

‘nainte să iau diploma de inginer
eu fost-am matriţer.
nu vreau să pierdeţi, n-am să pariez –
nu ştiţi – scurtez:

puntiţă denumeam distanţa
ce două găuri ea desparte.
poetul punte spune, metaforic,
la ceea ce separă
o naştere de moarte.

moşii-strămoşii mei
lăsat-au spre uitare
cuvântul fleac,
semnând cu el
distanţa-ntre picioare
la gaura pe un-te naşti
şi cea de defecare.

ştiau bătrânii ce ştiau
şi noi am cam uitat
că-ntre picioare
purtăm viaţa
ce nu-i decât un fleac.

cum domnu’ nostru nemurirea
n-o-ncurcă cu venirea,
ne-mpiedicându-se de-un fleac,
n-o să-nţeleg -
nici cât să-mpungi cu-n ac -
cum unii, folosindu-se de scuza
că "nu-i decât un fleac",
încurcă găurile.

- A plecat doctoriţa

a venit
în duhoare de hoit împuşcat.
plutea uşor, se mişca delicat -
cum să spun? -
ca un balonaş de săpun foarte bun,
amalgam de culori şi parfum.

a visat...
a sperat să dea fân în hrănitoare,
s-alăpteze ursuleţii din biberoane...
din tot ce-a sperat
ajuns-a să dea certificat
de sănătate la salam de vânat.

a trecut...
a plutit pe aici uşor, efemer...
tot ce-a sperat e neterminat,
suspendat
între visul scurt abea început
şi trezie de deşteptător întrerupt.

a plecat.
unde se duce şi ce o să facă?
eu ‘i-urez numai de bine.
pentru mine,
totuşi, bine nu-nseamnă
certificat la caşcavalul de vacă

- Azi, 27

Pour l’anniversaire d-Ela

Aud că pe Sena
până şi gunoierii
vorbesc franţuzeşte.
La noi azi şi mâine,
până poimâine,
francofonia
se bucureşte.
Din păcate,
în bătrâna cetate
a lui Bucur,
tot şai’j’de secunde
au minutele toate
şi nu-mi mai ajung
să trec Dâmboviţa
pe cealaltă parte.
Pierdut sunt pe hartă...
S-a prostit g.p.s.-ul
şi ceas am degeaba...
I-o iluzie graba
în spaţiu şi timp...
De partea asta
în nemişcare mă prind,
de partea cealaltă
rătăcirea e-n gând.
Mă-mprăştii afară
şi mă-mprăştii în mine
şi totuşi...
...şi totuşi,
că vreau sau nevrând,
tre’ să m-adun.
Aici e momentul
şi locu-i acum.

Azi - douaze’şapte -
sunt aici, nu-s aici,
sunt cu gândul departe.
Cer gândului meu -
francofon bienssure -
de-o ajunge pe Sena
să facă un toure
să te găsească,
să-ţi ureze mulţi ani
şi-n anii aceştia
noroc de detoate -
bucurii, sănătate, iubire
şi suflet înalt,
plin până sus
cu fericire.

- Retrăire

Dacă n-aţi exista,
Copii,
Noi – viaţa –
Am hrăni-o
Cu pretexte,
Fără motive de a fi.


Fiţi, dară, fericiţi!
Şi noi vom fi,
Privind la voi.
Vom fi – în gând –
Cum am mai fost...
Până va fi să retrăiţi
(aşa cum toate-s puse-n rost),
Vom retrăi...

***

Ăst text e doar pretext
Să vă anunţ că sâmbăt-am fost avansat –
Nu împărat, ci, numai – socru mare.
De nu vă vine a da crezare,
Intraţi pe site.

( www.nunta-extremala.ro )

- Nimic, nimic

Ea zice: - Iubire, nimic nu s-a schimbat.
Între noi doi – tu ştii – nimic n-a fost
şi nici nu e – nu insista, nu are rost,
nu-ncape – findcă te ţin prea strâns îmbrăţişat.

Şi el: - De-acord. Nimic, nimic nu e-ntre noi.
Tot ce a fost am scos în grabă amândoi
şi ieri ş-alaltăieri – de vineri până joi –
să ne putem strânge în braţe goi.

- Năpârlesc...

Unii vomită versuri dimineaţa... aşa...
şi dacă nu – îşi bagă degetele-n gât
şi tot ce-au înghiţit, să nu-i îngraşe,
dau poezie la boboci (şi chiar la ăi' cu rât).

Alţii – poate doar altul (eu) – poeme năpârlesc.
De-aia poemele lor au - ca o coloană vertebrală -
ghirlande înşirate pe acel fir de aţă ce-i zicem viaţă -
cromozomii - mărgele blonde şi brune şi roşcate,
cu gene lungi de-amor, falic încovoiate.

Că se hrănesc/hrăneşte
cu tot ce e lumeşte şi nu se-ngraşă
e findcă-n oxidare pătimaşă - prin sânge -
consumul lor gourmand de derivate funcţie de timp -
sau poate doar gourmet –
îl dă-n ţesuturi pentru a-l căli şi stinge.

Am sânge rece (cică) dar dacă-i soare fierbe.
N-am croşetat nicicând cuvintele-n andrele,
nici le-am secat de sevă jucândule-n picioare
cum – nu de mult – făceau ţăranii vinul,
nici n-am amestecat cu apă bălegarul
ce - după poezie – îl dă vocabularul
să construiesc poeme de chirpici.

Eu nu am mâini, nu am picioare si nu am nici
Vr’un fel de fel de alte mădulare.
Şarpe de apă - dupa cum a stabilit chinezul zodiac –
sunt tot, din cap în coadă, mădular
iar poeziile le năpârlesc – cad de pe mine –
nu le mădulu-fac-turez şi nici le fac.

Doar le trăiesc.

- Sentiment în cont curent

Îmi este dorul azi un cont în banca lui,
Un cont hulpav ce-adună dobândă la dobândă.
Când fac cumpărături aş vrea să pot plăti
Cu dor. Să-l dau. Dar doru’ nu-i valută.

Cardul – cândva (cam pe la Mărţişor) – l-am aruncat.
Am vrut să iau atunci trifoi cu patru foi ş-un mic coşar
Dar n-a dat şfanţ nici cel mai cumsecade bankomat.
Să fi luat un şnur... Un şnur măcar.

Îl ţin degeaba (contul). Aş vrea să-l las uitării
Însă tot el mă bombardază vigilent
Subconştient cu sold, dobânzi si datorii.
Orice aş face acest cont rămîne tot curent.

- Confesiune

Moto: Martor fără voie



Pentru Ela


Te cofesai în şoaptă.
N-am vrut s-ascult dar tu cântai
şi muzica se-ascultă.
Atât cât se zărea – dansai.
Pluteai frumoasă-n rochia-ţi de singurătate
(astăzi un pic – nu mult, numai un pic - mai scurtă).
Vedeam dansând şi auzeam cântând o sfântă.

(cea păcătoasă
rămăsese-acasă).

...şi – cum totul pe lumea asta are-un rost
(‘nainte de confession
trebui’ ţinut şi-un pic de post) –
va apărea şi Don Juan
ce-oferă golul plin pentru o viaţă,
purtând pe braţe, învelit în celofan -
adus din nord - imensul tău (superbul tău)
buchet cu flori de gheaţă.

- Salam de căprioară

Uşor-uşor am fost împins de viaţă
să-l joc pe “vânătorul” în straie de paiaţă.
Un colţ de supermarket (un fel de superpiaţă)
cu şunci, cârnaţi şi tobe într-un palat de ghiaţă.

Trebuia să râd – să dau “alonge” mustăţii,
să strâng în jurul meu ca muştele clienţii,
să-i fac să ia din raft salam de căprioaoră
plătind dar nu ca Labiş (cu plâns) odinioară.

Da, i-am făcut să lase la casă leul greu
şi la sfârşit primit-am ca plată leul meu.

Mănânc... Mănânc şi plâng... Mănânc.

Orice-aş lua în mână - chiar pâine de secară -
ajunge să miroas-a salam de căprioară.

- Nectar de grapefruit

Am fost iubit de merişorul meu rotat
atât cât - sincer, simplu, pur şi simplu - m-a băut
ca pe-un pocal cu suc.

Un rest de hepatită juvenilă m-a revendicat
să-i fiu profilaxie naturistă la ficat –
nectar de grapefruit.

Pocal pocalelor de vin şi bere,
pocal aromelor de spirt din grâu şi pere,
nu m-am uscat.

Sunt încă dulce-lipicios dar praful aşezat
de-acuma-n veci nici-o maşină de spălat
n-are să-l spele.

...Sau – cine ştie? – divinitatea poate mă răsfaţă
şi-am să obţin pentru o nouă viaţă,
un nou mandat.

- Oseminte

De când eram copil – tot timpul – mi-am dorit creier mintos;
Să cresc un os - suficient de gros – in minte
Să pot să meşteresc cioplind din el toiag
De sprijin bătrânesc aducerii aminte.
Dar din mintos ajuns-a creier inimos:
Sută la sută inimă. ...sută la sută fibră musculară fără os.

Speram ca inima s-adune oseminte:
“Minte” să-i fie inimii lăcaş de-nvăţătură
Unde durerile trăite să nu moară –
Să se transforme toate în cultură –
Iar “ose” să fi fost măsea de minte.
N-a fost să fie: acum port în inimă un dinte.

- Iertare, Doamne!

Nu poţi să îl condamni
Şi n-ai de ce să-l ierţi – e lege –
Pe cel ce nu-i capabil a-nţelege
Dar se condamnă singur la prostie
Cel ce – înţelegând - nu vrea să ştie.

Idioţia nu e un păcat
Dar pentru că eşti prost
Sau pentru că ai fost prostit
Întotdeauna cineva e vinovat.

Nu-i poţi prosti nicicând pe toţi.
Nu poţi prosti pe nimeni totdeauna.
Cu siguranţă însă ai să poţi -
De-i fi prostit cândva pe cineva -
Să-ţi asumi vina.

...Şi totuşi fără vină nu exist...
...Şi totuşi n-aş vrea să greşesc
Atât de grav cât să doresc
Să nu existe Judele ceresc.
De-ar fi aşa eu cui m-aş mai ruga?
Lui Antichrist?

- No comment!

Pe unde-am fost
şi-am întâlnit
tristeţi şi bucurii
ce-n minte mă mai dor,
cu poezia mă întorc.

Pe un’ va fi
să întâlnesc
tristeţi şi bucurii
ce-n minte deja dor,
cu poezia voi călători.

Îmi place poezia ta
dacă mă doare.
Mă doare poezia ta
de o-nţeleg.
...dar că în locul tău
tristeţi şi bucurii
am să trăiesc –
nu!, nu! –
eu nu mă leg.

De nu-nţelegi din versuri
nu are cum să-ţi placă.
De nu mă placi în versu-mi
n-ai să mă placi deloc.
No comment! E mai bine!
Mergi în durerea ta
şi lasă-mă te rog
înduderat cu mine.

- Cuvântul, la mine

Cuvântul, la mine, nu e de joacă.
Din joacă nu fac “bătaie de joc”.
De saltă şi cântă,
cuvântul poate să facă
să danseze inima
în jocuri domoale
sau jocuri de foc.

- Haiku

* Moto:

Dorul de tine –
În patru anotimpuri
Şi după...

* De toamnă:

Dorul de tine –
Sub rugina de frunze
Poem din inox.

* De iarnă:

Dorul de tine –
Şemineu mistuind
Aduceri-aminte.

* De primăvară:

Dorul de tine –
În zăpada înfrântă
Fir verde cu alb.

* De vară:

Dorul de tine –
În bărăganul uscat
Scaiet’ ars de sete.

* De veşnicie

Dorul de tine –
De zi şi de noapte
Şi după moarte...

*

C.Monna Paola* –
În toamnă târzie
Cireş înflorit.


* Numele C.Monna Paola
este invenţia mea.
Nu există nici o persoană reală
cu numele acesta,
pe care eu s-o cunosc.
Există totuşi persoana
pe care aş numi-o astfel.

- Drumul dorului

Sunt astăzi suflet antrenat.
Acum doi ani, la primu-antrenament,
Eram un suflet fără suflu,
Aproape leşinat.

Până ce gândul meu n-a început
Să facă – far’ a-l pune nimeni – sport,
S-alerge după tine cum fac la curse-ogarii
Dup-o momeală de blăniţă de iepure (...şi ăla, mort),
N-am înţeles românul şi pe-ai lui.

N-am înţeles de ce-i mai lung de-i greu
Şi e mai greu cu cât este mai lung
Traseul tânguit în doine: “Drumul dorului”.

Nelegănat de doină ci de rock
Nici astăzi nu-nţeleg prea bine...
Mi-e rău şi nu-mi mai dau de leac
De nu bat “drumul” către tine.

Aşa că-l bat.

- Telliţa

Sunt cap de lemn de măr (Voineşti nu Starkynsson)
...esenţa tare... tare parfumată...
îndrăgostit de-un ghemotoc de Wilhelm Tell
fără de arc şi fără de săgeată –
şi deci – şi fără vârfuri de oţel.

N-are permis dar umblă înarmată.
În tocul de sub sânul stâng, nu revolver
ci bolovan de inimă de piatră
(cu care ‘zvârle unde vede copt un măr),
Telliţa (nu de mit ci de telenovelă) poartă.

- Sfere oculte

Nu m-am dorit în sfere ‘nalte,
Cu străluciri de astru...
Doream, dar nu-ndrăzneam, s-ating
Acele sfere ocultate
De costumaşul tău albastru.

- Integrare

(de la ti = 0 şi... până la sfârşit)


...Şi prima şi a doua derivată a iubirii
E darul datorat de om Dumnezeirii.

Nelimitat în timpul nostru limitat,
De vrem să ne ajungă harul Domnului – divin –
Pentru o viaţă (ceea ce nu e mult dar nici puţin)
Trebui’ să-l integrăm în timpul nostru – imediat.

Eu integratu-l-am şi pot să spun că am iubit
De la ti (iniţial) şi până la sfârşit.

- Derivată

Moto: (delta t = instant)

Iubirea este spaţiu, este cantitate,
Este statornicie şi imensitate.

Dragostea-i fulger, lasser, rază arzătoare,
Este iubire cu timp instant la prima şi a doua derivare.

- Nurlit

Un nur / doi nuri – e farmec femeiesc de genul masculin,
Neutrul neneutru, eternul feminin.

Nurliu - gramatical-sintactic - e-atribut,
Iar morfologic – sigur – îl luăm ca adjectiv.
Fermecător traducem. De-acum veţi fi ştiut
Că nu-i de rău - de bine-i – lovit în afectiv
Sau mângâiat cu nurii, de-un chip sau trup nurliu,
Sunt bine, sănătos, deşi vă par “diliu”.

...Şi dacă mă-ntrebaţi: ”Ce-ai nene?!, Te-ai dilit?”
Eu vă răspund ferice: “Nu dom’le!, Sunt nurlit!”

- Exorcism

Te-ai dus dar nu te duci...
Umbli – strigoi – prin gândurile mele...
Zâmbeşti şi taci acuma ca şi-atunci...
Continui – inocentă - să faci rele...

N-am voie să dezgrop nicicum trecutul -
Nu vrei şi asta trebui’ să respect
Dar ne-ar salva de-aş ascuţi tăruşul,
Te-aş “deshuma” şi ţi-l-aş ‘fige-n piept.

Vorbesc şi eu dar ştii că n-am să pot
Să te ating să-ţi fac nici rău nici bine.
Ţăruşul mai degrab-am să-l ascut
Pentru-a-l înfige-n inima din mine.

- Amical

Între tumultul erotic şi molcomul val
mânat paternal de vântul iubirii spre mal
alesesem nisipul ud: liman – totuşi “uscat”.
Alesesem siliciul ce nicicând n-a uitat ce-a aflat
şi cuarţul în care timpul se-mparte egal.
Alesesem (greşit?) să te iubesc amical.

- Killerit

- Ce mă fac cu tine?
...dar tu cu mine?
...dar eu cu mine?

- Rămâne... ultima soluţie!
- Vrei înc-o?... nu?...
am înţeles!...
Vrei un pluton de execuţie!

...da’ nu-i mai sigur,
nu-i mai nimerit
să angajezi un killer? -
un... ucigaş plătit.

Cum îl plăteşti?...
De aia ţi-e teamă?
...că n-ai să găseşti?

Pot să te-ajut!
Nu, nu,
ţi-i dau de tot –
nu împrumut!

Mie de altă frică însă
mi se zburlesc mustăţile şi barba:
mi-e teamă c-ai să mă omori degeaba
şi că oricât aş fi de killerit
n-am să te uit...

Mi-e teamă că-l plătim degeaba...
că îl plătim să mă omoare...
...gratuit!

- Mazzoca

Mazzoca îl chema pe nătărău.
Se bucura nespus făcându-sie-şi rău.
În felul ăsta el se chinuia pe sine
Să-l chinuie (asta vrea el:
Să-l chinuie cu chinul său) pe cel
Ce îl iubea şi nu-i vrea-n viaţă decât bine.

- Verdicte

(neîncepere şi sentinţă)

Nu poţi să îl condamni şi n-ai de ce să-l ierţi – e lege –
Pe cel ce nu-i capabil a-nţelege
Dar se condamnă singur la prostie
Cel ce – înţelegând – nu vrea să ştie.

- Dă, Doamne!

Doamne, oricâtă minte ai avea,
Nicicând (‘că nu există “când” în existenţa ta)
N-ai să te poţi mândri sau lăuda
Că mintea ce o ai ar fi cumva
Cea de pe urmă.

Dar eu acum, la urmă, Doamne mă gândesc
Cu mintea de pe urmă. Socotesc:
Dă Doamne omului (cum dat-ai - ştii Tu - la femeie)
Să-i vină bătrâneţea în crâmpeie:
Trei zile, patru, şapte într-o lună.
Eu cred că socoteala nu e rea... E bună!

Ce bine-ar fi ca dup-un secol şi mai bine
Să nu regret dacă sorocul vine
În zi de prag şi început de lună,
Să nu regret că am murit de tânăr.

...Şi pentru Tine–i bine Doamne: nu iei ţeapă
Cu bătrâneţea-mi toată pusă la un loc.
Ce-ai face dacă bătrâneţea mea neconsumată
Pe Styx aş pune-o mâine? Ai primi-o returnată
Fără să-mi pese de-a intrat sau nu la apă
Căci - ştii?! - nu mi-ar păsa de loc!

Da’ chiar de loc!

- Ce simplu ar fi !

Ce simplu ar fi!
Când gândul mă hărţuie
sun la poliţie
să vină jandarmii
gându-mi să-nlănţuie.

Ce simplu ar fi!
Când conştiinţa-mi
(prea trează)
mă umple de stress
şi mă agasează
sun la poliţie
(ea este cu noi,
totdeauna veghează)
şi vin jandarmii
şi-o arestează.

Ce simplu ar fi!
Când sufletul meu
cu iubire se-mbată
şi face scandal
formez unu-doişpe’
chem jandarmii
(pe jos sau pe cal)
şi ei or să facă
ce ştiu ei mai bine:
se-apucă să-l bată.

Ce simplu ar fi!
Dacă nu pot să uit
(nu pot şi nu pot)
sun, vin băieţii
(ştii - cei care bat)
cu cagule pe mecle
şi pe mână cu scut
şi uit...
Uit tot!
...sau nu uit
dar spun c-am uitat.

Ce simplu ar fi...

- Tăceri

Prin viaţă – călător – de-ai să-ntâlneşti,
Învăluite în miresme de parfum,
Tăceri cu trup de fruct abea ieşit din pârg,
E bine să opreşti, să zăboveşti,
Să taci (ca... ştii tu cine tace în porumb).
De taci vei întâlni iubirea în curând.

Umblând şi tot umblând de-ai să-ntâlneşti
Tăceri ce umblă-n lung veşmânt de fum,
Cu mângâieri şi sărutări de piatră rece,
E semn să ştii. E semn: te pregăteşti -
Pe-un singur sens – să te porneşti la drum
Şi-ajuns să treci cum tot ce-i viu se trece.

- Nota !!!

Dacă-i sa mânc...
păi... mânc!
...şi beu,
de vreu să beu!
...şi nu mă fandosesc
dacă iubesc.

...şi după ce-am mâncat
şi am beut
şi-am fost înrăgostit
pân’ la iubit
să mă mai mir că -
fără T.V.A. şi-accize şi D.M. -
tot scump aş fi plătit?

Deh! Asta e!

Dar dacă în menu am să găsesc
că pentru ură tot atâta voi plăti
apoi n-am să urăsc -
am să continui a iubi.
...şi să plătesc.

Nota vă rog!

- Sete

(acrostih)

Cerut-am apă-n poarta ta.
“E vin” - mi-ai spus - “N-am altceva.”
Zâmbeam... ”...Şi dacă mă îmbăt?”
“Atâta am! ...Şi vreau să văd:
Rezişti?” ...Şi ai văzut: n-am rezistat.
A trebuit să-mi văd de drum şi beat şi insetat.

- Urăşte-mă

Dacă nu poţi să-ţi fiu indiferent,
dacă să mă iubeşti, aşa cum sunt, nu ţi-e uşor,
urăşte-mă!

...şi ura poate fi (şi este) sentiment,
alean rănirilor iubirii - care dor...

Urăşte-mă!
Poţi singură? Să te ajut?
Orice, oricum, oricât, oricând –
îţi vin în ajutor.

- O clipă, la o răscruce

În drumul tău vei întâlni
Mereu pe-al meu - un drum ş-atât.
Eu poate nu voi fi sosit
Sau poate-am şi trecut de mult.

...Şi dacă nu te-aş fi văzut
Cândva, la o răscruce,
Nici gând de-ntors n-aş fi avut
La clipa ce se duce.

Dar, vai!, acolo sau dincolo,
Mă voi putea întoarce-oricând
Dar la acum sau la atunci,
Nici altădată şi nicicând.

Nici chip nu e să ne-aşteptăm,
Căci aşteptarea-i moarte...
Rămâne doar să alergăm
Pe drumu-ne mai departe

Şi să sperăm să ne-ntâlnim
Din nou la o răscruce,
Fugar privirea să-mi anin
De chipu-ţi ce se duce.

- Pocalul din urmă

Pocale de bere, pocale de vin,
Pocale de votcă din grâne şi pere,
Dăruite toate de Tatăl divin,
Împodobesc nostalgic vitrinele mele.

Sunt goale. Uscate. N-a rămas nici un strop.
Vag arome uitate doar în minte-mi iţesc...
Cu ochii deschişi visez să mai pot
A fi dăruit de Tatăl zeiesc.

Un pocal. Ultimul. Prea mare, prea plin.
Mi-a fost dăruit să-l bem împreună
Făr-a fi întrebat de-l vreau cu pelin –
Amar şi dulce: pocalul din urmă.

Beau singur din el de mai bine de-un an.
Efortul de-a face preaplinul să-i sece
Rămâne zadarnic, se pierde în van
Şi-am s-ajung ca pelinul: amar, verde şi rece.

- Trei cuvinte (două sunt nume)

Sunt un mic univers. Eşti un mic univers.
Mai bogaţi, mai săraci, ne tot facem din mers.
Azi suntem un fel şi altfel fi–vom noi mâine
Dar, în viaţă şi după, vom păstra doar un nume.

Iubire-cuvânt... Cuvânt fără nume
Rostit diferit în diverse colţuri de lume...
Dacă eu mi-s Konstant iară tu o Constantă
Ne cheamă la fel oriunde pe hartă.

Între cuvinte – o mie – de poţi “egalul” să-l pui
Atunci, acestui “egal”, adevăr poţi să-i spui.
...Numele însă-i un – cât de cât – univers...
Scris odată devine chiar imposibil de şters.
*
Eu scriu dar ce scriu foloseşte cuvântul
Şi crezut-am că toate – vorba şi scrisul –
Făcute-s s-ajute să dezvăluie gândul
(Se ocupă deci - chiar şi verbal – cu descrisul).

Am crezut că nu-i gând să se nască în minte
Să nu poată a fi descris în cuvinte
Dar ce poţi să te faci cu-acel gând negândit
Ascuns în gând ca un bob ne-ncolţit –
Gând ca inima gândului – menit să hrănească
Gândul pe rod pregătit să vorbească?

...Şi gândul din gând şi inima-n piept
Vorbesc fiecare propriul său dialect;
Cu ei înşişi vorbesc de crezi că-s nebuni;
Se-nţeleg doar cu sine, departe de lumi.

...Şi când totul ajunge în ochi şi pe buze
Ar trebui să fii mut, cu urechile surze
Încât gândul din gând şi inima-n piept
Să nu se-alieze formând sentiment.
*
Io ti amo! I love you! Ia liub liu! Je t’aime!
Se pierd în eter delicat sau obscen...
Trei cuvinte în care primele două noi suntem
(eu – primul, tu – al doilea) al treilea e semn
De-adunare, de sumă, de-nglobare-n sistem –
Sistem trecător - sistem (totuşi) etern.

- Pentru ***

poezie
de Edgar Allan Poe


Nu-mi pasă dacă soarta mea pe Pământ
Puţin din pământ a avut
Şi dacă ani de iubire s-au frânt
În ura unui minut
Şi nici mă plâng dacă cei dezolaţi,
Dragă, sunt mai fericiţi decât mine,
Ci că TU suferi de soarta MEA,
Doar un trecător prin destine.

(În original: " To *** " - traducere de Emil Gulian)

- Nu-mi pasă! Plâng!

" Pentru *** "


Că soarta-mi pe acest Pământ
Mi s-a zidit din glod şi lut,
Nu-mi pasă!

…şi dacă-n ura de-un minut
N-a rezistat iubirea şi s-a frânt,
Nu-mi pasă!

Că inşi ce totul au pierdut
Mai fericiţi ca mine sunt,
Nu plâng!

O flamă-n viaţa ta de-am fost -
Doar Domnul ştie cu ce rost
Şi de-a avut cu noi vreun gând -
Nu plâng.

Suspin, nu plâng!

Ba plâng!
...Şi-mi pasă!




p.s. ...inspirat de poezia lui E.A.Poe
intitulată “Pentru ***”.

- Motiv de rimă-mbrăţişată

Nu trebuie să te iubesc doar eu.
Nu trebuie să mă iubeşti şi tu.
Ar trebui doar să gândeşti şi tu
Că, undeva, chiar de nu vrei, exist şi eu.

Ai vrea să ştergi din viaţa mea pe tu
Dar asta trebuie să vreau şi eu
Şi nu vreau! Vreau ca subsemnatul: eu,
Să pot să fac să mă iubeşti la fel şi tu.

- Fals rondel al întâmplărilor haine

Acuma sunt trecut la întâmplări haine
Şi-s invocate împotivă-mi deplasări de astră.
Dubii de-au fost s-au spulberat şi azi, ştii bine,
Nu mori, chiar de nu vrea iubirea să trăiască.

Trăiam sublim iubirea în dativul posesiv...
Acuma sunt trecut la întâmplări haine,
Într-o sentinţ-al cărei titlu e definitiv
Şi-asupra căreia, principial, nu se revine.

Te-am încântat tăind namolul în dantele fine.
Un rac eram ce-ţi ridicam sculpturi de ape.
Acuma sunt trecut la întâmplări haine
Ţinut în frâu, înlănţuit în horoscoape.

Sunt liber... Am aflat din spusa-n dodii
Că pot să fac aşa încât să-mi fie bine.
Încătuşat în dor şi strâns legat în zodii,
Acuma sunt trecut la întâmplări haine.

- Report

"La adio"


Dorul de tine,
Adunat peste week-end,
Îl stingeam abia luni
Cu aura ta.

Am crezut că dorul
Marţi o să scadă
Dacă aura mea
N-o să te vadă.

N-a fost aşa...
M-am înşelat.
Dorul de luni
S-a reportat.

Ce va fi miercuri?
Nu ştiu... O să văd...
Dacă-i pe reportate
O să fie prăpăd...

- Nici “cum” – Nici atât

Dacă sufletul tău
Ar fi un cântar
De treabă,
Să vrea să vadă
Cât te iubesc,
S-ar rupe.

Dar nu e.
Nu spune “cât”.
...E de treabă
Dar nu vrea să vadă
Nici “cum” -
Nici atât!

- Obsesie

Cine sunt eu?

Spun “trup şi suflet”...
Spun “trupul meu,
sufletul meu”...
...dar eu?!...
Eu!!
Eu!!!
Cine sunt eu?

- Intoxicaţie letală

Cu dragoste – o boală –
Poţi altor boli (când carnea doare)
Să afli-alean şi vindecare

Dară,
Intoxicaţia cu dragoste-rănită
E letală.

- Deziluzie

Moto:

Boul mi’ te-a dat -
Boul mi’ te-a luat.
Numele boului
(Ste... Şte... Ştii tu!)
Fie blestemat!


Mă uit la merişorul meu rotat
Ce-a copt odat’ un singur măr - de aur.
Azi trunchiu-i e sucit şi plin de noduri,
Iar crengile, de tot, i s-au strâmbat.

Ar mai putea să dea răcoare-n umbră
Şi să topească setea, de n-ar face,
Prin rămurişurile contorsionate, creţe,
Doar mere mici şi acre - mere pădureţe.

Am mai găsit un gât de spirt din grâu şi pere.
M-afum din nou cu gând de nedurere
Şi-adorm trăgând în piept miros de crizantemă,
Punând sub cap dorinţa-n loc de pernă.

...Şi mă trezesc în abur cald de bălegar
Şi-n faţa mea, trântit pe iarba udă,
Îşi freacă fălcile, stivind o floare crudă,
Un bou cu coarne mici şi mare-n mădular.

Sunt la pământ şi boul e mai iute
Când se ridică, chiar de-i peste tonă
Şi îmi separă sufletul de formă
Fără intenţii - numai din copite.

Epilog:
De vezi cumva pe drum un tip bizar,
În urma lui copii strigând şi dând cu pietre,
Ce-aprinde lumânări pe bălegar,
Nu-l judeca! Nebunul încă crede
Că în acea grămadă caldă sau uscată
O crizantemă zace-nmormântată.

22 Mai ’05
Predeal
Foarte devreme

- Metamorfoze

Creezi în jurul meu nesiguranţă
Şi trec din Rac în zodia Balanţă
Şi tot ce azi în slavă mă ridică
Mâine se metamorfozează-n frică.

- Vicii

Eram abăutor şi nu beam decât cidru.
Fumam şi pentru toţi eram afumător.

Când m-am născut la sex mi-au scris bărbat
şi pentru că bărbaţii chiar nu-mi plac -
cu toate dragostele ce-au urmat -
m-aţi fi putut numi afemeiat.

Am început fumatul fără filtru
apoi v-am afumat cu “micronit”
şi m-am acrit cu merişor din cidru
şi-uşor, trecând prin vin şi bere, m-am gândit
să mă îmbăt şi să m-afum cu spirt.

Dar spirtul mă ierta de-orice durere
doar de era făcut din grâu şi pere.

Din tot ce-a fost azi e doar dor de fum
şi umblu beat şi mă îmbăt cu apa rece
şi ştii şi nu-i nevoie să-ţi mai spun
că, dacă nu sunt mort de beat, căzut în drum,
sunt groaznic de-nsetat şi nu-mi mai trece.

Nu m-oi mai încălzi decât cu mine scrum
şi nu m-oi răcori decât cu mine rece.

...şi de-oi avea noroc şi-o fi să fie,
mi-aş vrea odihna-n câmp de păpădie
şi findcă-mi place şi m-am învăţat -
când sunt mai treaz să fiu puţin şi beat -
beţia mea aş vrea - de n-o fi vreo problemă -
să fie cu parfum de crizantemă.

- Ultimul tren

Un soare blând şi obosit şi chior de somn
priveşte trenul vieţii cum urcă înspre vamă
cu greu şi mă grăbesc şi nu mă bagă-n seamă
şi simt cum mă topesc încetişor.

E toamnă şi mi-e dor de-o toamnă
ce n-a fost încă, ce va fi să fie,
spre ea mă duc - mă tem că n-oi ajunge
sau voi ajunge aproape o mumie.

Aş rupe plumbu’ mic de la alarmă
şi-aş coborâ în Edenul de-afară
să umblu despuiat până la simţuri
dar vreau să prind din urm-o primăvară -
măcar în prima zi a ei când va fi toamnă.

De-ar fi să mă topesc de tot, încetişor,
în trenu-acesta ce a luat viteză,
nici nu mă plângeţi - Domnu’ mă veghează -
şi nici mi-aduceţi flori în câmp de flori.

Dar de-am s-ajung, dorinţa mea supremă,
când trenul va opri - cu ultima-i suflare -
pe pieptu-mi - cât e cald - să-mi aşezaţi o floare
şi floarea îmi doresc să fie-o crizantemă.

12 Decembrie

- Per Versus

(prin vers, pentru vers)

Poezia la mine e jocul “per vers”
Unde, tot ce se-nvârte în al meu Univers,
Pun în vers.

Metafora, pentru mine, e modul “per vers”
Prin care sufletul meu – burete de stress –
Se-mbată cu vers.

Eu însumi mă declar omul “per vers”
Care, tot ce trăieşte, pune în vers
Să rămână neşters.

- Faze

Mi-a trebuit să mă însor când eram şic.
Eram cu mult prea însurat când am fost şoc.
De fete, să respir, nu era loc când eram cec
Şi-acum... se-ntinde-n juru-mi un deşert de yoc.

- Aurora

crepuscul... din nou...
la apus – aurora -
curcubeul ce plânge
(rogvaiv-ul se scurge).

...şi scriu şi voi scrie...
noaptea se scrie mai bine.

a fost frumos? a meritat oare?
încă nu ştiu. la revedere!...
adio!... pe mâine în zori
de nu ne-o risipi
noaptea prin nori
şi ne-om mai trezi -
laolaltă -
tot noi...

- Iluzie, totuşi

Orice dragoste este iluzie.
Orice iluzie are sfârşit.
Sfârşitul iluziei e deziluzie.
Amân deziluzia la infinit.

- Valentin’s day

E Valentin’s în fiecare an
dar anul ăsta e şi ziua mea.
Nu mi-am dorit dar sfîntul Valentin
Nu cere voie - el doar vrea. ...Şi vrea.

‘Nea Valerică ăsta nu e înger
Ca Cupidon (scuzaţi cacofonia)
Dar tot aţâţă, de-i muşcat de ger,
Într-un cărbun de lemn uscat, vipia

Şi-l face jar şi paiul doar i-arată
Şi de se stinge pune gaz pe foc
Şi bolovanul trebuie să ardă
‘Că Valerică nu mai vrea cojoc.

E Valentin’s în fiecare an.
La anu’ va mai fi-va ziua mea?
Mi-o voi dori? Şi sfântul Valentin,
Chiar dacă vine, oare va mai vrea?

- Holograma

Moto:

holografic mă bântui
orbecăi prin tine
prin ce mi-ar fi bine
să fii şi nu eşti


sufletul meu
l-am primit moştenire.
nu ştiu, e mare?
poate e mic!?
pentru felul cât este
nu merit nimic.
pentru felul cum este
i-am fost architect,
designer, constructor
fără proiect.

mi-am făcut din suflet
locul în care -
tapetat cu scrisori,
mobilat cu motoare,
(în)cântat cu ghitări,
îmbibat cu visări -
m-ascundeam pân’ s-apari
să mă-mbăt pulbere
cu raze de soare
desfăcute-n cocktail
prin filtre de dor
puse-n ferestre,
ferecate-n vitralii.

ai bătut.
ţi-am deschis.
mi-ai dat buzna în suflet.
am vrut să te-alung
şi-ai intrat pe fereastră.
te-ai făcut stăpână
pe sufletul meu,
făcând din el
casa ta,
casa noastră.
mi-ai spus că îţi plac
locuinţele vechi
dar n-ai să rămâi...
...să nu-mi fac
vreo speranţă.
n-ai văzut - aşa cred.
nu ai ochi când nu vrei.
poa’ să scrie
mare cât gardul
pe uşă, pe clanţă,
“please don’t desturbe”
intri,
spui sorry
şi iei

umpli tot spaţiul.
holografic te mişti.
pe ecranul de fum
mă iluzionez că exişti.

în sufletu-mi “vraişte”
cocktaylul cocleşte.
mobila veche
cu greu o zăresc.
la vitralii, tapete,
dioptrii folosesc.
se aud în surdină
dizarmonic ghitări...
se dizolvă în fum
amintiri şi visări...

fumu-i de opium.
intru-n picaj.
holograma dansează...
aş da-o afară...
mi-aş ieşi eu din suflet
dar mă tem de sevraj.

- Corole

Un trandafir dac-ai fi fost,
corola harurilor tale
săracă ar fi.

Corola sufletului meu -
bogată-n vara ce se duce -
‘i-uscată azi.

Boboc de crizantemă eşti
în iarna ce o simt aproape,
iar eu sunt scai.

- Trădare

Întins pe spate,
cu ochii în cer,
strivind sub trupu-mi
florile toate,
credinţă să jure
eu-lui meu cer -
în viaţa de-aici
şi cea după moarte.
Astăzi, când totul
‘i-ofilit împrejur,
un singur boboc,
ce încă nu-i floare,
eu-mi corupe,
îl face sperjur,
‘l-împinge-n păcat
şi tot ce constat
e... trădare.

- Mi-e dor...

de Mariana Ghicioi


Moto:
'V-a fost vreodată dor de ce n-a fost?
De ce putea să aibă chiar un rost
dar n-a avut şi azi e prea târziu
să-mi amintesc, să pot
să vreau
să ştiu?'
Kosta Vianu


Mi-e dor de tine ca de-un cântec vechi
Pe care nu-l mai ştiu, dar îmi răsună
Frânturi stăruitoare în urechi
Fără să poată să îl recompună.

Mi-e dor de tine ca de-un vers uitat
Ce-ar fi-ntregit, sublim, o poezie
Pe care-ntotdeauna am visat
C-aş şti s-o scriu, dar n-am putut-o scrie.

Mi-e dor de tine ca de-un ipotetic
Trecut din viitorul meu nescris,
Ce va fi fost, ce va fi fiind, profetic
Precum un vis, precum un vis în vis.

- Ceea ce sufletul va vrea?

moto: S.P. vă mulţumeşte
şi vă doreşte tot
ceea ce sufletul va vrea.


Sufletul meu
vrea, din nou, zahăr candel.
Pe el dinţii nu-l dor -
dinţii-s ai mei.

Sufletul meu
vrea iarăşi amor.
Ce-l doare pe el?
Pe mine toate mă dor.

Nici pic de ruşine
n-are sufletul meu.
Nu se vede-n oglindă.
În oglinzi mă uit eu.

Sufletul meu
ţi-l fac ţie cadou
să ai grijă de el
până fi-voi din nou.

- Bătrânul din golf

Stătea nemişcat şi-ai fi crezut că nu-i viu.
Doar fumul din pipă se ridica albăstriu
Şi-n ochii plecaţi undeva, peste golf,
Peste valul spumos de sare şi sulf,
Scânteiau două lacrimi ca ciobul în care
Privea o zeiţă de mult (nu ştiu care)
Să-şi vadă iubitul.

...Şi-am văzut - ah! ce vis!... -
Cum lacrimile mici au crescut, s-au aprins
Şi bătrânul (mai tânăr) privea peste golf
Valul spumos de sare şi sulf.
Era ghiaţă la mal şi - lucru ciudat -
Deşi-n cumpăna nopţii, s-a luminat
Şi din valuri zeiţa cu ciobul în mână,
Păşind peste ape cu pasul de zână,
Cu ochii albaştri, cu părul zulufi,
Cu tocuri prea înalte la minunaţi-i pantofi,
A venit aproape şi obrazul fardat
L-a-ntins bătrânului (tânăr) de l-a sărutat.

Atât, un sărut! Atât şi nimic!
Martor şi astăzi stă Golful Finic.

Povestea asta o ştiu numai eu
Şi bătrânul ce revine aicea mereu
Şi stă nemişcat de crezi că nu-i viu,
Doar fumul din pipă se ridic-albăstriu
Şi ochii plecaţi undeva, peste golf,
Peste valul spumos de sare şi sulf,
Scânteiază în lacrimi ca ciobul în care
Privea o zeiţă de mult (nu ştiu care)
Să-şi vadă iubitul.

- Destinul meu

Destinul meu cred că arată
Ca o cartelă perforată
Sau ca o bandă-nregisrată
Pe un calculator.

Din ce-am văzut eu pe Pământ
Şi Dumnezeu o fi arătând,
În cerul lui ce-l credem sfânt,
Ca un calculator.

Există supranatural?
Tot ce se poate!... Dar nu voi
Să cred că eu, că tu, că noi
Greşim. Eu nu greşesc!

Pe un calculator...
Ca un calculator...
E supraomenesc...
Greşim? Eu nu greşesc!

- Vineri, 29, cireşar

Pentru Paola C. Monna
la aniversare şi onomastică


*
Azi, 29, cireşar, ‘nainte de sabat,
în suflet port nadă jubiliară.
E-a treia. Între ele, încă mă străbat
ultimele două spire-ncinse, de spirală,
din existenţa ta de crizantemă-n floare,
în existenţa mea de trunchi uscat

Jumatea cea mai arzătoare,
în adunare, n-o mai pun
deşi, arsura de atunci
şi azi mai scoate fum.

Discursul meu ar fi sărac
urând acum ce n-am urat
la ultimele nade şi…
poate ar trebui să tac
dar… nada asta-i specială…
Marcantă e…
Momentul trebuie marcat.

În astă zi, de con generatoare
(de trunchi de con ferească Dumnezeu!),
de viaţă-n formă de spirală verticală,
în ziua de perenă aniversare –
coordonată circulară-n viaţa ta,
(nu ne-om opri să numărăm la spire) –
odată şi ‘nc-odată-ţi voi ura:

Tot bunul ce-ai trăit –
ştii tu: noroc de bani,
de sănătate şi iubire –
să se reverse asupră-ţi
infinit.


*
Pentru cei ce nu stiu, o precizare:

Azi, la zi mare,
am scos din nou, de sub cristal,
pentru iubirea mea, l-aniversare,
să poarte ca pe o rochie de bal
numele de C.Monna.

- 1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.15.16. 17. ...N

A.S. Alege-a “n”-a literă din versul “n”
şi-nlocuieşte-n titlu “N” cu litera.
(acrostih)


1. Se-nchide cercul azi încă odată
2. Şi nu vom spune pentru-a câta oară
3. Cum se-nădeşte-n fiecare vară
4. Şi voi ura cu gând şi inimă curate:
5. Să ai noroc de bani şi sănătate
6. (Deşi n-ai să observi nimic de totu-i bine)
7. Să ai mulţi ani - pe toti cu fericire -
8. Să ai bogată cupa din care sorbi iubire,
9. Iscoada-ţ’ mintea fie - să lucre pentru tine -
10. Să ştii, să judeci drept şi nu cu strâmbătate
11. Şi cercul să-l ‘nădeşti de-acuma an de an
12. Cu nurii-ţi toţi ‘olaltă - corolă neştirbită
13.(Din flori de crizantemă) în veci neofilită.
14. Te rog mă crede!: n-am pe lume talisman
15. Să-mi dea mai mult noroc de linişte în dor
16. Ca vestea despre tine de bine – ntâmplător
17. Dată de-un trecător! (...de crizanteme fan).
.
.
.
n.

P.S.: n=N=1...17.
P.P.S.: 17=[!]

- 29 Iunie

E ziua celui ce -
de cel ce l-a-nvăţat –
de trei ori s-a dezis
(s-a lepădat)
când judecata strâmb-a
celor mulţi şi proşti
l-a condamnat.

E ziua celui ce-a tăcut
când - întrebat de soldieri
de pe învăţător l-a cunoscut -
a dat din cap în semn ca “nu”.
...şi asta fost-a de trei ori
nu doar odat’ -
cât până-n zori
cocoşul a cântat.

E ziua celui ce
purtând acum veşmânt
şi aură de sfânt
îl pomenim şi îl cinstim
ca pe cei sfinţi;
greşala lui cică n-a fost
făcută pe arginţi.

Noi pruncii azi ni-i botezăm
cu Petru, Pavel, Paul, Paulina,
sperând a fi iertaţi încă din faşă
de-au fost sortiţi să vieţuiasc-o viaţă laşă
şi lung postim şi ne rugăm să...
...chiar! ...să “ce?”!
...să îi primească Domnul printre sfinţi
dacă n-avut-au parte-n viaţă de arginţi?

- La aniversare

Pen’ tine timpul astăzi iar se rotunjeşte
Şi se închide cercu-a duă’ş’ opta oară.
A fost să fie nada-n miez de vară
Când ce nu-i copt acum se pârguieşte.

Ţi-urez un chip veşnic scăldat în soare,
Ca zilele de vară o inimă fierbinte
Şi tot ce faci s-arate că ai şi multă minte
Şi-n trupu-ţi şi în suflet nimic din tot ce doare.

- Urare de Anul Nou

Să ai tot ce îţi doreşti - chiar cu toptanu’-
Iar anul ce porneşti acum,
Mulţi ani cu fericire să-ţi înceapă,
O viaţă cu-mpliniri şi-n drum
Nici un obstacol care să te-abată!
Atât acum, îţi mai urez la anu’!

Post scriptum:
Acrostih am meşterit
Urărilor ce tocmai am trimis
Lăsând, aşa cum am promis,
Alte urări când anul nou va fi – deja – sfârşit.

- Un fir de lungime zero

Visul... S-adorm... Un fir de speranţă
Unde o secundă aduce ce n-aduce tot anul,
Unde oamenii nu pun tot ce fac în balanţă
Şi unde vremile bune se plimbă cu trenul.

Gară... Aştept... Un tren a plecat.
Aştept să sosească un tren ce se duce.
Crainicu-anunţă: ”...a fost suspendat!”
Apoi se duce şi el să se culce.

E ziuă... Sunt treaz... Visul s-a dus.
Mă-ntorc în celulă trist şi supus,
Cu sufletu-n zeghea atârnând ca o zdreanţă,
Tuns zero de orice fir de speranţă.

- Despre puritatea nuferilor, crinilor şi aurului

Moto:
Era pe când nu s-a văzut
Azi o vedem şi nu e (...)
(M. Eminescu)

Cei mai de seamă nobili,
Baronul de Higiena şi Lordul Medicin,
Aveau împodobite blazoanele - pe scuturi -
Cu flori de nuferi galbeni şi albe flori de crin.

Citind pe Marx şi Engels, pe Lenin şi ‘nea Nicu,
S-au hotărât să uite c-aveau odat’ un titlu
Şi prinşi de-avânt romantic şi revoluţionar
Să spele şi să calce produs vestimentar.

Cu calm, cu eleganţă de nobilă purtare,
Serveau pe câte unul ce-avea pentru spălare
Un fes, o batistuţă, o rochie de mireasă,
Din cei ce-ajuns-au nobili şi nu spălau în casă.

Deşi jegoase (foarte) acele lucruri mici
Erau totuşi puţine şi nu dădeau în brânci.
Dar de o vreme-ncoace - cam douăzeci de ani* -
Planificarea creşte şi tot pe-aceiaşi bani.

La tov.-ul de Higiena şi tov.-ul Medicin
Fac coadă şi se ceartă - de-i ploaie sau senin -
Şi nobilii şi plebea, cu toti - oameni ai muncii -
(Ce? Ştiu cu toţi ce-i coada! Azi ştiu până şi pruncii!),

Să-şi spele de pe haine (pe haine – doar atât –
Lăsând ca să-i orbească şi să le stea în gât),
O pulbere jegoasă, uscată zgrumţuros:
Metalul unei epoci** – “metalul pretios”.

...Şi tov.-ii ce-altădată au fost deposedaţi
De titluri şi avere (azi – reabilitaţi)
Fac spume la guriţe (e drept – spumă reglată)
Că rufăria azi nu trebuie spălată
Ci trebui’ lustruită iar, cât despre călcat,
Şi un sugar ţi-ar spune: ”Se poaltă sifonat!”


* poezie scrisă în 1988.
** “epoca de aur” a lui c (se citeşte câh)

- câh

(primului preşedinte al României)


Că am crescut din glod şi lut
o ştiu de mult.
Mai ştiu că-ntors iar în pământ
voi fi din nou şi glod şi lut.
...dar nu accept a fi-nglodat
într-o grămadă de rahat...
...să-l las să mi se urce-n cap,
să nu mă lase să mai ies
să mai respir aer curat...
...să-l las să spună ne-ncetat
că moţul un’ s-a cocoţat
‘i-o culme de progres!

- Gând din gând

Va şti cineva vreodată
că malul acesta prăfos şi pustiu
a fost cândva, odat’ – altădată -
un ţărm?

...şi dacă nu ştie va crede când spun
că vântul acesta suflând în pustie
mâna către ţărm urlând ca nebun
valuri spumoase de poezie?

Nicicând!

(Nevermore!)

- Gând

Versurile acestea vor zace poate
mai curând decât mine în uitare-ngropate
sau poate... poate un gând nebun
le va arde pe toate prefăcându-le scrum.

Versurile acestea sunt încă de-acum
în uitare-ngropate condamnate la scrum
de-un suflet de Nero un suflet nebun.

- Remember

Crezi c-am să uit vreodată
că tocmai atunci când
obosit de-atâta odihnă
şi legănat de şoaptele tale
halucinante
vrând să-nchid ochii
şi să alunec
în coşmarul mirific
m-ai pălmuit
şi m-ai trezit?
Ce crezi?

- Salubrizare

Gata!
Poezia s-a terminat.
Încerc să storc ultimile picături
dar inspiraţia mea,
altădată năframă într-un ocean,
va ajunge curând
o biată zdreanţă uscată bătută de vânt,
atârnată de-o creangă,
pe care cei de la salubrizare
vor lua-o din obligaţie,
cu precauţie,
cu doua degete sau cu un cleştişor
sau poate nici atât, doar cu un băţ
ca s-o arunce între alte resturi nefolositoare
de care lumea s-a plictisit
lăsând în urma lor curat...
Atât de curat...
Insuportabil de curat.

- Dorind...

Dorind
De fapt te dăruieşti
Fără să vrei.

Voind
În sufletu-ţi stârneşti
Ambiţii.

Doream
Şi pentru că doar am dorit
Nu s-a-mplinit.

Ai vrut
Şi vrerea e mai mult
Şi ai avut.

...Şi pierd...
Ce pierd?
Nu pierd nicicât.

Cum aş putea
Să pierd
Ce n-am avut?

Aş pierde
De m-aş întreba
Dorind dar făr-a vrea:
“Câştig ceva?”.

- Totu-i pe bandă

Mă simt ca un magnetofon
Pus de securitate
Să urmăreasc-un telefon
Indiferent că-i zi sau noapte.

Când? Cum? De ce-am ajuns,
Când toate-mi sunt egale,
Să sorb ce au - dac' au de spus
Ceva - buzele tale?

De ce nu pot uita nimic
Din ce mi-ai spus vreodată?...
...Cum că ţi-aş fi “prea bun amic”
...Sau... ”Hai cu mine-n baltă”.

Mă simt ca un magnetofon
De securişti montat
Şi postul tău de telefon
E cel supravegheat.

- Sunt… mut

Cine sunt eu?
Sunt o treime stresată
dintr-o celulă astenică
a unei societăţi ostenite.
...sau poate invers?!...

Cine sunt eu?
Sunt o societate ostenită
de celule astenice
divizate şi ele
de stress.

Cine sunt eu?
De sus sunt prea mic
să refuz ordinul
de a-mi osteni fără milă
celulele mele -
sunt un nimic.

Cine sunt eu?
“Eşti o grandoare!”
mi-a spus-o părul
de pe picioare -
sunt mare!

Cine sunt eu?
Primind ordin de sus
(sunt un nimic)
m-am supus
şi l-am ras.

Cine sunt eu?...
De jos poţi fi una,
de sus poţi fi alta
si oricât m-a durut
să vă spun cine sunt
n-am să pot -
findcă-s mut!

- O laie bucălaie

Mioriţă laie –
O laie bucălaie –
Tot ce paşte-n juru-ţi
E neamul tău de oaie,
E neamul tău de turmă
La care judecata-i,
Mereu, cea de pe urmă,
E neamul tău nărod
Ce, pentru-al ierbii dar,
El s-a născut cu bot
Şi-i dat în veci să fie
Condus de un măgar,
E neamul urgisit
Să fie tuns şi muls,
Cum zic ciobani de-aiurea,
Din vest sau răsărit,
Din est sau din apus,
E-un neam ce poartă-n lână
Circumvoluţiuni
Şi-şi leagănă în ţeastă,
Lejer, alte “minuni”,
E neamul chemat astăzi
La urnă – din nou turmă
Dus de măgari ‘nainte
Şi de ciobani din urmă.

*
Na iarbă Mioriţă
Pe lână , lapte, miei,
Căci, dacă n-oi mai da
Şi n-ai s-ajungi pastramă,
Am să te las în stână
De va fi vară , iarnă,
Să te-odihneşti de viaţă.

Nu-ţi fie frică! Lupii,
De când sunt mici, învaţă
Că - oaia de-i bătrână -
Rămân în dinţi cu aţă...

*
...Da’ ...nu ştiu ce voi face,
‘Că tre’ să-mi satur câinii...

- Repetiţie la judecata de apoi

(Supărat până la Dumnezeu)

M-am născut prematur
(ce păcăleală murdară!)
ca să fiu mai bătrân
decât toţi cei din jur.
Măreţ Creator,
orgoliul tău e
mai mare ca tine.
Cu nici un preţ
n-ai recunoaşte cinstit
c-ai făcut o greşeală -
doar una: cu mine!
Mi-ai dat un destin
pentru care mai ai
şi tupeul să-mi ceri
să vin să mă-nchin.
...şi mă rog, pentru ce?
Pentru ce să mă-nchin?
Că distrat ai uitat
să-mi dai formă la timp?
Să mă-nchin c-ai uitat
să mă termini atunci,
la timpul pentru care
am fost proiectat?
Să te laud? De ce?
Nu ai fost lăudat
(c-ai avea şi tu şefi)
că-n ’nainte de termen
ai terminat
trupul acesta?
...acest trup în care,
lipsit de orice scrupul
şi orice sfială,
ai băgat un suflet
cu uzură morală
făcut să trăiască
mai demult, în alt veac?!
Poate-ai vrea să mă rog,
să-ţi aprind lumânări
să-mi mai mângâi destinul
c-o păcăleală murdară?
Poate vrei să-ţi cânt psalmi?
Pentru ce şi de ce?
Pentru faptul că mama
când mă lua de la sân
se uita la mine
şi-mi spunea că-s bătrân?
Poate vrei să-ngenunchi
la icoanele tale,
să mă-ndoi din rărunchi
la spoite altare
cerându-mi iertare
plecat şi umil
că de când m-am născut
sunt un bătrân imbecil?!
Poate vrei să îmi torn
cenuşă în cap
să vin la tine
cerându-mi iertare
c-un ţol gros pe mine
şi nimic în picioare?
Am să vin!
Nu cum vrei!
Am să vin cu o oală
şi-n oală cenuşa
trupului meu.
Să ţi-o torni tu în cap
şi să-mi dai socoteală!
Pentru greşeala dintâi
şi păcălelile tale
să-mi ceri tu iertare!

- Simbioză

eşti proastă inimă
eşti bună şi proastă
hrăneşti un creier
ce-ţi este duşman
se poartă cu tine
de parcă n-ar şti
că de n-aţi fi împreună
n-ar face un ban
el cere întruna
de parcă-i eşti slugă
îl hrăneşti în continuu
de nu eşti tu moare
îl hrăneşti că-l iubeşti
îl iubeşti că te are
l-ai iubi şi nebun
îl iubeşti ca o proastă
căci el te sfidează
convins că e bun
e deştept că e creer
dar deştepţii sunt răi
te privesc şi zâmbesc
cu dispreţ te lovesc
şi când cazi de durere
vrei să mori - nu te lasă
îţi arunc-o pastilă
cu zahăr şi miere
şi tu te ridici
şi iar îl iubeşti
îi dai tot ce vrea
si-i dai tot ce-ţi cere
şi iar e-n putere
şi poa’ să lovească
eşti proastă inimă
eşti bună şi proastă

- Moşteniri

- Băieţi, azi fac cinste!
Babacu’ e mort!
Gagici, nu fiţi triste,
Nici eu n-am să pot!
Mi-a lăsat moştenire
O căruţă cu bani.
Cu ce mi-a lăsat
Pot să beau cu găleata
Şi să fac dragoste
O mie de ani.
- Să fie iertat!
- L-am iertat!
- Nu de tine!
- De cine?
- De cei ce i-au dat
Să-ţi lase ţie
O moştenire.
Tata trăieşte,
N-aştept să se ducă.
Să-mi lase Pământul -
Nu face cât el.
El mi-a dat tot
Începând cu-nceputul
Şi mama mea
Făcut-a la fel.
...Şi “tot”-ul acesta
(Nu se vede cu ochiul -
Poţi să-ţi dai seama?)
Într-o genă a-ncăput
Lăsându-mi să-l cresc
Şi eu l-am crescut
Să-l dau mai departe
Copilului meu
La-nceput.
- E beat papagalul!
Ia-i paharul din faţă!
Vise, băiete!
Fără bani nu e viaţă!
- Viaţa ta...
O bancnotă murdară.
O ai de la tat’tău.
O schimbi pe ce vrei:
Băutură, femei...
De băut poţi să bei
Dar să faci dragoste... ba!
Poţi - cel mult - să te scarpini.
...Sau... să faci... altceva...
Dragostea e în genă,
O ai sau n-o ai
Şi gena-i şi-n cea
Din urmă celulă.
Tu zici că faci dragoste?...
Zi-i, că ai gură
Şi-i dai să mănânce
Şi-i dai băutură
Dar, când zici că o faci,
Îţi spun eu:
E minciună!

- Fără scăpare

- Auzi? Sună!
- Vezi cine-i!
- E Moartea!
- S-aştepte!
Mai am să-ţi vorbesc...
părea imposibil
şi acum te iubesc.
...ţi-aduci aminte,
dragostea mea?
Suna ca şi-acum...
- “Vezi cine-i?”
- “Iubirea!”
- “S-aştepte” am spus
şi a stat răbdătoare
la ivăru-nchis.
Altă scăpare
(‘că uşa e una)
ştia că n-avem.
Pân’ la urm-am deschis.
- Mai este la uşa?
- Îşi pierde răbdarea.
- Nu-i ca iubirea...
lucrează din greu.
Nu plânge iubito!
- Nu plâng dragul meu!
Ia-mă în braţe
şi strânge-mă tare!
- Acum ca şi-atunci
Nu există scăpare.
- Taci!... Spune-mi!...
- Te iubesc! Te iubesc!
Te iubesc! Ameţesc...
c-o mână de mijloc
te strâng, te strivesc,
te sărut, te iubesc,
te strivesc, ametesc...
şi mâna cealaltă
spre ivăr o-ntind
şi deschid.

- Ultima scrisoare

Mihai Beniuc



Sfaritul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.

- Mohair din Fir de Aur

Promisiune cauţi în orice cap de fir...
E fir un cap de aţă, să ştii – necum o scamă.
Sucită te-am găsit, în ghem de Mohair,
Din pulbere de aur, mult prea stimată doamnă.

Pierdută... Părăsită păreai când te-am zărit...
Stăpân, pe zece poşte, nu se vedea-mprejur.
Ca mulţi, Lână de Aur, şi eu mi te-am dorit
Dar, luându-te în braţe, jur!, n-am ştiut că fur.

Ei, bine,-atât, puţinul din firu-ţi deşirat -
Cât s-a lăsat pe braţe-mi să fie dezmierdat -
Văzutu-l-am, iubire, fir de-aur răs sucit,
Cum scânteia-n 'năuntru-ţi, la capul celălalt.

Acuma aparţii, din nou, celui în drept...
Păcat: era din aur ghemul de Mohair...
Ştim amândoi: nu-i rost... Degeab-aş sta s-astept
Acelaş cap de fir, vreodat', să mai deşiri.

Gingasă Ghemotoc De Aur-Mohair,
N-oi întâlni de-acuma, în viaţă, alt moment.
Pierdut-am switch-ul care, în aurul din fir,
Să poat' a mai aprinde în tine filament.

- Pe copcă

Moto:
Ochii tăi au ceva
din răceala mării
acolo unde e mai albastră
şi mai adâncă


Cu marginile gândului
mă sprijin
pe marginea copcii
în timp ce sufletu-mi
plonjează-n adâncuri.
Pe străzile Atlantidei
e carnaval.
Osmotic,
muzica colorează apa
în pete difuze de galben,
orange, roşu, albastru -
cocktail în care
sufletul meu se îmbată.
Marinari tulceni,
piraţi de Rahova şi Cotroceni,
fetiţe idioate
şi studenţi mahomedani
petrec la toartă
cu sufletul meu care -
beat-mort -
mă cheamă-ntre ei.

Gândul mi-alunecă
pe marginea copcii...
Mă trag înapoi
dar degeaba.
În capul meu banda
se-nvârte ‘napoi
cu viteză nebună
făcând replay
la fiecare
al treişpelea cadru,
iese din capul magnetic
şi totul în jur
e alb ca o ceaţă.

De undeva, de departe,
Aud: “ţac, ţac, ţac”...
Sunt tâmplele mele.
...sau poate e rola
ce încă se-nvârte.

Mi-e frig.
Neptun
în haine albastre
cu stele pe umeri
mă-ntreabă de Bahus,
mă-ndeamnă acasă
şi pleacă.

Mi-e frig.
Ridic gulerul,
mi-aprind o ţigară
şi plec
lăsându-mi sufletul -
boem prizonier -
în adâncuri.

- DUPĂ şi-n ‘NAINTE

De am fi fost cu toţi ca El
Nu zic că n-ar fi existat
Dar zic că fără de păcat
Nevoie nu era de fel
A fi crucificat.

Crucificarea a fost clipa
Ce timpul nostru păcătos
L-împarte-n DUPĂ şi-n ‘NAINTE
De Domnu’ nostru
Isus Hristos.

E bine poate… sau nu-i bine…
Lumea nu s-a schimbat de fel…
…Poate mai mult ca în ‘NAINTE
Ştiind că DUPĂ se-află EL
Uităm deliberat
De jurăminte.

- Ofrandă

Câte unul, gândurile-turmă,
Călcând călcătură,
Bătând bătătură,
Trec prin sufletu-mi-strungă.

În câmp deschis,
Assinul-gând,
Şeful de turmă nătâng,
Bate câmpii.

Oile-gânduri ‘l-urmează.
Docile-alăptează pagină albă
Behăind la răstimpuri
Poezie şi proză.

Aduc azi în strungă
Gând fraged, plăpând,
Ofrandă omului dus
Ce ne-a lăsat mântuirea:
Iisus.

- Prilej

(haiku)

Paste-'Nviere -
Prilej, o data in an,
De mantuire.

- Cenuşă

Ce lumină de vis
arunca focu-n odaie.
Păcat că s-a stins...
Aşa-i focul de paie.


E seară şi-i frig. Gerul mai muşcă.
Micuţul Amor în costumu-i “gol – puşcă”
aruncă arcul şi tolba uşoară
şi pune în vatră pe patul de piatră
un braţ de paie şi-un cărbune de lemn
apoi cu un aer grav şi solemn
bătrânul Amor - copil milenar -
aduce din tolbă ancestralul amnar
( să aibă chibrituri îi era interzis)
scapăr’ amnarul şi focu-i aprins.

Cu braţe fierbinţi auru’ câmpului
strânge şi-ncinge auru-adâncului
şi-i spune “te iubesc! te iubesc şi te vreau!
să treacă în tine căldura ce-o dau!”.
Amorul – ferice - oglindă era
în ochii lui focul sclipea şi dansa.
Cărbunele negru acum era jar
şi braţele-ncinse – dulce pojar -
îi sopteau mai departe “te iubesc şi te vreau”
şi pruncului gol ochii-i râdeau.

Era cald era bine dar focul scădea.
Văpaia din paie uşor se stingea.
Se-ntreba bolovanul şi era mai aprins
“de ce auru’ blond acum este stins?”.
Se-ntreba. Se-ntreba şi nu-nţelegea
de ce aurul blond se răcea şi tăcea.

Micuţul Amor e trist nu mai râde
lui jarul din vatră nu-i spune nimic
mai pune-un cărbune şi casc-obosit
se-ntinde să doarmă – şi mâine e zi...
va trage cu arcul... când seară va fi
va face iar focul pe patul de piatră
după ce arunca-va cenuşa din vatră.

- E primăvară

E primăvară...
...iară.
Mi-i gândul dor...
...e zbor
pe-aripi din puf şi pene de-amintiri.
Iubiri
ce-au fost ucise cândva,‘nainte de prohod,
mai rod...
...mai ard (acid) bazoreliefând în cărnuri vii
stafii...

- Păcat

Nu te blesteamă nimeni.
Eşti totuşi blestemat
când, neforţat de nimeni,
în ziua răstignirii,
comiţi asasinat.

Ar fi prea multe de-nvăţat
din patima ce-au îndurat
cei ce-au făcut să fie răstignit Iisus.
O viaţă şi-ncă nu-i deajuns
să mediteze cei ce au trădat.

Să nu te miri că sufletul ţi-i sterp,
că nu mai poate naşte-n el iubire.
Dac-ai ucis ‘nainte de Prohod,
în ziua lui Iisus de răstignire,
nu poate zămisli în trup de iudă.
Nu încerca! Zadarnic e! ...doar trudă!

...şi dacă vrei să mai iubeşti vreodată
îţi trebuie să treci prin înviere
şi învierea nu ţi-e acordată
decât cu o iertare - de ţi-e dată
(vezi de mai poţi s-ajungi la vreun acord)
de cel ce-a fost ucis ‘nainte de Prohod.

- Luleaua

Mi-e gustul sălciu... Auzu-mbâcsit...
Ochii aş vrea dar nu pot să-i deschid.
Miros aş avea dac-aş vrea să respir.
Nu-mi trebui’ nimic... sunt plin de “sictir”.

Fără percepţii orice mişcare e-n van.
Zac întins cu ochii-n tavan
Şi cei patru pereţi par o nişă adâncă
Cu o urnă-n ‘năuntru ce mai fumegă încă.

Nu suport. Încerc să m-ascund
După un glob al cărui rotund
Are-o mie de feţe şi nişa adâncă
Are-o mie de urne ce mai fumegă încă.

Sufocat împing globul şi-n singura urnă
Izbesc cu piciorul - să piar-orice urmă,
Să nu rămână nici fir peste fir
Din tot ce-ar putea a mai fi suvenir.

Un nor de cenusă... s-aşterne pe dale...
Pe jos presărate amintirile mele.
Scrisori şi iubiri, ghitări şi motoare
Sunt pulberea fină ce-mi stă la picioare.

Puţin într-o parte-i o grămadă ciudată.
Cenuşa fierbinte fumegând ca în vatră
Ascunde crezând că ochii mei nu or să vadă
Ceva: amintirea ce nu vrea să ardă.

M-aplec să văd. Cu mâini tremurânde
Împrăştii uşor amintiri fumegânde -
Giulgiu funebru şi fin ce-nvelea
Ignifug suvenir: nepreţuita lulea.

O ştiu de mult... de la tata o ştiu.
Mi-a dat-o s-o las din tată în fiu.
Cenuşa şi urna şi dorul de moarte
Blesteme au fost. Acum merg mai depatre.

Au fost ani în care (de când oare o ştiu?)
Bătrân cum e ea aş fi vrut eu să fiu.
Au venit ani în care (cât de tânără-i ea!)
Am uitat cu totul, am uitat de lulea.

...Şi acum iat-o! Aceeaşi! Odorul!
Luleaua aceasta-i de-o vârstă cu omul!
Prin vreme şi foc totusi e cum era...
E dorul din mine... E dragostea mea.

- Definiţii

de Octavian PALER

- Cenuşă

Ce lumină de vis
arunca focu-n odaie.
Păcat că s-a stins...
Aşa-i focul de paie.


E seară şi-i frig. Gerul mai muşcă.
Micuţul Amor în costumu-i “gol – puşcă”
aruncă arcul şi tolba uşoară
şi pune în vatră pe patul de piatră
un braţ de paie şi-un cărbune de lemn
apoi cu un aer grav şi solemn
bătrânul Amor - copil milenar -
aduce din tolbă ancestralul amnar
( să aibă chibrituri îi era interzis)
scapăr’ amnarul şi focu-i aprins.

Cu braţe fierbinţi auru’ câmpului
strânge şi-ncinge auru-adâncului
şi-i spune “te iubesc! te iubesc şi te vreau!
să treacă în tine căldura ce-o dau!”.
Amorul – ferice - oglindă era
în ochii lui focul sclipea şi dansa.
Cărbunele negru acum era jar
şi braţele-ncinse – dulce pojar -
îi sopteau mai departe “te iubesc şi te vreau”
şi pruncului gol ochii-i râdeau.

Era cald era bine dar focul scădea.
Văpaia din paie uşor se stingea.
Se-ntreba bolovanul şi era mai aprins
“de ce auru’ blond acum este stins?”.
Se-ntreba. Se-ntreba şi nu-nţelegea
de ce aurul blond se răcea şi tăcea.

Micuţul Amor e trist nu mai râde
lui jarul din vatră nu-i spune nimic
mai pune-un cărbune şi casc-obosit
se-ntinde să doarmă – şi mâine e zi...
va trage cu arcul... când seară va fi
va face iar focul pe patul de piatră
după ce arunca-va cenuşa din vatră.

-...o clipă

de marighicioi




Vorbesc cu-atâţia oameni, zi de zi...
Împart cu ei nimicuri, vorbe, pâini,
Şi doar pentru atâta i-aş iubi -
Să-mi ia, o clipă, sufletul în mâini.

Pe unii-i strig, dar nu se vor opri,
Ci se vor depărta, cu feţe calme,
Când eu doar pentru-atâta i-aş iubi -
Să-mi ia, o clipă, sufletul în palme.

Alţii au boli, probleme, griji, copii.
Mă înştiinţează... pleacă-apoi în pripă,
Fără să ştie cât i-aş mai iubi
Dacă şi-ar face pumnii cuib, o clipă...

09 Martie 2008

- Haiku (cu şnur)

Întâi Martie –
În bold, jnurul-aplice
Pe cicatrice.

- Mărţişor

Doar când am vrut să fiu n-am fost o cizmă
Şi nici acum nu sunt ce-aş vrea să fiu -
Un mic coşar ce spânzură sau frunză
Cu patru foi săltând pe pieptul tău nurliu.

- De mărţişor

Azi am să mă mânjesc cu fum,
Pe umăr scara de la pod am să îmi pun,
Pe cap o pălărie neagră – de la moşu’ –
La gât cravată-n dungă – alb cu roşu –
Şi cu trifoi cu patru foi – buchet –
Îţi voi ieşi în drum.

- Etern mărţişor...

(haiku şi nu prea)

Poate-i devreme...
Poate-i târziu... nu-i vreme
De crizanteme...
*
Mi-e frunză spartă –
În lujer de chiocel –
Inima toată...
*
In piept – mărţişor –
La cicatrice şnur am
Şi în acest an...

- Fără scăpare

- Auzi? Sună!
- Vezi cine-i!
- E Moartea!
- S-aştepte!
Mai am să-ţi vorbesc...
părea imposibil
şi acum te iubesc.
...ţi-aduci aminte,
dragostea mea?
Suna ca şi-acum...
- “Vezi cine-i?”
- “Iubirea!”
- “S-aştepte” am spus
şi a stat răbdătoare
la ivăru-nchis.
Altă scăpare
(‘că uşa e una)
ştia că n-avem.
Pân’ la urm-am deschis.
- Mai este la uşa?
- Îşi pierde răbdarea.
- Nu-i ca iubirea...
Lucrează din greu...
Nu plânge iubito!
- Nu plâng dragul meu!
Ia-mă în braţe
şi strânge-mă tare!
- Acum ca şi-atunci
nu există scăpare.
- Taci!... Spune-mi!...
- Te iubesc! Te iubesc!
Te iubesc! Ameţesc...
C-o mână de mijloc
te strâng, te strivesc,
te sărut, te iubesc
te strivesc, ametesc
şi mâna cealaltă
spre ivăr o-ntind
şi deschid.

- Mai nimic…

- Ce vrei?
- Nimic!
Să te ascult şi… atât!

- Ce vrei?
- Nimc!
Să… pot să te văd!

- Ce vrei?
- Nimic!
Parfumul tău să-l simt.

- Ce vrei?
- Nimic!
Să pot să te-ating.

- Ei, spune tu!
Ce vrei acum?
- Mai nimic!
Aş vrea să sorb
din gura ta
un fum.