Moto:
Era pe când nu s-a văzut
Azi o vedem şi nu e (...)
(M. Eminescu)
Cei mai de seamă nobili,
Baronul de Higiena şi Lordul Medicin,
Aveau împodobite blazoanele - pe scuturi -
Cu flori de nuferi galbeni şi albe flori de crin.
Citind pe Marx şi Engels, pe Lenin şi ‘nea Nicu,
S-au hotărât să uite c-aveau odat’ un titlu
Şi prinşi de-avânt romantic şi revoluţionar
Să spele şi să calce produs vestimentar.
Cu calm, cu eleganţă de nobilă purtare,
Serveau pe câte unul ce-avea pentru spălare
Un fes, o batistuţă, o rochie de mireasă,
Din cei ce-ajuns-au nobili şi nu spălau în casă.
Deşi jegoase (foarte) acele lucruri mici
Erau totuşi puţine şi nu dădeau în brânci.
Dar de o vreme-ncoace - cam douăzeci de ani* -
Planificarea creşte şi tot pe-aceiaşi bani.
La tov.-ul de Higiena şi tov.-ul Medicin
Fac coadă şi se ceartă - de-i ploaie sau senin -
Şi nobilii şi plebea, cu toti - oameni ai muncii -
(Ce? Ştiu cu toţi ce-i coada! Azi ştiu până şi pruncii!),
Să-şi spele de pe haine (pe haine – doar atât –
Lăsând ca să-i orbească şi să le stea în gât),
O pulbere jegoasă, uscată zgrumţuros:
Metalul unei epoci** – “metalul pretios”.
...Şi tov.-ii ce-altădată au fost deposedaţi
De titluri şi avere (azi – reabilitaţi)
Fac spume la guriţe (e drept – spumă reglată)
Că rufăria azi nu trebuie spălată
Ci trebui’ lustruită iar, cât despre călcat,
Şi un sugar ţi-ar spune: ”Se poaltă sifonat!”
* poezie scrisă în 1988.
** “epoca de aur” a lui c (se citeşte câh)
