De când eram copil – tot timpul – mi-am dorit creier mintos;
Să cresc un os - suficient de gros – in minte
Să pot să meşteresc cioplind din el toiag
De sprijin bătrânesc aducerii aminte.
Dar din mintos ajuns-a creier inimos:
Sută la sută inimă. ...sută la sută fibră musculară fără os.
Speram ca inima s-adune oseminte:
“Minte” să-i fie inimii lăcaş de-nvăţătură
Unde durerile trăite să nu moară –
Să se transforme toate în cultură –
Iar “ose” să fi fost măsea de minte.
N-a fost să fie: acum port în inimă un dinte.
-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu