- Pustiit

2010...
Pornesc în ăst-an
Pustiit, rece,
Mai sărac, mai orfan.

De Sfântu’ Ştefan
Mama a spus „Gata...”.
Mi-a lăsat trupu-i să-ngrop,
Iar sufletul său diafan
S-a grăbit către tata.

- Colind

Pentru C. Monna Paola*

Colind florării
admirând crizanteme
ce-mi mor în irişi
ca să-nvie în gând,
ce-mi mor în inimă
să-nvie în glastre,
ce mor veşnic la paşte
reîflorind de crăciun.



* Numele C.Monna Paola este invenţia mea.
Nu există nici o persoană reală cu numele acesta, pe care eu s-o cunosc.
Există totuşi persoana pe care aş numi-o astfel.

- Ptiu! Ptiu! Ptiu! ...Mare mirare...

Istorie spun vouă...

Ve leat două mii nouă,
Flatulescu Vodă –
proaspăt reuns
pe unde-i place
alteţei sale
cov-rog-preş-edinţiale
să ne flatuleze –
făcu dregătorie nouă
(din ce-i mai rămăsese,
de la unsoarea veche).

De cei ce-avut-au grijă
să pupe-n flatulare
şi pe uscat şi pe unsoare,
c-ajuns-au dregători
nu a mirat pe nimeni.

Mare mirare mare dar,
că Boier Vlădescu
s-ajungă tare
(dregător la galbeni,
la tezaurerie)
iar finu-i –

care de dragul naşului
vopsitu-şi-a cu coarne
-nceputul de chelie,
iar pentru Vodă
-n ceru’ gurii s-a dat
cu negru şi a lătrat
de zor
(punând pe portativ,
la cheia sol,
sapte diezi)
ca cei mai răi şi-ai dracu’
maidanezi
(de se Oprea
lumea în loc
să se crucească
şi să scuipe-n sân:
„...sireac’ jupân’...
...de focu’ jupâniţei!...
...sau de la coarne?...
Oare il dor?...

Ciudatul animal –
te uiti... zici bourean?...
poate din ţări mai calde...
...din... Zan...zibar?... din Zam...
in fine... –
în loc să mugă, latră
întocmai şi taman
ca la Palat
Azor ”) –

să nu primească el
(afară, nu-năuntru)
la uşa, pe covor
(Deh! E palat!
N-oţ’ vrea să pună –
pentru picioare –
o rogojină ştergător)
un colţişor?...

- bărbat halal !

îmi place marea dar ca decor
pretext să încadrez într-un senin de ape
trup de Ondine.
trebuia să fiu diliu la cap

să părăsesc în floarea tinereţii ţărmul uscat
plin de parfum venit din vii în zorii dimineţii
şi să mă duc între bărbati
vrând să rămân bărbat.

când noaptea nu există ziua nu are nume.
când cinstea e ucisă furtul ne poate spune ,
sfidându-ne, minţind,
că numele-i e Cinste.

când – în plină putere –
renunţă chiar vremelnic la orişice femeie,
de e între bărbaţi, ca să mai creadă-n sine -
şi că nu-i depărtat

prea mult de la idee
(cum trebuie să fie oriunde un bărbat) -
înjură, dă cu pumnul,
nici nu contează vârsta celui ce-i agresat

şi-şi deschide prohabul
să-şi dovedească sexul
cu-organul genital
aiurea excitat.

îmi place grozav marea dar nu plec nici să mor...
bărbat adevărat... “departe de femeie” -
oricât de temporar -
te face “depărtar”.

(...de eşti plecat cu pluta, hălăduind pe mare,
te face marinar...
...de umbli beduin, aiurea, prin deşert,
te face deşertar...

nu mai insist – eşti singur? te face labagiu.
mai eşti cu alţii-n "echipaj"? te face muiangiu
şi - ca un corolar –
te face poponar).

bărbat halal!

- Cu orice risc

Eu HPV nu fac - fiind mascul -
dar pentru vârsta mea ar fi ruşine
să mă endemizez de la porcine,
aşa că gândul meu fudul
mă îndeamnă să nu fiu
şi -

cât m-as teme
de a fi bătut în stradă
(încă-mi stă bine viu)
de cei ce-abia aşteaptă a fi contaminaţi
pe treizeci de bănuţi (cât de-o cinzeacă),
o pătrăţică de Plăcintă îndopată
cu dovleac portocaliu
şi o fărâm’ de os căzut din halcă -

să–mi fac vaccine.

- Urarea imposibilă

“La mulţi ani Românie”
ar fi înjurătură, blestem,
În astfel de- agonie…
Se pare că trebui’ să-ţi urez
Pe-un termen mult mai scurt.
O săptămână? Accept… deşi e mult …
Eu când urez cui îmi e drag, urarea-mi e “Noroc!”
De sănătate, dragoste şi bani ,
Pe “Mulţi Ani!”.

D-acum, când ţi-i fiinţa împuţită de Gâţani
Ce-ncearcă-a ne prosti-n portocaliul
dovleacului porcesc - jurând că-i plăcintar -
amestecat cu zahăr , făină şi ulei
furate din “mila UE”-i
şi date-n “dar
de bot”,
Nu pot.

- Ne simtire

...s-a-nstăpânit tăcerea-n mine – zici că sunt surd...
...şi îndoielile mă fac să tac, să rămân mut...
...tăceri înalţă-n jurul nostru munţi... coboară văi...
...şi-ajung şi orb... ce-m’ mai sunt ochii fără nurii tăi?

- Veşmânt peste veşmânt

Să mă despoi?...
Dar, cu ce gând?
Nu! Mă împoi la loc.
Îmi trebuie veşmânt...
Sufletu-i totdeauna indecent
dacă e nud.

Ce jenă!... Şi-acest veşmânt,
ce port acum pe suflet,
ros pe la cusături,
din ce în ce mai slut,
nu poate – cu decenţă –
să mai apară nud.

Nu, nu! ...Aici, la aer,
îmi trebui’ peste suflet
veşmânt peste veşmânt.

M-oi despuia –
întâi de-un rând,
apoi de cel’lalt rând –
când,
critice,
privirile din ochii lumii
nu vor mai trece
de pămînt.

- Coloană infinitului

Mă doare unghiul ce se-nchide...
Un punct, un muc de lumânare...
Voi fi sfârşit ca la plecare
Când fost-am unghiul a deschide...

Dară, din culmea mea de zare,
Pornit-am alt unghi să deschid...
Far’ a mai fi, dau continuare
Coloanei către infinit.

- Să ne distrăm... Să cumetrim

(la expulzarea generalilor Oprea, Iordanescu şi - mai nou - Onţanu, din PSD)

Trădează, iarăşi, generalii...
...S-or reuni în PD-S.
In vitro, dar pe cioc –
Necum pe cioaşcă -
Cu taţii adunaţi
În tuburi lungi, de sticlă,
PD-Lăuza PD-L
Va cade iarăşi cloaşcă.

N-om apuca a zice măcar “boc”
Şi din Politică, bălos va sta să cadă,
Pe capul nostru - iată! - înc-un şoc:
Tirani peste tirani, peste tirani – grămadă.

Dar să uităm...
Să ne distrăm în ritmuri de manele.
Să cumetrim, să botezăm -
FSN-LSD - odrasle de băsele.

- Am fost niţel, dar m-am întors...

Am fost niţel pe lume-ailaltă
Dar m-am întors... M-am întâlnit –
Cu cine crezi? - cu un măgar.
De fapt... un mit,
O umbră de măgar,
Mai mult o ceaţă...
A fost adus în starea asta –
Deloc măreaţă –
De foame.

...De fapt, de o echidistanţă
Faţă de două şuri de fân...
(Nici nu mai ştiu: ...proaspăt cosit?).


*
Să vrei să fii?...N-ar trebui!...
Chiar fiul Domnului? Mă sperii!
Nu-i prea mult?
(Apă Botezului de Fiu de unde?...
...Si de ar fi, parcă-i prea scurt...).
Privind egal spre Cer şi spre Pământ
N-am să ajung încremenit în gînd,
Secătuit de-atât privit în van,
Pierdut precum pierdutu-şi-a măgarul,
Buridan?

...Şi pentru ce? De ce?
...Că ce ţi-e scris în frunte-i ghicitoare?
...Că-mpinsu-n jugul numit viaţă doare?
...Că nici trăiri nici moarte nu-s pe gratis?
...Că şi Persida (avută la-ndemână) ’i muritoare?

*
Eu n-am să-ţi zic, băi Yete, Dumnezeu
Nici „doar în glumă”,
Căci n-ai mandat divin mai mult de-o viaţă (cât am eu),
Oricît de mult ai vrea – măcar cinci ani să ţi se spună -
Şi-orcât s-ar milogi să le permiţi
Jigodiilor ce te-nconjoară
Să capete (să le acorzi) statut de sfinţi.

- Pâc-pâcăind...

Pâc-pâcăind pe drumul nesfâşit,
În carul ăsta cu motor hodorogit,
Azi calc din nou cu îmbinarea la obadă,
Fără să ştiu de-oi mai călca vreodată,
De-oi mai avea prinsă pe inimă,
Pe partea stângă,
Roată...

...Şi de-oi avea (butuc şi cerc şi spite-s’ încă bune),
Nu ştiu pe cerc obada tocită de-o rămâne,
De n-o sări din nitur’le-i bătrîne
Sau, ruptă din toceală, de nu s-o risipi –
Nu-n munţi (s-a zis cu dealul), ci –
‘N colbul din câmpii...

Azi carul şi căruţa ‘juns-au “car”...
Roata e jantă iar obada e din “compressed air”,
Formată – nu-n foc şi din ciocan, de vr’un fierar ales,
Ci – ‘n forma standard a pneului tubeless.

Voi trage, deci, pe dreapta - în praf, nu pe asfalt.
Cu-obada încă-ntreagă - sper...(?!) -
fi-voi respectat.

- De tine? De mine...

Mă sfâşie dorul de tine?
Nu ştiu cât aminte ţi-aduci
Dar, pentru ce simtit-am atunci,
Azi mă mistuie dorul de mine.

- Încurcăm/Confundăm

în dragoste
eşti inundat...
dacă nu-nveţi repede
să înoţi,
te poţi îneca...
...stupid...

în iubire,
peste cel ce-l iubeşti,
te reverşi...
...nu se moare prosteşte,
se moare eroic.

de ce
încurcăm/confundăm
ce luăm
cu ce dăm?

nu s’tem învăţaţi –
încă acolo, ‘n izvor –
să golim/
facem-loc revărsând,
să putem fi
inundaţi.

- Mă doare…

Azi nu mai e...
A fost
(Prin clas-a 8-a? Oare?
Da...La anatomie...)
De mirare
Că fiecăruia,
Acolo, în ‘năuntru,
În inimă,
Ni-i sângerarea cea mai mare...

Cam tot atunci –
Dar nu din cărţi –
Aflat-am că dacă şi-a găsit pereche
Şi-o rupem,
I-o alungăm, sau moare,
Ne doare.

Pe propriul tegument –
Sau propria dermă
(Ce ţine sângerarea în ‘năuntru) –
Am învăţat că lângă o pereche nouă
Şi o compresă rece –
Destul de repede –
Durerea poate trece.

Azi ştie tot ce-a fost
Memoria-mi nătângă
Dar niciun bit din ce va fi 'ntr-o oră –
Că dacă-i viscol, ninge,
Sau numai dacă plouă,
Mă frâng - ca rupt în două -
Strâns tot în cicatrice.

- Tu, Tăcere, tace-ţi tăcerea

Tăcere insidioasă
Doar de timp ai nevoie
Să nărui zidiri...
Ia pauză!...
Vrem iubiri!...
Tace-ţi tăcerea,
Vorbeşte!
Vreau să te bâlbâi!
Cu fiece sunet
Mai dă-ne o şansă...

- ...de grija altuia...

Îmi vine-a plânge
când mă gândesc ce voi ajunge...

De-a curmezişu’,
În tigva-mi încă suculentă,
O viarmă văd
(O..., un..., cum, Doamne, s-o –
Adică să-l – numesc?...
În fine: vierme-mamă)
Spunând viermuşilor
Ce tocmai odrăslise:
“Cine-i cuminte şi suge osicior,
Papă şi ochişor”.
Pe ochii mei,
Viermoaica înfipsese
Prin pleoapele de nici trei zile-nchise
(De unde-o luase ? Nu ştiu! –
Cam de vreo patru zile
Chiar nu eram deştept)
O etichetă–n băţ:
(Mai jos) "E GRATIS!",
(Şi sus – ceva mai sus) "DESERT!".

Dar, terminând eu de-ntristat şi plâns
M-am întrebat...:
“Ei n-au angoase?
...Şi dacă scriu şi ei poeme?
...Şi... dacă cineva, pe ei, i-a osîndit
Ca, după ce noi nu vom mai simţi nimic,
Cu amăreala vieţii noastre,
De suflet strânsă-n trup,
Să se-amărască ei?”
... Şi mi-a venit să râd...

Nici n-am surâs
Că mi-a venit alt gând:
Dar... dacă... viarma (mamă) şi-ai ei
Sunt mai de plâns?...

- ...celor sortiţi... în veci

Când porti perpetuu în spate, ca povară, urgisire
şi peste ea - cocoţ - o neagră cioară,
o fâlfâire din aripi sau doar un simplu găinaţ
scăpat din târtiţă-i numai aşa, 'ntr-o doară,
e uşurare şi poate nefericitului să-i fie
imensă fericire.

Când, însă, pe trecerea de pietoni,
eşti nevoit să îţi struneşti BMW-ul
că trece-n băţ o babă (noi zicem: o bătrână)
şi-n căşti de MP3, o clipă doar (doar una),
maneaua e-alterată de scrâşnetul de frână,
e de belea (sau, pentru tot românul –
tradus din rromano în dulcea mea română –
nenorocire).

’Ţelegeţi, deci,
cum că puţine-s bucuriile
(şi-aşijderi şi necazurile) celor sortiţi
să fie necăjiţi (sau fericiţi) în veci.

- Doar... “neglijenţă în serviciu”...

Unde-ai fost, Doamne, când cei ce afirmau că nu exişti
Făcuseră din noi, românii, un popor de trişti?

Unde eşti, Doamne, azi, când laşi, pe-aici, pradă toporului, românul-codru
Şi, fără jenă, împingi deşteptul - într-un tărâm de proşti şi idioţi - s-ajungă lotru?

Vai, Doamne! Da’, nu mi-nchipui ce câştigi... Nu pot să cred că eşti cârdaş... E un supliciu
Gândul că ar putea să fie-aşa... Prefer să cred că-i doar ceva minor... Ceva...
Doar... Cum se zice ? Hm! Doar... mai nimic. Doar... “neglijenţă în serviciu”...

- La echinocţiu

Zi-noapte: sinusoidală alternanţă…
Prin ea, o linie uneşte inflexiunile de seară şi de dimineaţă.

Din bucla nopţii-n minim, pornită jos, în vară, la solstiţiu,
Împuns-a ieri (alaltăieri), prin mijloc, axa timpului – la echinocţiu –
Şi tot mai urcă până aproape de Crăciun apoi coboară…
O să înţepe axa timpuilui, din nou, cu ghioceii, abia în primăvară.

Ajunsă-n vară reia panta şi-ncepe, oblic, iară, a reteza părtinitor din zi
Noptând de partea nopţii partea retezată,
Însă păstrând în totul ei, în perioadă şi-amplitudine, konstantă,
Bucla-sinusoidă: ore de alb/ore de negru; total: două duzini.

De fapt, fractal, ni-i viaţa plus şi minus: ni-i anul pozitiv şi negativ,
Ni-i ziua nu doar zi ci ni-i şi noapte şi fiecare clipă dragoste şi chin.

- Scârbă…

- pamflet -

el crede – scârba dracu’ –
c-aşa vreau eu... că-mi place...
că pot să nu vomit
văzând şi mirosind
tara – şi-a mea - frumoasă
ajunsă băşinoasă

abia aştept puhoiul
(n-aleg că n-am ce-alege
dar am să îmi dau votul)
să spele şi să frece
la Cotroceni puroiul

parfum tot n-o să fie
de-ar fi mi-au ars mirosul
sper dară să-mi revie
de-om termina cu băsul


Învăţ să păşesc din nou prin această ţară.

Am ologit (la figurat) când, după '89 (adică chiar la început de '90), i-am văzut pe "revoluţionarii" de la Bucureşti "punând botul" la promisiunile puciştilor lui Iliescu.

Că românii adevăraţi au fost exterminaţi de el si ei şi-ai lor inaintaşi, face ca azi să nu ne întâlnim doar pur şi simplu, ci trebui' să ne căutăm.

Sunt des învinuit că nu sunt patriot.
Mi se-aruncă des în faţă, de nărozi, replica lui Vladimirescu:"Patria este norodul iar nu tagma jefuitorilor!" şi cred că la 1821 avea dreptate.

Acum?... Dacă nimic nu s-a schimbat (si nu pare să se fi-ntâmplat), e trist...

Patriotismul meu nu poate fi decăt compasiune, dincolo de o imensă greaţă.

- Înţelesul neînţelesului

Sorocu-i scris în frunte
Dar, literă cu literă,
Apare-ntotdeauna prea târziu
Să ştiu...

Nu reuşim – nu ştim –
‘Ţelesu’ ne-nţelesului să desluşim
Şi-astfel, de visul se-mplineşte,
Cu bună ştiinţă
Ne-amăgim...

Sper să mai fiu
Om viu
(Nu doar aducere-aminte),
Femeia din visul meu
Să o primesc cu drag,
Când vine (nu când plec)
La mine-n prag,
Cu braţele (nu cu picioarele)
‘Nainte.

- Amintiri de Scorniceşti

(sau Decalogul Epocii de Aur)

Pe vremurli de Ceauşeşti
Puteai scorni
Dar nu să... Scorniceşti...

...Şi dacă totuşi Scorniceai
Erai deştept de nu vorbeai.
...Şi totuşi, dacă te scăpai
(c-o vorbă, sigur): să nu scrii!...
...Şi… nici cu scrisul n-ar ‘fost bai
De nu semnai...

...Dar, dacă totuşi Scorniceaua
Purta amprenta-ţi grafică,
Mirarea-ţi pentru ce urma
(Cât ţi-ar fi fost de tragică),
În ochii tuturor, era
Doar comică.

- Sfat culinar

(celor ce li-i tăiată maioneza conjugală)

Un cub de gheaţă (sifon – mai bine – de la rece),
Un gălbenuş (crud-crud) şi-o lingură de lemn ce-o pui să frece
Până se rupe şi – cât bea doamna un “caffe expresso” –
Poţi să îi spui: “ia dragă, na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o...”

- R/x, la limită, când x tinde către 0, e 0

Moto:
lim(x->0)R/x=0

Jumate din jumate din jumate din jumate -
De burtă , nu de-aripă – m-ar ‘nălţa...
(M-ar face mai uşor)
Şi totuşi, va sosi o clipă
Când ultima jumate de jumate
Va trebui – că vreau sau că nu vreau –
S-o dau...
...Întreagă...
...Ce risipă!...

- Becul de control – Durerea

De unde-am şti,
Dacă nimic-nimic nu ne-ar durea,
Că suntem, încă, vii?

- Povară relativă

Ce bine zis!:
Că binele îi e povară răului...
Dar, răul, binelui? La fel! Un pic pe dos:
În timp ce binele are de rău un “mal de tete”
Răul are - când vine vorba despre bine -
Un “mal de dos”.

- De partea cealaltă a Golgotei

Suntem urcuş şi povârniş,
Dar nu de-aceeaşi parte...
Golgota ar fi parfum de vis,
De n-am purta în spate
Bolovanul.

Pe brânci, pe coate –
Sunt gata şi pe ...
Cea mai fină epidermă,
Dac-“altfel, (Domnul ar spune)
Bătrâne, nu se poate” –
Să iau d’a cappo
Drumul vieţii (de la zero) -
Acelaşi (ca direcţie şi sens),
Numai să nu cobor de
Ceealaltă parte.

- Consecinţe

Lăsăm doar ancore
‘N-al uitării noroi
Pe care, o vreme,
Le târăm după noi.

Noi mergem ‘nainte...
Secunda rămâne...
...În consecinţe
Continuăm să trăim...

Secunda de-acum
E consecinţa secundei
Ce rămas-a în urmă,
Pierdută pe drum...

Secunda ce n-are
Vreo consecinţă
E ultima-ultima:
E doar consecinţă...

Ce rămâne-i adevăr
Doar cât trăieşte memoria –
Dovada că suntem –
Consecinţ-a ce-am fost,

Copii cu bunici,
Bunici cu nepoţi –
Consecinţă în lanţ
Ce pare să dea
Lumii un rost...

În consecinţă, o vreme –
Şi după moarte –
Vom dăinui prin copii
Şi copii de copii...

Părinţii noştri
Se vor pierde şi ei,
Noi păstrându-ne – încă –
Doar amintiri printre vii...

...Consecinţă a lor
În consecinţele noastre
Nepoţii vor mai da
Amintirilor (nouă)
O minciună de viaţă...

...Apoi?...
Apoi!... Nu există minuni:
Deveni-vom istorii...
Deveni-vom basme...
...Minciuni...

...Uitarea, nimicul, marele gol,
Vor avea (absurd! nu?) un nume:
Se vor numi... “Absolut!”...
…”Adevăr...”.

- Afară-i vopsit gardul

Mă bucur mult când văd pe câte unu-altul,
(Indiferent că dincolo se află sau nu se află,
Liber sau în captivitate, leopardul),
Cu câtă aplicaţie vopseşte gardul.

Ei... ăsta…
Ăsta, dom’le, care – cum spun - vopseşte gardul,
(Un metru şi un pic are 'nălţime el,
Un metru şi un pic are şi gardul)...
...E lege!... (În cazul ăsta–i sigur
Că dincolo de gard nu-i leopardul)
...Să-l vezi... E artă... Plângi... Minune cum vopseşte...
...Dar n-ai să-l vezi cu pensula deasupra înălţimii lui - Doamne fereşte! -
Că...: Dacă se stropeşte?

Citeam deunăzi cum un poet; în versuri
Vopsea la oameni (ticăloşi-sadea) da’ nu-ndrăznea
Cu var măcar, cu alb adus din ceruri,
S-atingă talpa sacră ce-n continu-l striveşte
Pe-acel nenorocit care cinstit munceşte
Fiindu-le la manglitori (parcă aşa le zice),
De când îl ştiu,
Complice.

- De ce?

De ce nu te-am găsit femeie-din-visul-meu
La fel de simplu cum l-am găsit pe Dumnezeu?
Findcă te-am căutat?

Căutarea era mijlocul, găsirea ţelul
Şi pot să spun că mijlocul nu l-am ratat.
De-acuma nu mai caut. Cum sunt ghinionist,
Te voi găsi-ntr-o zi...

...N-am să mă bucur, voi rămâne trist...
...Fericirea – prea multă pentru cât a mai rămas –
Va fi otravă picurată din limbile de ceas
În drumul spre soroc: deşteptă...

...‘Ncetinitor de clincănit deşteptător
În dangăt de dureri adormitor –
Clopot în dungă tras...

- Caniculă

Plutesc în spirt mărgelele din ochii tăi
Şi nu beau spirtul că e cald (să nu se-mpută).
Aş da pe gât o sanie cu zurgălăi,
Năvălnicia-mi însă-i deja slută.

În mintea-mi beată croşetez în capilare
Şi pe retine, în închipuiri tembele,
Rulează doar pentru adulţi, în continuare,
Orgii în câmp de maci cu cereale.

La umbra nucului bătrân -
Cu mintea-n conservare,
Sandwish facuta între basc şi fân -
Zăresc combine la silozu-mi de sub pleoapă:
Se drăgostesc în timpul cât descarcă.

Alăturea, la ferma zootehnică de vacă,
Smântâna e-n bidoane arestată.

...Şi vine noaptea...
Bolovanul, numit Lună, străluceşte.
Văd umbra-ţi, încadrată-n geam, cum se dezbracă
Şi mi se face poft-aşa, deodat’, o pofta deocheată,
Să uit că mâine tu, din nou, slujeşti la vacă,
Iar eu, sus pe combină, voiniceşte,
Îmi voi plimba sub bască, -n arşiţi, înc-o dată,
Chelia să se coacă.

- Intoxicaţie letală

Cu dragoste – o boală –
Poţi altor boli (când carnea doare)
Să afli-alean şi vindecare

Dară,
Intoxicaţia cu dragoste-rănită
E letală.

- Mâncărimi

Azi mâncărimile le am pe limbă…
De unde-mi vin? Un capilar
Văzându-mi luciul de oglindă
Prin părul – azi, atât de rar –
S-a hotărât să creasc-invers.
Îmi gâdilă şi îi dă ghes
Circumvoluţiunii “vorbit des”.

Măcar, de nu vă las dormi,
Să nu bat câmpii cu prostii.
Nu mi-ar servi nicicum – vă jur –
Să ştiu că vă nefericesc…
Degeab-aş sta şi aş mai plânge
Că n-am ştiut să scărpinesc
La timp, de m-a mâncat în…
ştiţi voi unde.

În palma stângă, câteodată,
Să ar îmi vine… câte-un an...
Iar de s-a rătăcit în ea vreun ban,
E după ce şi dreapta fost-a
Deja–mâncată.

Când mă mănâncă talpa
Ar trebui să plec…
Dar totu-i fără sens…
Eu nu mai am, intreg, un flec
De-atâta umblet “creanga”
Iar prin pingele iarba,
Ţărâna sau asfaltul
Mă gâdilă oleacă,
Precum firul-invers.

Voi pune-acum un (e)S
Că nuş’ce mâncărime
Vrea rimă-n cap de vers.

…Şi-am să vă spun cu… “Ochiu’”...
Mi-i drag sau nu mi-i drag,
Când mă mănâncă ochiu’,
Deja-i târziu…
Că binele – mai rar –
Sau că beleaua vine,
Deja e-n prag…

Pe stângu’ chiar l-aş scoate…
Nu mă mănâncă fără
Să-nceapă a se zbate:
Poştaşul cu facturi,
Vecinu–i curge apa
În pat, pe cuverturi,
Vecina – de-o omletă –
S-o împrmut cu ouă
(ora-i nepotrivită:
Se-apropie de două).

…Şi tot aşa, întruna…

Iar ochiul drept – săracul –
Oricât ar vrea s-aducă –
Sub noru-adus de-ăl’laltul
(Pe stânga mea orbită) –
Ceva magmă topită
De la iubitul soare,
Nu-i iese decât – palid –
O margine tivită
În jurul pleoapei sale…

Da!... Bucurie mare!...
Să mor… Conjunctivită.

În zori, pe nemăncate –
Nici nu mă dau din pat.
(Ce zic? De peste noapte) –
Am mâncărimi de scalp.
…În creştet. …Şi mă scarpin
De am chelit de tot.
Din vremea “cercetării”
Mi-i obicei nărod
Să mă întreb ce pot –
Pe mine, nu pe altu’ –
Să inventez “util”.

În fine, mai pe seară,
În frunte-acum, dar sus
(tot zonă capilară…)
Iarăşi mă mănâncă ţeasta,
Prea tare nu prea,
Dar scărpinându-mă aşa, ca proasta,
Îmi spun:
“Bă, da’… nărod eşti!
Uite că ai sticat şi pe-asta”.

............................................

Şi ar mai fi
‘Ntre degete, ‘ntre omoplaţi, la coaste…
Dar despre astea n-am ce să vă spun
Că mie – cel putin – nu mi-au prezis
Nici nemaipomenite bucurii,
Dar nici dezastre.

- Evadări eşuate

(Haiku)

Dragoste – toate –
Evadări eşuate
Prin cheaguri de somn.

- Verzi mere dulci

Mi-i drumul lung în urmă...
...Şi-n faţă nu ştiu cât.
Oricum, din ce în ce mai scurt...
E arşiţă... Sub mărul de la drum
Mi-ar place să mă mut,
Să caut umbră...

Cândva,
’N soarele blând al primăverii,
Mă îmbătam cu floare...
Nu-i mult de-atunci
Dar... Când să se mai coacă?
Nu cred că mai am timp
Pân’ la sfârşitul verii
Şi poate de-aia, nici răbdare...
...Şi-oricum, chiar verzi de sunt,
E soi de mere dulci.

Aş vrea...
Dar cum mi-ar sta?
Nu-i bunăoară
Ridicol să vreau să urc acum
La merişoare?
...Iar perspectiva de penibil
Sumbră?

Am să culeg cu ochii şi...
Cam atât.
...Strivind verzi mere dulci
Între gingii de gând.

- Drum Bun Tatiana

o voce de cristal şi o chitară ne-au însoţit
venind de un’ venim şi noi din infinit
tot strecurând nisipu-n gâtul mic
al sticlei de clepsydră dar s-a grăbit
prinzând pe firul pierderii şuvoiul prea rapid
al curgerii fluidului – pe numele lui Timp –
‘naintea celor ce de sticlă s-au lipit
şi ne-a spus azi
(efectul Doppler – sigur, singur –
făcea ca Tatiana să aibă un alt glas)
un “bun rămas”.

- Curcubeu peste cărucior

E sigur că în noul start
Bătrânul suflet în trup nou
Mai pierde-un pic din handicap.
Aşa vrea bunul Dumnezeu...
...Şi ca să tragem mai cu spor,
În viaţa asta de... aici,
Arc face peste cărucior
Un curcubeu.

- Nedumeriri

Ceva nu mi-e în clar:
Blidar
E cel ce face,
Sau e dulapul
Ce-ascunde-ntr-însul,
Blide?

Şi ar mai fi ceva:
Cum se numeşte
Acel ce blidăreşte
(Ce linge blide)?

De-ar fi s-articulez (un semihotărât)
Şi să îi pun în coadă românescu “escu”
s-ar zice: blidărescu’.

- E-uri

De fric-o să murim dac-am mâncat
(Şi dacă nu, de foame) E-uri.

Mă simt deja intoxicat,
Mi-e greaţă (varză în ficat),
Simt că pleznesc de balonat
Când văd reclamă cum îşi fac
Succ-E-suri şi Băs-E-uri.

- Agentul N. Blond

N.(e) Blond (brunet adică),
Agent la agenturili străine (la englezi),
Vindeam – să vezi şi să nu crezi –
Promisiuni de viaţă sigură şi lungă
Celor ce în pantof sărit-au din opincă
Da-n săritură nu pierdut-au, printre alte-alea,
(Legată-n genă cu nojiţe înnodate, multe)
Şi mintea lor de supervajnici nătăfleţi.

Şi ca să am succes, să pot să cer un preţ,
Mărturisesc că bravului agent
Mi-am fost primul client
(Aflând cu-această oportunitate
Că-s’ însumi nătăfleţ).

La calitatea de agent am renunţat
Dar n-am trădat
(îmi interzice punctu’ paişpe’ din contract)
Şi – vreau, nu vreau – rămân legat
De agenturili prezise de-mpuşcat.

Deşi – cum v-am mai spus – ieşit-am din sistem -
Nemulţumit în demnitatea de client,
Preluat de o colegă (fostă... fostă),
În calitatea ce-o deţine (de agent),
Sunt sfătuit cu un limbaj de lemn
(Căpşorul ei de păpuşică să fie oare-un semn?)
Că, de cumva chiar eu pe mine,
Nu mă mai regăsesc acolo, în sistem,
Să mă retrag de nu-mi convine,
Uitând (în cel mai neaoş stil: pe româneşte)
Că parte din comisionul ce-l primeşte
Soseşte
De la mine.

- Acum ştiu

...gând de toamnă, târziu


Doar vara şi toamna sunt în stare să coacă iubiri.
Primăvara (întotdeauna) înfloreşte dragostea.
...Şi - din când în când - în toamne târzii...

- Predeal

Fiind tânăr şi urcând, nu-nţelegeam
De ce predealul este sus, la munte...
...De ce predealul nu e pe ogor.
Acu-nţeleg... Abia acum am minte,
Când, din predealu-mi, trebuie să cobor...

- Penibil...

Eram ca tine-acum.
Tu încă te împiedicai în mers
când culegeam deja adânci atingeri
şi vorbe şoptite cu şi fără de-nţeles.

Când ne-am aflat,
nu mai mergeam de-o vreme bună
la cules.

Te-am mângâiat (ridicol) cu gândul
şi-ai simtit.
Apoi, tacit te-ai răsfăţat în dezmierdările-mi din vers.

Penibil…
Mai mult n-am îndrăznit
şi modu-acesta de-a mângâia şi-a dezmierda a fost tratat
(şi de literatura de specialitate), prin nefiresc,
pervers.

- Să emigrăm! Să emigrăm!

Motto: Vă predaţi? Sau continuăm?


Se spune:”Băi nenică, eşti prost?, nu pleci de-acasă.
Rămâi în banca ta, pui mâna(?) şi înveţi
Şi poate te deştepţi.”

Nu poţi? N-ai nici o vină doar de eşti idiot,
Doar de se mişcă liber în mintea ta văzduhul
Şoptindu-ne: “lăsaţi-l, că e sărac cu duhul”.

Eşti expirat când norii ce curs-au din senin,
Cu umbre grele-n viaţă,
Se pierd, dar în senil.

Ce mă terifiază pe mie-i că mai toţi
Se cred deştepţi cu carul
(senili, proşti, idioti).

În ţara-n care, târlă, vom emigra cu toţii
(senilii nu dar proştii, cretinii, idiotii),
Vom face din deştepţi ce am făcut şi-aici:

O nouă castă – hoţii.

- Soare pe R

Ieri minune
După vreo patru ani de glaciaţiune
Când inima mea desculţă
Având în talpă între ventriculul stâng şi cel drept o stalacmită de gheaţă
Şchiopăta pe caldarâmul de ger
Pe – veche de-acum – uliţa R
Prin griul de plumb bazoreliefând garduri case şi cer
(Nu tu lună si stele)
A răsărit antrenând în convecţii rebele
Vapori de opium aromaţi de caişi şi cireşi în petale
Konstantul Soare!

- Ghem de Mohair din Fir de Aur

Promisiune cauţi în orice cap de fir...
E fir un cap de aţă, să ştii – necum o scamă.
Sucită te-am găsit, în ghem de Mohair,
Din pulbere de aur, mult prea stimată doamnă.

Pierdută... Părăsită păreai când te-am zărit...
Stăpân, pe zece poşte, nu se vedea-mprejur.
Ca mulţi, Lână de Aur, şi eu mi te-am dorit
Dar, luându-te în braţe, jur!, n-am ştiut că fur.

Ei, bine,-atât, puţinul din firu-ţi despletit -
Cât s-a lăsat pe braţe-mi să fie dezmierdat -
Văzutu-l-am, iubire, fir de-aur răs sucit,
Cum scânteia-n 'năuntru-ţi, la capul celălalt.

Acuma aparţii, din nou, celui în drept...
Păcat: era din aur ghemul de Mohair...
Ştim amândoi: nu-i rost... Degeab-aş sta s-aştept
Acelaş cap de fir, vreodat', să mai deşiri.

Gingasă Ghemotoc De Aur-Mohair,
N-oi întâlni de-acuma, în viaţă, alt moment.
Pierdut-am switch-ul care, în aurul din fir,
Să poat' a mai aprinde în tine filament.

- Sălaş de suflet

Coperţi...
Sunt clipe de-nceput şi de sfârşit,
Porţi de pătruns în suflet şi – sigur – de ieşit...

Să stai cu mâna-ntinsă-n a sufletului poartă
Cu ce trăit-ai - tot - trecut subit la spate
Robindu-ţi mâinile în cuiburi adunate
‘Nainte,-acelui suflet sălăşluit în carte
(Cu trupu-n alte vremuri sau poate-n altă parte),
Este cerşit...

...Şi iat’,
Aflăm citind că sălăşluitorul,
Ce-ntre coperţi adună trecutul, viitorul,
De fapt, cerşeste...

Doreşte-a fi citit...

- A dori, a vrea...

Ai dorit vreodată fără să vrei?
...sau vrând cu tot dinadinsul contrariul?
Ai voit vreodată vreun lucru cu toată ambiţia?
...fără să ţi-l doreşti cu adevărat...
...să te ferească Dumnezeu!...
...ai vedea cum speranţa devine ridicolă
şi tu însuţi penibil.

- Aştept

În irişi am dureri de-adânc.
În bezna ce-mi aliniază -
din viscere până-n nătâng -
lentile,
eu plâng.

Mi-i frig în hăul cosmic
plin de bolovani...

Aştept -
chiar de s-a stins
de mii de ani -
micuţu-ţi zâmbet,
Neutrine.

- Nu eşti sătul de “...eşti”?

Nu eşti sătul de “...eşti”?

Toţi paşoptiştii fost-au alde “...escu”
(Şi Golombiovsky şi-a zis Porumbescu)
Şi după ei Ilii şi Constantini şi Itzici şi-au luat –
Să aibă-n coada numelui adăugat –
Pos’fixul “...escu”.

Şi cum, această modă nu s-a terminat –
Sosit din Istambul – patronul firmei de rahat
Din Bucureşti – şi-a scos certificat
Că-l cheamă Răhătescu.

Până mai ieri scria “Scânteia”
Cum că chiar noi ne-am fi ales –
La primul şi al doilea şi al treilea
Şi chiar al enşpelea congres – cu
Fostul mai mare tartor de la “secu”:
Un “...escu”.

Un “escu”?! Dar era mai mult...
Era un “...sescu”.

Lui fostu’ “...sescu”-i spuneam “Ceau”
Chiar din ‘nainte sa dea colţu’
(Cam oligat-forţat).
Lui noul “...sescu”-i spunem “Bă”
(Că e... - ce’ mai... -
Băiatu’ de băiat).

Nu-ş’ cine-a inventat pe românescu’ “...escu”
Da eu, de “...eştii” ăştia
M-am cam săturat.

- Soare, încearcă

Konstant
ridică-te soare
iar
pe uliţa R
ş-antrenează-n convecţii
ceaţa de opium
cu parfum de caişi
şi cireşi în petale.

Ridică-te, soare!
Konstant!
Eşti obosit?
!?...
Eşti dator(!)
durerii polare
să dai un sfârşit.

Ridică-ţi ochiul sleit
cât mai poţi
dogoreşte
şi-n talpa batută de-acum
a inimii mele
stalacmita de gheaţă
topeşte.

Mai poţi arde
konstant(?)
încă odată
junghietura-i din talpă
ce singură-şi face când
peste iarnă
păşeşte?

Încearcă!

- A plăsmui

– dicţionar haiku -


A plăsmui –
A construi durabil,
În gând, din plasmă.

- Sunt fluieraş de os

Nu vreau să fiu un fluieraş de soc.
Mi-i gândul doar la cânt şi nu la foc.
Îi las pe showmani să scrie muzică pe piele,
În ochi, în nas şi-n gustativele papile,
Să dea spre rumegat la oi şi vite
Bengale focuri cu manele-nlănţuite.

Un fluieraş de soc e dezavantajat
De pierderea de apă. Atunci când s-a uscat –
La câte găuri are – fug toate-n lung şi-n lat.

Când socu-i verde, micuţu-i glas,
Din spart ajunge repede să-i sune fals.

De foc? – Ce să mai spunem? – E păcat...
De vrea să cânte-aşa, cu foc, ar trebui ignifugat.

E-adevărat: să meştereşti din ţeavă de cucută,
Cât odihneşti cu oile pe luncă,
Un fluieraş de care n-ai decât odată folosinţă,
Dovadă e de mare icusinţă.

Şi în sfârşit – dar nu-n cele din urmă –
Pe loc poţi să îţi fluieri ţie-ţi, sau la turmă,
O odă triumfală-n ghe major,
Sau osana luată-n haş minor.

Poţi face-un fluieraş în fiecare zi.
Să cânte numai azi, de colo până colea.
E marketing (ce naiba): producţie, consum...
Producem fluieraşi cum alţii produc cola.

Să faci la normă fluieraşi, cântări şi ce-or mai fi,
Din tot ce-avem nevoie, doar de-o ‘ntrebuinţare,
Să satisfacă astăzi cultura Nerăbdare –
Pe lângă datină şi moştenită măiestrie
Îţi trebuie - mai nou - tehnologie
Acumulată-n şcoala de tupeu şi-obrăznicie.

Am fost – la naştere – încă mai sunt
Şi-am să rămân aşa (călit în foc),
Acelaş instrument strunjit din os
Ce cânta MUZICĂ venind din veac –
Să zicem... – inflamant dar şi duios.

- La Multi Ani!...

...C Monna Paola



...Şi doi, ...şi trei, ...şi patru, cât mai mulţi
(În sufletu-mi vei fi puţini: doar cât voi fi),
Să-ţi fie anii plini – cât mai “avuţi” –
Cu sănatăte, bani şi... “ştii tu, ştii!”* :
Cu dragoste.


*”ştii tu, ştii!” = un refren de pe vremea mea.

- Sincer dialog despre păcăleală

-Hi, daddy.
-Bună, băiatul meu.
-Ţi-e rău?
-Mi-e bine.
-Dar, parcă nu eşti tu.
-Sunt eu.
Sigur, nu cel de ieri.
Am mai îmbătrânit un pic.
-Şi eu, la fel, o să îmbătrânesc?
-Ei, bătrâneţea nu poţi s-o ocoleşti.
Ar fi un mod, dar tu ieşi păcălit,
S-o păcăleşti.
-Cum?
-“Când”!
-Ce “când”?
-Când nu mai eşti.

- O privire-n ’napoi, printre lacrimi de gând

*
Mândre au fost epavele –
acum vălurite ispite...
Cât de mândre-s ispitele
ce mâine-s sortite
a fi epave pe care
timpul va ninge...

Cât încă-i devreme,
nimeni nu plânge.

Cândva nouă,
sunt azi epava
pe care, deocamdată,
timpul doar plouă...

*
Ea?
Ah!
Era să uit să vă spun.
A venit dup-o linguriţă de zahăr
Şi i-a plăcut.
N-a plecat nici acum.

*
Lumini ne-au dat să bem irişii
Când legănaţi de dor - socot -
Râdeam în râsul ce caişii
Îl au când floarea leagă rod.

*
Azi, Tu şi Eu, cu adâncă durere,
Anunţăm dispariţia dintre noi
A celei ce a fost
Dragostea noastră.

*
Ce-i rău
În ochii răului e bine
Şi-n ochii binelui
E rău.

Depinde, deci,
Numai de tine,
În ochii cui alegi
Să fii erou.

*
Pe lumea asta, unii, “Dumnezei”(i mamii lor...) se cred.
Nu te iubesc (dar îţi pretind să îi iubeşti}
Decât dacă (de nu, te-mping ei să) greşeşti.

*
Pierdut prietenie.
O declar nulă.

*
Se înserează.
Mă târăsc după umbră.
Azi nu se mai ţine
Ea după mine.
Cât mai am umbră
Timpul contează.

*
Agonia mea
Încă pluteşte – constat.
Încă nu s-a ’necat.
Agoniile di-mprejur
Încă nu i-au pus
Mâna în cap.
Cele de jos
Nu-s agăţate.
‘S doar prelungiri
Înecate.

*
Să vină – dacă vine – ca o oboseală...
Se piardă simţuri şi trăiri în abandon!
E iarnă, ‘i frig... Se-ntunecă afară
Şi-n mine-i asfinţit şi trag la somn.

*
să nu crezi, măi băiete...
...şi totuşi ai să crezi
pân' ai să ştii
şi când vei ştii,
nu spune la băieţi
că nu vor crede...
...e scris acolo,
unde nu se vede,
să credem,
să trăim,
iar când aflăm şi ştim
să nu mai fim...

*
De chiar să mai urăsc nu pot
Când dragostea lăsat-a ‘tâta loc
Oricât de viu tu mă găseşti
Să ştii: sunt mort.

- dă-mi, dă-mi…

dă-mi, dă-mi...

dă-mi!... dă-mi...

tot stau cu mâna-ntinsă
şi cer...
nu cer să-mi dai.
îţi cer să stai,
(sărutului
cu inima sânger
cu gând drogat ce
din dureri face plăceri
sub părul
înrobit de mângâieri
lăsând să cred că
astă lume vastă
şi timpul
s-or aduna
la mine-n traistă)
să fii îţi cer
crezării mele amăgiri
de veşnicii
şi fericiri.


dă-mi, dă-mi!

sunt cerşetor
mic neam de
mare traistă
iluminat de întuneric
după ce stinse-au fost
zâmbet şi mângâiere
aprinse meteoric
în false scânteieri
de astră.

- Coşul cu zile

Mi-i viaţa continuă fugă. Fug de urât...
Nu sunt laş, ştiu să lupt.
Din când în când chiar mai pun să se frigă
Ciosvârtă din “de ceea ce fug”: omenirea cu rât.

*
Libertate, egalitate, fraternitate...
Într-o zi vom fi toţi la fel,
Dar ziua aceea va fi una...
Alta pentru fiecare...

*
Oricât ai fi, pământule, bun
Şi-or’cât de mănoasă ni-i brazda acasă,
Migrează şi ciorile... ‘S gata de drum
Când sămânţa nu dă fir de coasă.

*
Umplut pân-la refuz cu vidurile-astrale,
Este normal ca vidul dureros,
Pătruns prin tâmpla stângă, chiar prin os,
Să ne-afecteze cele patru puncte cardinale.

*
Aici?... Toate-s făcute să rănească.
Nu poţi aici, în Ţara Românească,
Unde şi aerul să-l tragi în piept i-un chin,
Să nu ajungi rasist, neamprostofob şi misogin.

*
Într-o ţară de prostiţi şi idiotizaţi
Deştepţii nu pot să fie decât hoţi.
Sigur, nu toţi...
Doar Ali Băse şi vreo patru sute de...putaţi.

- Umbră Pământului

Materia cenuşie
e filiera prin care lumina venită de sus
strunjeşte în sufletul nostru transparent
umbra.

Umbra
e cu atât mai concretă
cu cât materia cenuşie e mai densă
şi sufletul mai transparent.

Nu fii supărat pe soare!
E de la Dumnezeu.
…şi e
pentru toţi.

- Cu vela-n dungă

Nu mă mai lupt cu vântul
Dar nici nu-mi las dus gândul
Plutirilor impuse
De stihie.

N-oi folosi combustii
Decât pentru lumină
Iar, pentru-a-mi feri gândul
De ce-nseamnă impulsuri,
Lăsa-voi vela-n dungă.

În dusu-i pe pustie
M-ajute însuşi vântul.

- Darwin e în Rai

O, Doamne! Ştiu că Darwin e în Rai.
Tu, singur, cred c-ai înţeles atunci (acum şi eu)
Că, toate ce nu ţi-au ieşit (puţine nu-s) cu noi,
N-a vrut să-Ţi fie imputate Ţie, Dumnezeu.

Tu pe Iisus L-ai pus să pătimească pentru noi,
Darwin ales-a să-şi asume blamu-n locul tău.
El a găsit divinelor greşeli soluţia:
“Să aşteptăm să-şi facă treaba evoluţia!”

- A doua derivată...

Tărâmule taciturn,
Tinereţea ta tristă,
Cumva e tocmeala
Vreunei hoaşte de toamne?

Nu cumva gândul nostru-i otrava
Ce, mai rapid decât timpul,
Arde-n ix-ygrec pământul
Şi în zet ceru-ţi, Doamne?

Nu cumva aceeaşi otravă
Pârjoleşte în carne,
‘N trandafiri macerează
Şi toceşte timpane?

Trei D... şi timp...
Derivarea-i mişcare,
Mişcarea e viaţă,
Viaţa nu-i totul.

Mai trebuie gândul -
Altă derivare...
...A doua.

Fără accelerare
Doar te târăşti,
Nu trăieşti.

- Oglindă nebună

nu pot să mă rad...
nu că-n spray n-aş avea
picătură de spumă,
nu că lama gilette –
nou-nouţă – nu taie ,
nu că s-a ars
becu’ la baie –
poate fi şi-ntuneric,
tot aia-i... –
ci pentru c-oglinda
şi azi e nebună.
...sunt ani de când
o ţine una şi bună:
în loc să arate
obrazu-mi cu spumă
te-arată pe tine.

eu vreau să uit.

ea nu uită – vezi bine.

- Copilă dragă

– sfat părintesc –

Ai vrea – cum văd – să te răzbuni...
Copilă dragă, uite,-ţi spun,
căci altfel cum mi-ar folosi
să ştiu, să tac şi să nu ştii:

Nu poţi să scoţi pe piaţă un bărbat,
că te-a curtat fără succes,
că te-a dorit,
că a-ncercat
şi n-ai cedat,
scriind pe el:
„E gratis! –
optzeci de kile de...
ratat”.

În ochii lumii tu ai fi de condamnat –
nu fiindcă n-ai cedat,
nici fiindcă – de când lumea –
bărbatul e iertat,
ci fiindcă îl bârfeşti.
De nu-ncerca,
nici nu era bărbat.

Te-nvăţ să spui că tu l-ai vrut.
El nu-i de râs,
nu e de plâns
şi nici de acuzat
că te-a curtat.
A încercat...

Şi ce-i de răzbunat mai bun
decât să-i zică toţi nebun
că... te-ar fi refuzat?

Să vrei să-l ierţi,
în ochii lumii
va fi de neiertat...

- Fugă în laminor

exist că vrea timpul
“După” ca nume
şi “'Nainte” prenume

cât e de mare
îşi caută clipele-i
la mine în piept

făcând din persoana-mi
moment de zăbavă
pretext de moment

sunt clipă de lut
între-a fost şi-o să vie
între vreau şi doresc

valţul din cap
cu valţul din piept
mă strivesc

*
prins între valţuri
între-a vrea şi-a dori
făcut clipă din carne
între “'nainte” şi “după”
pretext curgerii timpului
făr’să se rupă
sunt lamă de timp

nici atat

doar un punct
tras foiţă pe valţ

asta sunt

- Beep

N-am reuşit deloc să-nvăţ
(Dreptu-i: nici nu m-am vrednicit)
S-ajung în viaţă – cât de mic –
În rândul lumii: hoţ.

Şi-acum, toţi hoţii din Regat
Privesc la mine încruntat.
Ce le-o fi căşunat?

Că zic? Ce zic? ... Şi dacă zic?...
Pe lângă cât au strâns furând –
Cinstit: eu n-am să mă ridic
Nici cât un beep.

...Cu moţ.

- De dor de tinereţe

Când ai ajuns la bătrâneţe
îmbolnăveşte-te şi mori.

Mori! De orice.

De vrei să mori în chinuri dar plăcut
îmbolnăveşte-te de dragoste.

...Să nu ajungi să mori trist şi tăcut
de dor de tinereţe.

- Fruct copt

Fruct lacom,
de te-ai copt te desprinde.
De-acum doar din carnea-ţi
vei mai lua sevă,
din sufletu-ţi lumină
şi doar în sămânţa-ţi
vei mai afla rădăcină.

- Cu mâna-ntinsă

dă doamne înapoi iubirea noastră veche
sau ia-mi-o toată ce mi-ai mai lăsat

*
sunt eu nebun? nebună-i lumea asta toată
iar eu în ea sunt numai un ciudat

chiar daca nu tu – ei fumează iarbă
trag praf pe nări şi-n linguriţă au topit de injectat

cand “en plus unu” te îndeamnă la culcare
te du - înseamnă că nu ei ci tu eşti beat

*
mi-e dor să dau şi stau milog cu mâna-ntinsă
nu iau - aş vrea să dau căci tot mai am de dat

o doamne - acuma văd: cu tot ce am de dat
(iubirea mea... şi eu...) am expirat

- Mintea de pe urmă

Doamne,
de-am şti ‘nainte totul...
de-am şti...
nu “ce?”, ci “cum?”
va fi...

...Şi nu trebui' ghicit...
Ajunge a-i privi
pe cei bătrâni
să ştim cum noi
vom fi.

Ajunge să auzi
cum tânărul din faţă
îi zice boşorog
unui bătrân
ce-i cere locul
în tramvai...

Să ştii că – vai! –
nici nu vor tece
prea mulţi ani
şi fiul său
că-ntârzie
prea mult
la masă
şi de beţiv ce-a fost
au doar un scăunel
în casă
îi va trânti un pumn
în faţă
şi chiar şi-un şut
în dos.

Şi dacă tânăr
muşchi având
nu fost-a respectuos
(cu muşchii
n-a putut alege
urâtul de frumos)
când muşchii-i
or s-atârne flasc
pe os
sub ţeasta
de sub părul rar
şi albicios
deageaba strâns-a
minte...

E mintea de pe urmă...
Ce folos?...

- Renaştere – prilej pentru uitare

Sunt ani dar sufletu-mi şi-acum tresare
Când chipul ţi-l zăresc ‘n asemanare...
Mi-e teamă că în moarte nici leac , nici alinare
nu voi găsi – doar, sine die, amânare –
şi-abia în naştere – în re’ncarnare –
va fi renaşterea prilej pentru uitare.

- Poezia clipei

Între veşnicii,
Dumnezeu ne-a pus pe noi – clipe –
să nu le lăsăm să se-amestece.

A fi trăit mult nu înseamnă
a fi trăit un ceas deplin
ci a fi trăit deplin un ceas.

Clipa nu-i decât
o lamă de timp ce separă,
în aceeaşi măsură în care
uneşte între ele,
ceasurile depline,
ceasurile trăite deplin,
sau ceasurile depline
de cele trăite deplin.

Un stol de clipe
nu vine niciodată singur.
Clipele
aduc întotdeauna cu ele
ceasurile.

Noi trebuie doar
să trăim.

- Să fiu iar aură

Mic,
zgribulit a verde-pâlpâind,
încremenit în relativ
dar deplasându-mă rapid
prin karmă,
sper. Tot mai sper
să-nsufleţesc din nou
un boţ de carne.

...Ce-aş mai băli
de-n stare-aş fi de bale
(nu pot
sunt doar lumină călătoare),
trecând pe lângă astrele ieşite-n cale,
feeric luminate -
lumi reale...

Nu.
N-am uitat.
Piticele din zare
sunt roşii felinare.
Vitrinele astrale,
cu suflete pierdute,
ademenesc,
pe cele nepierdute,
la pierzare.

In universul pur,
tarabe ordinare
cu carne de vânzare...

Aleg din zbor
un cataroi să aibă apă.
Mă voi opri să-mbrac
o pruncă... Sau un prunc...
Cu zgribulitu-mi verde-palpitând,
să mă întind pân’am să o
(sau am să îl)
cuprind
şi în nimicnicia cărnii
revărsată pe pietroi
(poate chiar pe Pământ),
să fiu iar aură...

...Sau auroi.

- Christos a-nviat !

Înviere pascală

(haiku)

Paşti-Înviere –
Ocazie omului
De-a se mântui.



DUPĂ şi-n ‘NAINTE

De am fi fost cu toţi ca El
Nu zic că n-ar fi existat
Dar zic că fără de păcat
Nevoie nu era de fel
A fi crucificat.

Crucificarea a fost clipa
Ce timpul nostru păcătos
L-împarte-n DUPĂ şi-n ‘NAINTE
De Domnu’ nostru
Isus Hristos.

E bine poate… sau nu-i bine…
Lumea nu s-a schimbat de fel…
…Poate mai mult ca în ‘NAINTE
Ştiind că DUPĂ se-află EL
Uităm deliberat
De jurăminte.



Ofrandă

Câte unul, gândurile-turmă,
Călcând călcătură,
Bătând bătătură,
Trec prin sufletu-mi-strungă.

În câmp deschis,
Assinul-gând,
Şeful de turmă nătâng,
Bate câmpii.

Oile-gânduri ‘l-urmează.
Docile-alăptează pagină albă
Behăind la răstimpuri
Poezie şi proză.

Aduc azi în strungă
Gând fraged, plăpând,
Ofrandă omului dus
Ce ne-a lăsat mântuirea:
Iisus.



Păcat

Nu te blesteamă nimeni.
Eşti totuşi blestemat
când, neforţat de nimeni,
în ziua răstignirii,
comiţi asasinat.

Ar fi prea multe de-nvăţat
din patima ce-au îndurat
cei ce-au făcut să fie răstignit Iisus.
O viaţă şi-ncă nu-i deajuns
să mediteze cei ce au trădat.

Să nu te miri că sufletul ţi-i sterp,
că nu mai poate naşte-n el iubire.
Dac-ai ucis ‘nainte de Prohod,
în ziua lui Iisus de răstignire,
nu poate zămisli în trup de iudă.
Nu încerca! Zadarnic e! ...doar trudă!

...şi dacă vrei să mai iubeşti vreodată
îţi trebuie să treci prin înviere
şi învierea nu ţi-e acordată
decât cu o iertare - de ţi-e dată
(vezi de mai poţi s-ajungi la vreun acord)
de cel ce-a fost ucis ‘nainte de Prohod.



Urare

Rugă de’Nviere
(speranţă în miracol)

Ce s-a născut în ziua de Crăciun
şi a murit (mă rog - ce am ucis) pe drum,
în noaptea de’Nviere - creştinătatea ştie
că dacă vrem şi tu şi eu şi Dumnezeu -
ar trebui să-nvie.

- De Florii

motto:

Cu ochii deschişi, cu ochii închişi,
primăvara - parfum şi mângâiere -
e preludiul zilelor ce ne vor dogori.


Albastră, ceru-şi desfăşoară fila...
Am răsfoit la viaţa mea câtva albastru...
Acum, de vreau să am în nervuri clorofila,
Toamnă de toamnă-n strugurii de vin
Păstrat să am de la Florii la Paşti,
Eu pun pelin.

Tuturor florilor,
Cu sau fără nume de floare,
Urez clorofilă-n nervuri
Şi ROGVAIV în petale.

- Cu faţa-ntoarsă-n spate

cu spatele
cu faţa-ntoarsă-n spate
ne-mpinse Domnul
sau numai vântul poate
împins de El
să ne lovim
de mine tu
(sau eu de tine? -
chiar nu mai ştiu
vezi bine)
uitări să decojim
de pe-amintiri
incă nevindecate.

- Calp

de n-ai trecut prin dragoste
e de neconceput
sevraj doar din cicoare
şi năut.

ştiu că e toxic
şi nu mă duc cu zăhărelul
dar când atât de rar
dulceaţa-i mană
momeală-i dragostea
iară inelul
sechestru de persoană.

- Pâinea lui Dumnezeu pe linia ferată

Un om - pâinea lu' Dumnezeu,
Odată,
Dar nu prima oară,
Se îmbată.

...Şi... ajuns la barieră,
Lângă casă,
Din lene sau din nu-ştiu-ce,
Se culcă şi în loc de pernă,
Alege linia ferată.

Privind la trenul ce se duce,
Prin căpăţâna separată
Îi trece-un gând:
"O fi păţit ceva la roată?"

- În grindini congelat

Din râul vertical ce-am fost
Rămas-am albie încinsă
Secată-n nori de-un vânt uscat.

Din răcoreala versului, ‘nălţat
În spuza soarelui nestins,
Azi a rămas în albie doar mâl crăpat.

Prostit se uită soarele la ce-a făcut
Iar vântul, pe-unde altădată se juca,
Se tânguie şi umblă doar băut.

Norul, custode-a tot ce-am scris -
Păstrat, în grindini congelat -
Aşteapt-un fulger – semn de start –
Să năvălească iar cu ploi
Pe-albia mea de mâl crăpat.

- Lampă nebună

Lampa de la capul
Patului meu
E nebună la bec.
N-are un bec – e drept –
Ca mai toate lămpile,
Rotund,
Dar îmi place.
Asta o face
Mai specială
Şi când se-aprinde,
Becu-i e pară
(Ca para din păr
Şi para din foc).
Să vezi când se-aprinde...

Dar v-am spus: e nebună
A doua seară cică:
“Recită la lună!”
O bag în priză,
Să-i furnizez energie,
Scot abajurul dantelat,
Din hârtie,
Scot becul,
Verific filetul
Şi-l ung,
Pun becul la loc
Şi-nfiletez cu încetul,
Pipăi butonul...
Nimic!
Nu vrea să se-aprindă!
Doi două zeci...
Cin’zeci de hertzi...
Nici lux, nici candelă...
Nici o scofală...
Herţii şi volţii
Cică nu-s ăi
De-aseară.

- N-am timp!

Nu vreu să vă stressesc
Nici să vă plictisez.
Totuşi am să vorbez.
Scuzaţi!
Am să vorbesc.

N-am timp să mă hrăne...
Ştiţi voi...
De cât alerg, la anii mei,
Să spun copiilor “nemuritori”
Ce mai e nou în legi
La pensii...

N-am timp să bag în mine
Un corn croissant –
Un corn,
Măcar o “japoneză”...
Ajung acasă mort -
Un mort deja
De foame –
Ce încă ambulează
(Sau încă ambuleşte?)
Pe propriile-i picioare.

Pe masă,
Începută de a’laltă seară,
Dar încă moale,
Învelită-n pungă,
O pâine dublă cu cartofi.
...E acră.

Impudic, frigideru-i gol.

Trebuie să dau o fugă
Pân’ la Mall...
O iau pe la fântâni...
Ce-ar fi mai bun să iau?
Cu ochii-n sus,
Pe scara care merge,
Îmi vine o idee:
Piepţi si pulpe.
Evident – de pui.

În fine, sui.

Mă las ca mortu’
Peste-un cărucior
Şi-o iau uşor,
Printre gondole,
Printre legume
Şi coloniale,
Spre raft
La cassollette,
La piepţi şi pulpe.

Nu iau multe
Şi mă îndrept
Spre colţul vel-brutar...

Dintre baghete
Lungi şi subţirele
Şi jimble cam rotunde,
De tot felul,
Cu ochiu-mi face –
Mică, blonduţă şi drăguţă –
O fanzeluţă.

La cas-arăt că sunt fidel
Cu cardul
Dar nu-i de-ajuns,
Mai scot un card
Şi-ncerc să uit de foame
Şi să-mi aduc aminte
Pe unde-am pus
Prin creieri,
Codul-pin.
Asta îmi ia puţin,
Dar am scăpat.

Mă-ntorc pe la fântâni.

Iar piepţi, iar pulpe...
Doamnne!... Le mai am?
Nu le-am uitat?
Le pipăi. Sunt.
...Şi muşc din franzeluţă...

Până acasă,
Trecând pe lângă şcoală
(S-ar fi uitat la mine puştii
Dar aveau treabă...
Şi eu le zic de pensii... ),
Am devorat-o.
Goală.

Ajuns acas’
Mi-am pus un şpriţ
Cu gheaţă –
De piepţi şi pulpe
Am uitat.
M-am mai uitat ce m-am uitat
La “Aventurile lui Băse”,
De doua ori am mai cascat
Şi-am adormit.

- Haiku cui/Hai kucui / Hai cui / Hai hui

Stift – Definire -
Lung, bont, subtire – de scos
Cui ceva mai gros

- Pensie de stat

Iubita mea,
La tinereţe, de aş fi ştiut
Că dragostea la bătrâneţe
Ţi-i pensie de stat
Şi cum, acum,
Pentr-un confort,
Deloc impus,
Doar presupus
A-mi fi de-ajuns,
Un strop de dragoste –
Un strop, nu unu-n plus –
La cât am alergat,
Crezând că-s pe puţin
Un semizeu
Trăind mereu,
Ar fi un lucru (zic eu)
Binemeritat,
Te-aş fi iubit cu mult,
Cu mult mai mult...

Dar dragostea
Ţi-i pensie de stat –
N-am să primesc
Nici cât am cotizat...

Norocu-a fost
C-au apărut la timp
ofertele de fond
privat.

- Dragoste-ştift sau “Cui pe cui“

De n-ai bătrân, să-l cumperi,
Zice-un proverb sfătos
De ai însă, ascultă-l
În linişte, sfios...

Bătrânul zice că un cui prea gros,
Din inimă de vreau să-l scot,
Nu pot să-l smulg...
...Că, vârf pe vârf să îi fac vînt
Cu-n cui mai subţirel şi bont
Dar, nu mai scurt.

Am încercat... Nici o scofală...
Acuma sângerez mai mult şi-n loc de cui,
Pe-acolo e curent şi frică mi-i
Să nu fac la plămân vărsat
De vânt de primăvară.

Să nu răcesc...

Vreau cuiul gros ‘napoi
Dar nu îl mai găsesc...

- Lampă nebună

Lampa de la capul
Patului meu
E nebună la bec.
N-are un bec – e drept –
Ca mai toate lămpile,
Rotund,
Dar îmi place.
Asta o face
Mai specială
Şi când se-aprinde,
Becu-i e pară
(Ca para din păr
Şi para din foc).
Să vezi când se-aprinde...

Dar v-am spus: e nebună
A doua seară cică:
“Recită la lună!”
O bag în priză,
Să-i furnizez energie,
Scot abajurul dantelat,
Din hârtie,
Scot becul,
Verific filetul
Şi-l ung,
Pun becul la loc
Şi-nfiletez cu încetul,
Pipăi butonul...
Nimic!
Nu vrea să se-aprindă!
Doi două zeci...
Cin’zeci de hertzi...
Nici lux, nici candelă...
Nici o scofală...
Herţii şi volţii
Cică nu-s ăi
De-aseară.

- Aşteptările noastre

Indignaţi,
Resemnaţi,

Ne simţim înşelaţi,
În aşteptările noastre,
De cei ce-i iubim

Când, de fapt,

Suntem înşelaţi
De aşteptările noastre
În cei ce-i iubim

Şi n-au vini.

- Clik

Tu, înger inventat de Edison,
Clipita-i clik-ul ce-l face un buton
Când filamentul se aprinde în balon,
De nu-i fărâme sau nu e neon.
Te-ai prins că te-ai aprins?

Chiar dacă vine-o clipă de te stinge
Şi-n aşteptare filamentul ţi se udă
(Că-n întuneric, nevăzut de nimeni, plânge...),
De-acuma poţi să speri şi nu-i puţin,
În clipe ce revin.

- Cusută cu aţă albă

Vezi?... Ici, colo,
dragostea mea pentru tine,
cusută cu aţă albă,
a mai sângerat...

De n-ar fi fost acul subţire
şi aţa groasă, să sugă,
încă o primăvară –
a câta? a cincea? –
cu dragostea zdrenţe
n-aş mai fi rezistat...

Cât să mai am aţă albă-n bobine?...
...Şi cât să mai fie acul nebont?
...Şi cât să mai pot
un loc să asigur
amintirilor strânse
în tolba de purpur’
c-un şnur?

- Cand iubirile…

când iubirile nu mor
sunt arestate în beciuri
sau întemniţate-n palate
cu certificate-mandate
încătuşate-n cenzură
iar temnicerul ajunge
să păzească doar ură.

când iubirile mor
omorâte de noi
găsite vinovate
sunt executate
cu glonţul pe ţeavă
şi ţeava în ceafă
sau în piept
sau la tâmplă
se-ntâmplă
că se-ntorc înapoi
prefăcute-n strigoi.

- Gâde

Sunt gâde-al iubirilor mele,
Călău ales de cei din cetate.
Aduse la mine, tot felul de iubiri
Condamnabile, interzise,
Sunt osândite la moarte.
Pân-atunci sunt închise
În sufletul meu
De maximă securitate,
Înconjurat şi el
Cu zăbrele
Şi sârme-nghimpate.

Acolo rămân...

Cu toată fişa postului meu
De gâde (călău),
N-am putut niciodată
Să le execut.

Asta e!
N-am putut!

- Sentimente cu handicap

(mică speculaţie verbală
scrisă de un drogat-cu-drag )


Nu explica iubirii
De ce iubirile sunt mute.
Aşa cum dragostea e oarbă,
Iubirile-s şi surde.

- De drog

Un pic de drog la început...
Apoi, din ce în ce mai mult...
Apoi doar dor de drog.

Când, fincă nu-l găseşti în Mall
Şi ţi-e din ce în ce mai dor
Chiar dacă ştii că-i păcăleală,
Că astfel sufletu-o să-ţi piară
(Dar pân’ atunci o să-l cam doară),
Ai cumpăra şi te-ai minţi
Cu drog plătit la colţ de stradă.

Nu ştiu de pana-mi nu-i de drac
Că-mi scrie og în loc de ag.
Mă tem cu-atâta echivoc
De sleahta de la “antidrog”.

- Banal zero astral

Er de ics,
Ef de ics,
Ţe de ics...

E-o ghicitoare ecuaţia vieţii?
Numai pân’la egal...
Ce-i dincolo se ştie.
E zero! Zero!!!... E vidul... astral...

Variabile şi konstante,
După ce se adună, se scad,
Se suprapun în fracţii ridicate-n puteri
Sau se prăbuşesc înmulţindu-se sub radicali,
Fac un mare zero.

Un zero banal...

- Treişpepaişpe

De meserie, mi-i inima
Nărod-fochist.
Ar vrea fachir,
Crezând că focu-i joacă.
De cate ori s-a ars
(Cred c-o să se mai ardă)
Până acum a stins-o,
De fiecare dată,
Gândul-ulcior cât mers-a
S-aducă {însuşi) apă.

Dar, într-o zi, când gândul
‘Şi va vrea odihna-n cioburi,
Când noptea-ş’ va dori-o
În loc de răsărituri,
Inima-mi va fi iarăşi
Fetiţă cu chibrituri.

*

Ziua de Paişpe Făurar
E-a inimii şi o declar,
(Că n-am văzut-o ca atare:
Scrisă cu roşu-n calendare),
Ziua fochistului.

Treişpe Răpciune?: Pompier!.
Serbez atunci (închin liber
Turnând pahar peste pahare,
‘Necându-mi inima-n licoare)
Propriu-m’ creier.

*

Cât gându-a fost mai mare-n grad
Cu inima m-am descurcat
D-az’noapte treişpepaişpe-am stat
Iar astăzi nu e loc de chef.

Nu poa’ să-mi ardă să închin
Când, general doar pentr-o zi,
Nărodul ăst’ de Valentin
Dă foc la tot (e garantat)
Cum face-n fiecare leat
De când e-aici cu nato:

Inima iar mi-a avansat-o
La grad de... “fochist şef”.

- Umilul vestitor de Mărţişor

În plină iarnă, de ne-amintim
Cum fâlfâie în pieptul nostru fluturii din toamnă (?)
Şi pe iubiri - precum Adam şi Eva - înfrunzim
(S-avem ce desfrunzi când singura lumină
E luna plină),
E Valentin’s (un ghiocel...) – umilul vestitor
De Mărţişor.

- Cowboy

Prin România, cowboy ţolit multicolor,
Spunea c-ai lui pe-acasă îl strigă Sick, de zor,
Dar că pe-aici ar vrea ca noi să-i zicem Dor.

Ştiam de el din media (de la televizor)...
Nepot cu unchiul Sam, se da investitor
În concurenţă cu al nostru Mărţişor.

La mine a dat buzna cu mâna dreaptă-ntinsă,
Că mă-ntrebam: ”măi , ăsta vrea să dea ceva sau cere?”.
- May neim iz Velăntain si dau la voi plăţere...
- O.K. măy Neim!... Măi Nene dar,oare cin’ ţi-o cere?

Era multicolor dar cam golaş... şi tare zgribulit...
Să ştiţi că nu vă mint – de milă l-am primit.
Am zis că stă un ceas. O noapte. Hai, o lună...
Şi de doi ani inima-mi i-e soba cea mai bună.

- Valentin’s day

E Valentin’s în fiecare an
dar anul ăsta e şi ziua mea.
Nu mi-am dorit dar sfîntul Valentin
Nu cere voie - el doar vrea. ...Şi vrea.

‘Nea Valerică ăsta nu e înger
Ca Cupidon (scuzaţi cacofonia)
Dar tot aţâţă, de-i muşcat de ger,
Într-un cărbun de lemn uscat, vipia

Şi-l face jar şi paiul doar i-arată
Şi de se stinge pune gaz pe foc
Şi bolovanul trebuie să ardă
‘Că Valerică nu mai vrea cojoc.

E Valentin’s în fiecare an.
La anu’ va mai fi-va ziua mea?
Mi-o voi dori? Şi sfântul Valentin,
Chiar dacă vine, oare va mai vrea?

- Piro

Motto:
De vrei să ştii
Cum se aprinde focu-n vatră,
E musai să iubeşti
Ţigancă.

Nu încerca s-aprinzi
Un bulgăre de antracit –
Nu, e prea scump,
Să zicem de lignit,
Doar c-un chibrit.
Îţi trebuie,
Că-i nou sau folosit –
Totu-i să fie-uscat,
Nu umezit –
Un căpeţel
De şerveţel.

- Cum s-a-ntâmplat?

Ieri m-am simţit iubit şi ca urmare,
M-am răsfăţat cu fruct şi floare...

Am început să trag pe nară o linie de net,
Apoi am tras un gât de spirt din grâu şi pere
Şi în final doar ochii mi-am scăldat, că era dopul pus,
Cu un flacon din cel mai fin produs:
Esenţă de parfum de crizantemă.

S-a întâmplat (cum s-antâmplat?)
Că azi în zori, când m-am trezit
Cu gândul să mă rad,
Eram mai tot în crizantemă parfumat
Aşa c-am renunţat.

Nici nu m-am mai spălat.

- Neutrino

- poetei necunoscute -



Mă spulberă furtuni magnetice barbar...
În piept speranţa de mai bine se dilată
Şi explodează – supernovă dispersată
De vid... lăsând în locu-i vid... interstelar...

N-ai ochi, n-ai sâni, n-ai coapse - doar lumină
Pierdută-n ploaia neutrinilor din univers...
Tu scrie! ...iar eu te-oi recunoaşte după viers
Micuţă flacără de neutrino.

- Restitutio ad integrum

-Ce e bădie?
-Ce să fie?...
Dădui pe aici, pe la primărie
Să spun oamenilor
Să nu împingă gardul în drum.
E o prostie...
Aici nu e vorba de doar-custodie...
Cum să vă spun?... De-ai pus pe glie
Vreun măr sau vreun prun...
Terenu-i teren... îl dai înapoi,
Dar când vine buldozerul
Şi scoate pomul,
Îl smulge din noi...

- Lanterna din dotare

Poet aşa şi-aşa dar marinar fără pereche.
Lanterna mea se cheamă Golden Blitz.
Şi de-un scandal de vreau să pun, cuprins de streche,
Încarc lanterna din dotare cu baterii de schpritz.

- S.O.S.

sperând uscatul pe aproape,
în nopţi cu cârma în derivă,
pe punte ies
şi-ndrept lanterna spre niciunde
şi-arunc cuvinte din fotoni
în univers,
cătând un far-răspuns fotonilor-cuvinte
şi malul un’ să odihnesc
de s.o.s.

- Firesc

Grea ni-i desprinderea din zăbovire
Când cei ai căror suntem se pornesc,
Când cei ce sunt ai noştri zăbovesc
Iar noi ajungem gata de pornire...

Că mă înham sau nu la negândire,
Zăbava şi pornirea se-nlănţuie firesc

- Crâmpei de rază

De la naştere la moarte-
I drum departe...
De la naştere la moarte
Timpu-i clipă ce desparte...

Derivând numai odată
Drumul – funcţie de clipă –
Viaţa-i un crâmpei de rază –
Cât să taie o orbită.

- Să ne distrăm... Să cumetrim

Trădează, iarăşi, generalii...
...S-or reuni în PS-D.
In vitro, dar pe cioc –
Necum pe cioaşcă -
Cu taţii adunaţi
În tuburi lungi, de sticlă,
PD-Lăuza PD-L
Va cade iarăşi cloaşcă.

N-om apuca a zice măcar “boc”
Şi din Politică, bălos va sta să cadă,
Pe capul nostru - iată - înc-un şoc:
Tirani peste tirani, peste tirani - gramadă.

Dar să uităm...
Să ne distrăm în ritmuri de manele.
Să cumetrim, să botezăm -
FSN-LSD - odrasle de băsele.

- De toţi ştiută

- unei colege -

Colega mea, de toţi ştiută,
Cotcodăceşte ziua toată
Că pân’la urmă ea tot fată
Un ou cu coaja închegată,
Chiar fără termen. Deh! Mai ştii?
Poate să fete chiar pui vii...

Dar cum să fete dragii mei
Dacă colega mea, ştiută,
E veşnic ne-
îndrăgostită.

Ce spun acum e datorie de onoare:
Şi cea mai mică-asemanare,
Cu fapte şi persoane
Ce ar putea a fi reale,
E doar o pură întâmplare.

- Am fost niţel, dar m-am întors...

Am fost niţel pe lume-ailaltă
Dar m-am întors... M-am întâlnit –
Cu cine crezi? - cu un măgar.
De fapt... un mit,
O umbră de măgar,
Mai mult o ceaţă...
A fost adus în starea asta –
De loc măreaţă –
De foame.

...De fapt, de o echidistanţă
Faţă de două şuri de fân...
(Nici nu mai ştiu: ...proaspăt cosit?).


*
Să vrei să fii?...N-ar trebui!...
Chiar fiul Domnului? Mă sperii!
Nu-i prea mult?
(Apă Botezului de Fiu de unde?...
...Si de ar fi, parcă-i prea scurt...).

Privind egal spre Cer şi spre Pământ
N-am să ajung încremenit în gînd,
Secătuit de-atât privit în van,
Pierdut precum pierdutu-şi-a măgarul,
Buridan?

...Şi pentru ce? De ce?
...Că ce ţi-e scris în frunte-i ghicitoare?
...Că-mpinsu-n jugul numit viaţă doare?
...Că nici trăiri nici moarte nu-s pe gratis?
...Că şi Persida (avută la-ndemână) ’i muritoare?

*
Eu n-am să-ţi zic, băi Yete, Dumnezeu
Nici „doar în glumă”,
Căci n-ai mandat divin mai mult de-o viaţă (cât am şi eu),
Oricît de mult ai vrea – măcar cinci ani – să ţi se spună
Şi-orcât s-ar milogi să le permiţi
Jigodiilor să capete (să le acorzi) statut de sfinţi.

- Pe liber

Motto:

Cum unul
Se caracterizează caracterizând
Pe alţii.


- Băiete,
Din punctul de vedere-al meu,
Ai trei defecte mari:
Defectul unu – eşti prea fin.
Defectul doi (pen’care
În firma mea nu pot să te mai ţin) e că
Pentru ce îţi ofer de muncă eu,
Tu eşti prea cultivat.
În fine, trei –
Trag linie şi-am terminat –
Eu nu mai am ce educa la tine.
Tu esti prea educat.
Ce să-ţi mai fac la anii care-i ai?
Să te învăţ să furi... – s-a terminat!
Dacă atunci când învăţam eu asta
N-ai fost cu mine –
Acuma capu’ nu-m’ mai bat.
- Dar nici nu vreu...
- ...Şi vezi?... ai lipsă-n calităţi
Pe cea mai scumpă:
N-ai tupeu!...
Eşti prost ca managerul de la comercial:
Spui săru’ mâna şi lu’ nevastămea
Şi lu’ Emilia ce spală şi râneşte la canal.
...Că cinci ani şi mai bine –
De milă – te-am exploatat,
Te-am pus să tragi, să-mpingi, să cari
Sicrie de vânat,
Plătindu-ţi cu simbria ochiului damnat,
Nu mai contează.
Eşti concediat.


Precizare:
Orice asemănare
cu fapte şi persoane –
ce sunt reale –
e doar asemănare
(deloc întâmplătoare).

- Mugur de brad

"An de an ne intră-n casă
Sfânta creangă de brăduţ
Şi serbez la acea dată
Pe nepotul meu Dănuţ,

Căci şi el, ca şi crenguţa,
Vesel, mândru şi vioi,
Îmi dă dragoste de viaţă
Şi nutresc speranţe noi

Şi cum bradul creşte-n munte,
Falnic, mândru şi semeţ
Aşa creşte şi-al meu mugur -
Falnic, mândru şi isteţ,

Căci el duce mai departe
Numele neamului meu
Care veşnic nu se stinge,
Flăcări mari se-aprind mereu.

…Iar când zilele-mi sunt triste
De suferinţă sau nesomn,
Cine-mi mai face viaţa dulce
Şi ne mai dă un telefon?

E tot Dănuţ – acea iubire
Ce-i sinceră şi devotată
Şi care plânge când mă supăr
Şi-apoi mă-mpacă dintr-odată.

De Anul Nou, de ziua lui,
Dorindu-i multă fericire,
Aş vrea să ducă mai departe
Prestigiul numelui Vasile."

Gasit-am, astăzi, in caiete de la tata,
Aceste versuri vechi şi nu pot să ascund
Că am rămas, o vreme, fără cuvinte. Mut…

“Mugur de brad”, acum, e dit’ai bradul, tată.
Şi-a-ntrepătruns coroana, deja, cu o brădiţă
Şi muguri aşteptăm - şi noi şi-ai ei - să facă.
Până s-or hotărâ, noi stăm şi ciugulim
Petale din corole de flori de romaniţă
Şi dăm în bobi - am vrea de-acum cu toţi să ştim
De ce vom avea parte: Mugur sau Muguriţă?

E astăzi ziua lui şi – iată: iar am glas –
Am să-i urez a două ze' ş’opt-a mia oară
Să n-aibă parte-n viaţă nici de-urmă de necaz.

- Urare de Anul Nou

Să ai tot ce îţi doreşti - chiar cu toptanu’-
Iar anul ce porneşti acum,
Mulţi ani cu fericire să-ţi înceapă,
O viaţă cu-mpliniri şi-n drum
Nici un obstacol care să te-abată!
Atât acum! Îţi mai urez la anu’!

Post scriptum:
Acrostih am meşterit
Urărilor ce tocmai am trimis
Lăsând, aşa cum am promis,
Alte urări când Anul Nou va fi – deja – sfârşit.

- Pâc-pâcăind…

Pâc-pâcăind pe drumul nesfâşit,
În carul ăsta cu motor hodorogit,
Azi calc din nou cu îmbinarea la obadă,
Fără să ştiu de-oi mai călca vreodată,
De-oi mai avea prinsă pe inimă,
Pe partea stângă,
Roată…

… Şi de-oi avea (butuc şi cerc şi spite-s’ încă bune),
Nu ştiu pe cerc obada tocită de-o rămâne,
De n-o sări din nitur’le-i bătrîne
Sau, ruptă din toceală, de nu s-o risipi –
Nu-n munţi (s-a zis cu dealul), ci –
‘N colbul din câmpii…

Azi carul şi căruţa ‘juns-au “car”…
Roata e jantă iar obada e din “compressed air”,
Formată – nu-n foc şi din ciocan, de vr’un fierar ales,
Ci – ‘n forma standard a pneului tubeless.

Voi trage, deci, pe dreapta - în praf, nu pe asfalt –
Cu-obada încă-ntreaga (eu sper…) sunt respectat .