- Ne-om revedea Bădie

(amintirii lui Ernest Maftei)


Ne naştem să murim.
...Nimic mai ipocrit...
Ne naştem să trăim,
Murim findc-am trăit.
Viaţa e har iar moartea
E plată de plătit.
Să mulţumim dar zilnic
Findcă plătim în rate:
Un pic câte un pic.

Bădie –
Imens poem de dragoste de viaţă
A cărei slovă ultimă
S-a scris ieri dimineaţă -
Am fi cu siguranţă mult mai buni şi bun cu bun
Nu ne-ar mai pare viaţa o pedeapsă
Şi moartea plată n-ar mai fi
de n-am uita ca ai trecut pe-aci.

Nu ştiu de-ai mai trăit vreodat’
Şi nici de-oi mai avea cumva mandate
Dar viaţa ASTA ai plăcut-o ca pe-o orhidee
Şi ai iubit-o cum iubeşti printre atâtea alte’,
De la-nceput pân' la sfârşit, o singură femeie.

Cu el femeia ASTA a fost în tinereţe capricioasă
Dar a cedat cum cred că i-au cedat cam toate -
Din curiozitate -
Acea scânteie
Ce face câteodată o torţă din femeie -
Şi viaţa sa a scânteiat măcar odată
Căci a găsit în ochii lui Bădia bijuterii diamantate
Prin care, reflectată goală, pură
De tot ce aruncăm pe ea s-o facem hâdă, despuiată,
Să se transforme dintr-o zână rea în zână bună.

Ne-om revedea Bădie... Nu vreau răsplată.
Când va veni sorocu-am să plătesc
Pentru că am trăit ca tine, făr-a pretinde.
...Şi findcă vreau să te reântâlnesc.