- …S-o ierte…

“Alo!?” … “Bună!” …
“De dragul unor vremuri ce parcă s-au topit
Te sun, iubito!” ...
“Cum?!” ... “Cine?” … “…Fiica.” … “…S-o ierte…” (Clic!).

…Dahh… Un’ mi-o fi batista? …’Ce s-a grăbit?

- A nu fi trist

(gândurele în şir logic
sau
mici gânduri dintr-unu-ntr-altu’)



A nu fi trist înseamnă enorm.
A nu fi vesel e mai nimic.

A nu vrea să fii trist înseamnă
a vrea să fii vesel. Inseamnă că eşti trist.

A nu vrea să fii trist, când e preocupare,
Inseamnă că-i la os tristeţea şi că doare.

Nici vesel şi nici trist - nimic, dar nici enorm.
De-am să renunţ la somn, n-am să renunţ la vis.

A vrea să vrei să nu fii trist poate-nsemna
C-ai înţeles. Că-i timpul să vrei să faci.

Nu poţi să ai ce-ai vrea fără a face.
Nu poţi să faci nimic fără a vrea.

- Christos a-nviat !

Înviere pascală

(haiku)

Paşti-Înviere –
Ocazie omului
De-a se mântui.



DUPĂ şi-n ‘NAINTE

De am fi fost cu toţi ca El
Nu zic că n-ar fi existat
Dar zic că fără de păcat
Nevoie nu era de fel
A fi crucificat.

Crucificarea a fost clipa
Ce timpul nostru păcătos
L-împarte-n DUPĂ şi-n ‘NAINTE
De Domnu’ nostru
Isus Hristos.

E bine poate… sau nu-i bine…
Lumea nu s-a schimbat de fel…
…Poate mai mult ca în ‘NAINTE
Ştiind că DUPĂ se-află EL
Uităm deliberat
De jurăminte.



Ofrandă

Câte unul, gândurile-turmă,
Călcând călcătură,
Bătând bătătură,
Trec prin sufletu-mi-strungă.

În câmp deschis,
Assinul-gând,
Şeful de turmă nătâng,
Bate câmpii.

Oile-gânduri ‘l-urmează.
Docile-alăptează pagină albă
Behăind la răstimpuri
Poezie şi proză.

Aduc azi în strungă
Gând fraged, plăpând,
Ofrandă omului dus
Ce ne-a lăsat mântuirea:
Iisus.



Păcat

Nu te blesteamă nimeni.
Eşti totuşi blestemat
când, neforţat de nimeni,
în ziua răstignirii,
comiţi asasinat.

Ar fi prea multe de-nvăţat
din patima ce-au îndurat
cei ce-au făcut să fie răstignit Iisus.
O viaţă şi-ncă nu-i deajuns
să mediteze cei ce au trădat.

Să nu te miri că sufletul ţi-i sterp,
că nu mai poate naşte-n el iubire.
Dac-ai ucis ‘nainte de Prohod,
în ziua lui Iisus de răstignire,
nu poate zămisli în trup de iudă.
Nu încerca! Zadarnic e! ...doar trudă!

...şi dacă vrei să mai iubeşti vreodată
îţi trebuie să treci prin înviere
şi învierea nu ţi-e acordată
decât cu o iertare - de ţi-e dată
(vezi de mai poţi s-ajungi la vreun acord)
de cel ce-a fost ucis ‘nainte de Prohod.



Urare

Rugă de’Nviere
(speranţă în miracol)

Ce s-a născut în ziua de Crăciun
şi a murit (mă rog - ce am ucis) pe drum,
în noaptea de’Nviere - creştinătatea ştie
că dacă vrem şi tu şi eu şi Dumnezeu -
ar trebui să-nvie.

- viscoşmarul unei nopţi de primăvarăiarnă

bună dimineaţa români!
am luat fără intenţie
vă dau cuvântul oameni buni
de la alinul pamflezist o pamflezie
cu mine-n somn

ce să vă spun...
coşmar de vis? ...vis de coşmar?
nu-i lucru bun
având deasupra ţestei vâjâind un par
s-alegi să nu fii „domn”

noroc... da’ până când? nu ştiu
că-i încă în puterea mea
atent si selectiv să fiu
să nu cumva
să nu mai pot să dorm

... şi... se facea că undeva
la înălţime într-un bloc
m-aflam neşt’ind ce-oi căuta
privind cu ochi de dobitoc
la ce mă-nconjura

pe-o plasmă în loc de carpeta
cu „furăciunea din serai”
şi-acorduri de „să moară tata”
rula (nu-mi place dar nu-i bai)
„state de românia”

pe alt perete-alăturea
’ntr-o mână cu ghiocul (violet)
şi-n cealaltă cu o lulea
deasupra unui mic bufet
trona tabloul

care tablou? cum care?
rroma cea tradiţională:
lulea cu dinţi de aur şi resturi de mâncare
între gingiile-i de soaţă mondială
fină cu „frăţiorul”

în fine încă un perete
fereastră larg deschisă
etajul patruzeci şi şepte
’n mijloc o masă pusu-mi-s-a
pe ea nimic

ba mint! o muşama portocalie
cu trandafiri stingheri doar desenaţi
fără culoare sau doctrină doar să fie
pe-orizontală şi verticală disciplinaţi
nici gând de tiriplic

pe muşama în tradiţionalul peşte-vază
un pai şi un buchet „la mama lui”
unul din doi români pe lânga casă
sădeşte flori „băşina porcului”
şi le-ngrijeste

al patrulea perete descris abia acum
era cu uşile de la evacuare
văzându-le mi-aş fi făcut de drum
dar visul se păstra coşmar în continuare
mitocăneşte

cât uşile lovindu-se în palma stângă
cu bâte ţinute dârz în palma dreaptă
priveau la mine cu ochii aşezaţi în dungă
de parcă bâta fiecăruia era-ncăcată
cu gloanţe

două gorile derbedisto-libertinisto-populare
cu geci şi pantaloni portocalii
şi ochelari portocalii de soare
şi tot portocalii şi alte smecherii
de hanţe

lentilele-ochelarilor aveau sclipiri bestiale
urangutanii se legănau de pe-un picior pe altul
şi îmi ziceau: "ia paiul şi suge liberale
să nu uiţi noi suntem azi şi aici legea şi statul
goleşte glastra

se pare totuşi că în vis năpasta
era cinstită şi îmi oferea
aşa cum dreptu-i pân’ la urmă-n lumea asta
şi-alternativa sa cu demnitatea:
fereastra.

pusese "namilă" (probabil şeful ălor doi)
un semichelios-ochelarist-bondoc
şi-am hotărât: „n-o să mă prindeţi voi”
că nu-s atât de prost să stau pe loc
şi-am făcut pasul

aşa că liber ca pasărea văzduhului
ziceam că zbor dar mă cam prăbuşeam
lui newton trupul suflet duhului
durere totuşi „nu” că doar visam
şi-a sunat ceasul

zburam mă prăbuşeam aşa frumos
dar până să fac „buff” am fost salvat
de clopoţelul ce-l aveam la ceas
aşa că am aterizat
în pat.

- Scuze de nespontaneitate

nu sunt un tip spontan drept pentru care
veţi înţelege întârzierea câteodată mare
cu care ajung la abordare
de ştiri de primă-pagină-n ziare

n-am fost şi nu sunt inflamant la o scânteie
dar dacă m-am aprins sunt antracit
nu mă consum precum un foc de paie
şi nici precum vântul din intestin pornit

mi se întâmplă destul de des nu câteodată
ca oxidarea să nu îmi fie deloc înflăcărată
să-mi definesc înăbuşita oxidare
cu ruda alchimicului aur vopsit răbdare

cum în final nu prea mai pot să fac din ardere-mi lumină
oxigenarea începând a-mi fi prin taxe şi impozitări străină
şi cum pentru cuvânt şi gând odoiu-ajunge să fie raţie
de la guvern majoritate-n parlament şi preşe-băse-dese-mie-ţie

într-o atmosferă de criză atmos-bios/schizo-f(r)er/nică
unde până şi biogazul din treicoceni arde mocnit
schimbând parşiv odoiul cu criminalul monoxid
sloboade din când în când voios o tompeţică

„dilema” topârceană-n palatul pezidenţial
palat ce-a fost cândva să nu uitaţi palat regal
azi doar sălaş de preş(tator d)e-băse-(dos şi chelios)-demenţial
mai lasă nu perdele ca altădată ci-o dâr’ de fum letal

deci scuze pentru nespontaneitate
motivele vedeţi nu-s care încărcate
’s-autohtone necum nu-s importate
sunt loco foarte importante
venind de la palate

- Teorema durerii

indicaţie:
reducerea la absurd
este metoda ce se impune
pentru această demonstraţie

ştii că
“dacă timpul s-ar opri
nu aşa ceva n-o să se-ntample
dacă s-ar rupe
şi daca
în clipa ce va separa lipind
semiinfinitele lui segmente
atunci
şi numai atunci
am încremeni şi
nimic nu ne-ar mai durea”?

vrei tu asta?

eu da!

- O scamă pe mosor

Un an, un anotimp, o săptămână...
Numai o zi.
Din înţelegere ajungi să ştii
Că timpu-i o cocotă masculină.

Nădăjduim bovarian-bovin (prosteşte)
C-acea bucată a timpului (ce nici nu se zăreşte) –
De e să o luăm cu totul (îi zicem „viaţă”...,
O scamă ce-a ieşit prin haina timpului..., o aţă) –

’I-a noastră!
...Toată!
...Pentru totdeauna!.