luni, 29 decembrie 2008

- Prea mici

*
Dilemă

E dragostea
sau io-s de vină mamă?
Pe cin’ să-nvinuiesc
că mă rănesc
cu tot ce alţii spun
că-i bun de pus la rană?

*
Nopti de cafea / Zile de zat

Minte-mă!... i-oricum mai mult decât nimic.
...şi dacă ai să-mi pui peste minciună în ibric
un strop de cognac
va fi –
până din nou mă vei minţi -
de leac.

*
Urăsc tăcerea

sunt gata să iubesc
ce am urât mai mult - minciuna - şi să urăsc
ce am crezut că e de aur şi-i ca mierea:
sunt gata să urăsc tăcerea.

*
Detest

Când ştiu ce vreau
(...şi ştiu şi pot şi vreau)
nu-mi place pilotat.
Detest să mi se spună ce să fac
şi pentru asta, câteodat’
pe mulţi i-am detestat.
...chiar soarta
şi consoarta.

*
Întâmplări din Pădurea Verde

ca un broscoi ce sunt,
ce-n codrul falnic de trifoi –
ce-mi trece de genunchi –
am luat trei palme-n cap
de la piticul palmier,
să iasă-n faţă-i cer.

*
De Pipera

Alaltăieri
încă oieri -
de ieri
boieri

*
Simplu muritor

- adevărul care ne zburleşte părul -

nu pot să cer eu iudei -
ca simplu muritor -
să fie ce nu fost-a
lângă Învăţător

*
A fi sau a nu fi poet

Eu nu-s poet dacă a fi poet e meserie
Sunt doar dacă a fi poet 'i-e omului în fire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu