Nu vreau să fiu un fluieraş de soc.
Mi-i gândul doar la cânt şi nu la foc.
Îi las pe showmani să scrie muzică pe piele,
În ochi, în nas şi-n gustativele papile,
Să dea spre rumegat la oi şi vite
Bengale focuri cu manele-nlănţuite.
Un fluieraş de soc e dezavantajat
De pierderea de apă. Atunci când s-a uscat –
La câte găuri are – fug toate-n lung şi-n lat.
Când socu-i verde, micuţu-i glas,
Din spart ajunge repede să-i sune fals.
De foc? – Ce să mai spunem? – E păcat...
De vrea să cânte-aşa, cu foc, ar trebui ignifugat.
E-adevărat: să meştereşti din ţeavă de cucută,
Cât odihneşti cu oile pe luncă,
Un fluieraş de care n-ai decât odată folosinţă,
Dovadă e de mare icusinţă.
Şi în sfârşit – dar nu-n cele din urmă –
Pe loc poţi să îţi fluieri ţie-ţi, sau la turmă,
O odă triumfală-n ghe major,
Sau osana luată-n haş minor.
Poţi face-un fluieraş în fiecare zi.
Să cânte numai azi, de colo până colea.
E marketing (ce naiba): producţie, consum...
Producem fluieraşi cum alţii produc cola.
Să faci la normă fluieraşi, cântări şi ce-or mai fi,
Din tot ce-avem nevoie, doar de-o ‘ntrebuinţare,
Să satisfacă astăzi cultura Nerăbdare –
Pe lângă datină şi moştenită măiestrie
Îţi trebuie - mai nou - tehnologie
Acumulată-n şcoala de tupeu şi-obrăznicie.
Am fost – la naştere – încă mai sunt
Şi-am să rămân aşa (călit în foc),
Acelaş instrument strunjit din os
Ce cânta MUZICĂ venind din veac –
Să zicem... – inflamant dar şi duios.
-
