bună dimineaţa români!
am luat fără intenţie
vă dau cuvântul oameni buni
de la alinul pamflezist o pamflezie
cu mine-n somn
ce să vă spun...
coşmar de vis? ...vis de coşmar?
nu-i lucru bun
având deasupra ţestei vâjâind un par
s-alegi să nu fii „domn”
noroc... da’ până când? nu ştiu
că-i încă în puterea mea
atent si selectiv să fiu
să nu cumva
să nu mai pot să dorm
... şi... se facea că undeva
la înălţime într-un bloc
m-aflam neşt’ind ce-oi căuta
privind cu ochi de dobitoc
la ce mă-nconjura
pe-o plasmă în loc de carpeta
cu „furăciunea din serai”
şi-acorduri de „să moară tata”
rula (nu-mi place dar nu-i bai)
„state de românia”
pe alt perete-alăturea
’ntr-o mână cu ghiocul (violet)
şi-n cealaltă cu o lulea
deasupra unui mic bufet
trona tabloul
care tablou? cum care?
rroma cea tradiţională:
lulea cu dinţi de aur şi resturi de mâncare
între gingiile-i de soaţă mondială
fină cu „frăţiorul”
în fine încă un perete
fereastră larg deschisă
etajul patruzeci şi şepte
’n mijloc o masă pusu-mi-s-a
pe ea nimic
ba mint! o muşama portocalie
cu trandafiri stingheri doar desenaţi
fără culoare sau doctrină doar să fie
pe-orizontală şi verticală disciplinaţi
nici gând de tiriplic
pe muşama în tradiţionalul peşte-vază
un pai şi un buchet „la mama lui”
unul din doi români pe lânga casă
sădeşte flori „băşina porcului”
şi le-ngrijeste
al patrulea perete descris abia acum
era cu uşile de la evacuare
văzându-le mi-aş fi făcut de drum
dar visul se păstra coşmar în continuare
mitocăneşte
cât uşile lovindu-se în palma stângă
cu bâte ţinute dârz în palma dreaptă
priveau la mine cu ochii aşezaţi în dungă
de parcă bâta fiecăruia era-ncăcată
cu gloanţe
două gorile derbedisto-libertinisto-populare
cu geci şi pantaloni portocalii
şi ochelari portocalii de soare
şi tot portocalii şi alte smecherii
de hanţe
lentilele-ochelarilor aveau sclipiri bestiale
urangutanii se legănau de pe-un picior pe altul
şi îmi ziceau: "ia paiul şi suge liberale
să nu uiţi noi suntem azi şi aici legea şi statul
goleşte glastra
se pare totuşi că în vis năpasta
era cinstită şi îmi oferea
aşa cum dreptu-i pân’ la urmă-n lumea asta
şi-alternativa sa cu demnitatea:
fereastra.
pusese "namilă" (probabil şeful ălor doi)
un semichelios-ochelarist-bondoc
şi-am hotărât: „n-o să mă prindeţi voi”
că nu-s atât de prost să stau pe loc
şi-am făcut pasul
aşa că liber ca pasărea văzduhului
ziceam că zbor dar mă cam prăbuşeam
lui newton trupul suflet duhului
durere totuşi „nu” că doar visam
şi-a sunat ceasul
zburam mă prăbuşeam aşa frumos
dar până să fac „buff” am fost salvat
de clopoţelul ce-l aveam la ceas
aşa că am aterizat
în pat.
-
