- Pe copcă

Moto:
Ochii tăi au ceva
din răceala mării
acolo unde e mai albastră
şi mai adâncă


Cu marginile gândului
mă sprijin
pe marginea copcii
în timp ce sufletu-mi
plonjează-n adâncuri.
Pe străzile Atlantidei
e carnaval.
Osmotic,
muzica colorează apa
în pete difuze de galben,
orange, roşu, albastru -
cocktail în care
sufletul meu se îmbată.
Marinari tulceni,
piraţi de Rahova şi Cotroceni,
fetiţe idioate
şi studenţi mahomedani
petrec la toartă
cu sufletul meu care -
beat-mort -
mă cheamă-ntre ei.

Gândul mi-alunecă
pe marginea copcii...
Mă trag înapoi
dar degeaba.
În capul meu banda
se-nvârte ‘napoi
cu viteză nebună
făcând replay
la fiecare
al treişpelea cadru,
iese din capul magnetic
şi totul în jur
e alb ca o ceaţă.

De undeva, de departe,
Aud: “ţac, ţac, ţac”...
Sunt tâmplele mele.
...sau poate e rola
ce încă se-nvârte.

Mi-e frig.
Neptun
în haine albastre
cu stele pe umeri
mă-ntreabă de Bahus,
mă-ndeamnă acasă
şi pleacă.

Mi-e frig.
Ridic gulerul,
mi-aprind o ţigară
şi plec
lăsându-mi sufletul -
boem prizonier -
în adâncuri.