(...colindă de dor)
Din huma-mi uscată, zbicită, crăpată,
De-o aură din ce în ce mai subţire –
Mult zis – protejată,
Se strecoară afară,
Sfâşiind-o ‘ntr-un loc cu pânza mai rară,
Privind ca hoţii când intră sau ies,
(Înăuntru/afară)
În stânga, în dreapta,
Încă o dată (a câta, a cincea?) –
Trădător! I-am zis “Nu”! Mi-a promis! –
Sufletul meu.
Şi anul ăsta mă minte...
...Şi fuge
Să te colinde.
-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu