luni, 14 iulie 2008

- Mi-e dor...

de Mariana Ghicioi


Moto:
'V-a fost vreodată dor de ce n-a fost?
De ce putea să aibă chiar un rost
dar n-a avut şi azi e prea târziu
să-mi amintesc, să pot
să vreau
să ştiu?'
Kosta Vianu


Mi-e dor de tine ca de-un cântec vechi
Pe care nu-l mai ştiu, dar îmi răsună
Frânturi stăruitoare în urechi
Fără să poată să îl recompună.

Mi-e dor de tine ca de-un vers uitat
Ce-ar fi-ntregit, sublim, o poezie
Pe care-ntotdeauna am visat
C-aş şti s-o scriu, dar n-am putut-o scrie.

Mi-e dor de tine ca de-un ipotetic
Trecut din viitorul meu nescris,
Ce va fi fost, ce va fi fiind, profetic
Precum un vis, precum un vis în vis.

Un comentariu:

  1. Ce va fi fost, ce va fi fiind, profetic
    Precum un vis, precum un vis în vis.

    superba exprimare...

    RăspundețiȘtergere