Când porti perpetuu în spate, ca povară, urgisire
şi peste ea - cocoţ - o neagră cioară,
o fâlfâire din aripi sau doar un simplu găinaţ
scăpat din târtiţă-i numai aşa, 'ntr-o doară,
e uşurare şi poate nefericitului să-i fie
imensă fericire.
Când, însă, pe trecerea de pietoni,
eşti nevoit să îţi struneşti BMW-ul
că trece-n băţ o babă (noi zicem: o bătrână)
şi-n căşti de MP3, o clipă doar (doar una),
maneaua e-alterată de scrâşnetul de frână,
e de belea (sau, pentru tot românul –
tradus din rromano în dulcea mea română –
nenorocire).
’Ţelegeţi, deci,
cum că puţine-s bucuriile
(şi-aşijderi şi necazurile) celor sortiţi
să fie necăjiţi (sau fericiţi) în veci.
-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu