Konstant
ridică-te soare
iar
pe uliţa R
ş-antrenează-n convecţii
ceaţa de opium
cu parfum de caişi
şi cireşi în petale.
Ridică-te, soare!
Konstant!
Eşti obosit?
!?...
Eşti dator(!)
durerii polare
să dai un sfârşit.
Ridică-ţi ochiul sleit
cât mai poţi
dogoreşte
şi-n talpa batută de-acum
a inimii mele
stalacmita de gheaţă
topeşte.
Mai poţi arde
konstant(?)
încă odată
junghietura-i din talpă
ce singură-şi face când
peste iarnă
păşeşte?
Încearcă!
-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu