- O privire-n ’napoi, printre lacrimi de gând

*
Mândre au fost epavele –
acum vălurite ispite...
Cât de mândre-s ispitele
ce mâine-s sortite
a fi epave pe care
timpul va ninge...

Cât încă-i devreme,
nimeni nu plânge.

Cândva nouă,
sunt azi epava
pe care, deocamdată,
timpul doar plouă...

*
Ea?
Ah!
Era să uit să vă spun.
A venit dup-o linguriţă de zahăr
Şi i-a plăcut.
N-a plecat nici acum.

*
Lumini ne-au dat să bem irişii
Când legănaţi de dor - socot -
Râdeam în râsul ce caişii
Îl au când floarea leagă rod.

*
Azi, Tu şi Eu, cu adâncă durere,
Anunţăm dispariţia dintre noi
A celei ce a fost
Dragostea noastră.

*
Ce-i rău
În ochii răului e bine
Şi-n ochii binelui
E rău.

Depinde, deci,
Numai de tine,
În ochii cui alegi
Să fii erou.

*
Pe lumea asta, unii, “Dumnezei”(i mamii lor...) se cred.
Nu te iubesc (dar îţi pretind să îi iubeşti}
Decât dacă (de nu, te-mping ei să) greşeşti.

*
Pierdut prietenie.
O declar nulă.

*
Se înserează.
Mă târăsc după umbră.
Azi nu se mai ţine
Ea după mine.
Cât mai am umbră
Timpul contează.

*
Agonia mea
Încă pluteşte – constat.
Încă nu s-a ’necat.
Agoniile di-mprejur
Încă nu i-au pus
Mâna în cap.
Cele de jos
Nu-s agăţate.
‘S doar prelungiri
Înecate.

*
Să vină – dacă vine – ca o oboseală...
Se piardă simţuri şi trăiri în abandon!
E iarnă, ‘i frig... Se-ntunecă afară
Şi-n mine-i asfinţit şi trag la somn.

*
să nu crezi, măi băiete...
...şi totuşi ai să crezi
pân' ai să ştii
şi când vei ştii,
nu spune la băieţi
că nu vor crede...
...e scris acolo,
unde nu se vede,
să credem,
să trăim,
iar când aflăm şi ştim
să nu mai fim...

*
De chiar să mai urăsc nu pot
Când dragostea lăsat-a ‘tâta loc
Oricât de viu tu mă găseşti
Să ştii: sunt mort.