- Să fiu iar aură

Mic,
zgribulit a verde-pâlpâind,
încremenit în relativ
dar deplasându-mă rapid
prin karmă,
sper. Tot mai sper
să-nsufleţesc din nou
un boţ de carne.

...Ce-aş mai băli
de-n stare-aş fi de bale
(nu pot
sunt doar lumină călătoare),
trecând pe lângă astrele ieşite-n cale,
feeric luminate -
lumi reale...

Nu.
N-am uitat.
Piticele din zare
sunt roşii felinare.
Vitrinele astrale,
cu suflete pierdute,
ademenesc,
pe cele nepierdute,
la pierzare.

In universul pur,
tarabe ordinare
cu carne de vânzare...

Aleg din zbor
un cataroi să aibă apă.
Mă voi opri să-mbrac
o pruncă... Sau un prunc...
Cu zgribulitu-mi verde-palpitând,
să mă întind pân’am să o
(sau am să îl)
cuprind
şi în nimicnicia cărnii
revărsată pe pietroi
(poate chiar pe Pământ),
să fiu iar aură...

...Sau auroi.