- ...de grija altuia...

Îmi vine-a plânge
când mă gândesc ce voi ajunge...

De-a curmezişu’,
În tigva-mi încă suculentă,
O viarmă văd
(O..., un..., cum, Doamne, s-o –
Adică să-l – numesc?...
În fine: vierme-mamă)
Spunând viermuşilor
Ce tocmai odrăslise:
“Cine-i cuminte şi suge osicior,
Papă şi ochişor”.
Pe ochii mei,
Viermoaica înfipsese
Prin pleoapele de nici trei zile-nchise
(De unde-o luase ? Nu ştiu! –
Cam de vreo patru zile
Chiar nu eram deştept)
O etichetă–n băţ:
(Mai jos) "E GRATIS!",
(Şi sus – ceva mai sus) "DESERT!".

Dar, terminând eu de-ntristat şi plâns
M-am întrebat...:
“Ei n-au angoase?
...Şi dacă scriu şi ei poeme?
...Şi... dacă cineva, pe ei, i-a osîndit
Ca, după ce noi nu vom mai simţi nimic,
Cu amăreala vieţii noastre,
De suflet strânsă-n trup,
Să se-amărască ei?”
... Şi mi-a venit să râd...

Nici n-am surâs
Că mi-a venit alt gând:
Dar... dacă... viarma (mamă) şi-ai ei
Sunt mai de plâns?...