- Veşmânt peste veşmânt

Să mă despoi?...
Dar, cu ce gând?
Nu! Mă împoi la loc.
Îmi trebuie veşmânt...
Sufletu-i totdeauna indecent
dacă e nud.

Ce jenă!... Şi-acest veşmânt,
ce port acum pe suflet,
ros pe la cusături,
din ce în ce mai slut,
nu poate – cu decenţă –
să mai apară nud.

Nu, nu! ...Aici, la aer,
îmi trebui’ peste suflet
veşmânt peste veşmânt.

M-oi despuia –
întâi de-un rând,
apoi de cel’lalt rând –
când,
critice,
privirile din ochii lumii
nu vor mai trece
de pămînt.