- Consecinţe

Lăsăm doar ancore
‘N-al uitării noroi
Pe care, o vreme,
Le târăm după noi.

Noi mergem ‘nainte...
Secunda rămâne...
...În consecinţe
Continuăm să trăim...

Secunda de-acum
E consecinţa secundei
Ce rămas-a în urmă,
Pierdută pe drum...

Secunda ce n-are
Vreo consecinţă
E ultima-ultima:
E doar consecinţă...

Ce rămâne-i adevăr
Doar cât trăieşte memoria –
Dovada că suntem –
Consecinţ-a ce-am fost,

Copii cu bunici,
Bunici cu nepoţi –
Consecinţă în lanţ
Ce pare să dea
Lumii un rost...

În consecinţă, o vreme –
Şi după moarte –
Vom dăinui prin copii
Şi copii de copii...

Părinţii noştri
Se vor pierde şi ei,
Noi păstrându-ne – încă –
Doar amintiri printre vii...

...Consecinţă a lor
În consecinţele noastre
Nepoţii vor mai da
Amintirilor (nouă)
O minciună de viaţă...

...Apoi?...
Apoi!... Nu există minuni:
Deveni-vom istorii...
Deveni-vom basme...
...Minciuni...

...Uitarea, nimicul, marele gol,
Vor avea (absurd! nu?) un nume:
Se vor numi... “Absolut!”...
…”Adevăr...”.