joi, 30 iulie 2009

- Agentul N. Blond

N.(e) Blond (brunet adică),
Agent la agenturili străine (la englezi),
Vindeam – să vezi şi să nu crezi –
Promisiuni de viaţă sigură şi lungă
Celor ce în pantof sărit-au din opincă
Da-n săritură nu pierdut-au, printre alte-alea,
(Legată-n genă cu nojiţe înnodate, multe)
Şi mintea lor de supervajnici nătăfleţi.

Şi ca să am succes, să pot să cer un preţ,
Mărturisesc că bravului agent
Mi-am fost primul client
(Aflând cu-această oportunitate
Că-s’ însumi nătăfleţ).

La calitatea de agent am renunţat
Dar n-am trădat
(îmi interzice punctu’ paişpe’ din contract)
Şi – vreau, nu vreau – rămân legat
De agenturili prezise de-mpuşcat.

Deşi – cum v-am mai spus – ieşit-am din sistem -
Nemulţumit în demnitatea de client,
Preluat de o colegă (fostă... fostă),
În calitatea ce-o deţine (de agent),
Sunt sfătuit cu un limbaj de lemn
(Căpşorul ei de păpuşică să fie oare-un semn?)
Că, de cumva chiar eu pe mine,
Nu mă mai regăsesc acolo, în sistem,
Să mă retrag de nu-mi convine,
Uitând (în cel mai neaoş stil: pe româneşte)
Că parte din comisionul ce-l primeşte
Soseşte
De la mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu