- Tu, Tăcere, tace-ţi tăcerea

Tăcere insidioasă
Doar de timp ai nevoie
Să nărui zidiri...
Ia pauză!...
Vrem iubiri!...
Tace-ţi tăcerea,
Vorbeşte!
Vreau să te bâlbâi!
Cu fiece sunet
Mai dă-ne o şansă...

- ...de grija altuia...

Îmi vine-a plânge
când mă gândesc ce voi ajunge...

De-a curmezişu’,
În tigva-mi încă suculentă,
O viarmă văd
(O..., un..., cum, Doamne, s-o –
Adică să-l – numesc?...
În fine: vierme-mamă)
Spunând viermuşilor
Ce tocmai odrăslise:
“Cine-i cuminte şi suge osicior,
Papă şi ochişor”.
Pe ochii mei,
Viermoaica înfipsese
Prin pleoapele de nici trei zile-nchise
(De unde-o luase ? Nu ştiu! –
Cam de vreo patru zile
Chiar nu eram deştept)
O etichetă–n băţ:
(Mai jos) "E GRATIS!",
(Şi sus – ceva mai sus) "DESERT!".

Dar, terminând eu de-ntristat şi plâns
M-am întrebat...:
“Ei n-au angoase?
...Şi dacă scriu şi ei poeme?
...Şi... dacă cineva, pe ei, i-a osîndit
Ca, după ce noi nu vom mai simţi nimic,
Cu amăreala vieţii noastre,
De suflet strânsă-n trup,
Să se-amărască ei?”
... Şi mi-a venit să râd...

Nici n-am surâs
Că mi-a venit alt gând:
Dar... dacă... viarma (mamă) şi-ai ei
Sunt mai de plâns?...

- ...celor sortiţi... în veci

Când porti perpetuu în spate, ca povară, urgisire
şi peste ea - cocoţ - o neagră cioară,
o fâlfâire din aripi sau doar un simplu găinaţ
scăpat din târtiţă-i numai aşa, 'ntr-o doară,
e uşurare şi poate nefericitului să-i fie
imensă fericire.

Când, însă, pe trecerea de pietoni,
eşti nevoit să îţi struneşti BMW-ul
că trece-n băţ o babă (noi zicem: o bătrână)
şi-n căşti de MP3, o clipă doar (doar una),
maneaua e-alterată de scrâşnetul de frână,
e de belea (sau, pentru tot românul –
tradus din rromano în dulcea mea română –
nenorocire).

’Ţelegeţi, deci,
cum că puţine-s bucuriile
(şi-aşijderi şi necazurile) celor sortiţi
să fie necăjiţi (sau fericiţi) în veci.

- Doar... “neglijenţă în serviciu”...

Unde-ai fost, Doamne, când cei ce afirmau că nu exişti
Făcuseră din noi, românii, un popor de trişti?

Unde eşti, Doamne, azi, când laşi, pe-aici, pradă toporului, românul-codru
Şi, fără jenă, împingi deşteptul - într-un tărâm de proşti şi idioţi - s-ajungă lotru?

Vai, Doamne! Da’, nu mi-nchipui ce câştigi... Nu pot să cred că eşti cârdaş... E un supliciu
Gândul că ar putea să fie-aşa... Prefer să cred că-i doar ceva minor... Ceva...
Doar... Cum se zice ? Hm! Doar... mai nimic. Doar... “neglijenţă în serviciu”...

- La echinocţiu

Zi-noapte: sinusoidală alternanţă…
Prin ea, o linie uneşte inflexiunile de seară şi de dimineaţă.

Din bucla nopţii-n minim, pornită jos, în vară, la solstiţiu,
Împuns-a ieri (alaltăieri), prin mijloc, axa timpului – la echinocţiu –
Şi tot mai urcă până aproape de Crăciun apoi coboară…
O să înţepe axa timpuilui, din nou, cu ghioceii, abia în primăvară.

Ajunsă-n vară reia panta şi-ncepe, oblic, iară, a reteza părtinitor din zi
Noptând de partea nopţii partea retezată,
Însă păstrând în totul ei, în perioadă şi-amplitudine, konstantă,
Bucla-sinusoidă: ore de alb/ore de negru; total: două duzini.

De fapt, fractal, ni-i viaţa plus şi minus: ni-i anul pozitiv şi negativ,
Ni-i ziua nu doar zi ci ni-i şi noapte şi fiecare clipă dragoste şi chin.

- Scârbă…

- pamflet -

el crede – scârba dracu’ –
c-aşa vreau eu... că-mi place...
că pot să nu vomit
văzând şi mirosind
tara – şi-a mea - frumoasă
ajunsă băşinoasă

abia aştept puhoiul
(n-aleg că n-am ce-alege
dar am să îmi dau votul)
să spele şi să frece
la Cotroceni puroiul

parfum tot n-o să fie
de-ar fi mi-au ars mirosul
sper dară să-mi revie
de-om termina cu băsul


Învăţ să păşesc din nou prin această ţară.

Am ologit (la figurat) când, după '89 (adică chiar la început de '90), i-am văzut pe "revoluţionarii" de la Bucureşti "punând botul" la promisiunile puciştilor lui Iliescu.

Că românii adevăraţi au fost exterminaţi de el si ei şi-ai lor inaintaşi, face ca azi să nu ne întâlnim doar pur şi simplu, ci trebui' să ne căutăm.

Sunt des învinuit că nu sunt patriot.
Mi se-aruncă des în faţă, de nărozi, replica lui Vladimirescu:"Patria este norodul iar nu tagma jefuitorilor!" şi cred că la 1821 avea dreptate.

Acum?... Dacă nimic nu s-a schimbat (si nu pare să se fi-ntâmplat), e trist...

Patriotismul meu nu poate fi decăt compasiune, dincolo de o imensă greaţă.

- Înţelesul neînţelesului

Sorocu-i scris în frunte
Dar, literă cu literă,
Apare-ntotdeauna prea târziu
Să ştiu...

Nu reuşim – nu ştim –
‘Ţelesu’ ne-nţelesului să desluşim
Şi-astfel, de visul se-mplineşte,
Cu bună ştiinţă
Ne-amăgim...

Sper să mai fiu
Om viu
(Nu doar aducere-aminte),
Femeia din visul meu
Să o primesc cu drag,
Când vine (nu când plec)
La mine-n prag,
Cu braţele (nu cu picioarele)
‘Nainte.