- A plecat doctoriţa

a venit
în duhoare de hoit împuşcat.
plutea uşor, se mişca delicat -
cum să spun? -
ca un balonaş de săpun foarte bun,
amalgam de culori şi parfum.

a visat...
a sperat să dea fân în hrănitoare,
s-alăpteze ursuleţii din biberoane...
din tot ce-a sperat
ajuns-a să dea certificat
de sănătate la salam de vânat.

a trecut...
a plutit pe aici uşor, efemer...
tot ce-a sperat e neterminat,
suspendat
între visul scurt abea început
şi trezie de deşteptător întrerupt.

a plecat.
unde se duce şi ce o să facă?
eu ‘i-urez numai de bine.
pentru mine,
totuşi, bine nu-nseamnă
certificat la caşcavalul de vacă

- Azi, 27

Pour l’anniversaire d-Ela

Aud că pe Sena
până şi gunoierii
vorbesc franţuzeşte.
La noi azi şi mâine,
până poimâine,
francofonia
se bucureşte.
Din păcate,
în bătrâna cetate
a lui Bucur,
tot şai’j’de secunde
au minutele toate
şi nu-mi mai ajung
să trec Dâmboviţa
pe cealaltă parte.
Pierdut sunt pe hartă...
S-a prostit g.p.s.-ul
şi ceas am degeaba...
I-o iluzie graba
în spaţiu şi timp...
De partea asta
în nemişcare mă prind,
de partea cealaltă
rătăcirea e-n gând.
Mă-mprăştii afară
şi mă-mprăştii în mine
şi totuşi...
...şi totuşi,
că vreau sau nevrând,
tre’ să m-adun.
Aici e momentul
şi locu-i acum.

Azi - douaze’şapte -
sunt aici, nu-s aici,
sunt cu gândul departe.
Cer gândului meu -
francofon bienssure -
de-o ajunge pe Sena
să facă un toure
să te găsească,
să-ţi ureze mulţi ani
şi-n anii aceştia
noroc de detoate -
bucurii, sănătate, iubire
şi suflet înalt,
plin până sus
cu fericire.

- Retrăire

Dacă n-aţi exista,
Copii,
Noi – viaţa –
Am hrăni-o
Cu pretexte,
Fără motive de a fi.


Fiţi, dară, fericiţi!
Şi noi vom fi,
Privind la voi.
Vom fi – în gând –
Cum am mai fost...
Până va fi să retrăiţi
(aşa cum toate-s puse-n rost),
Vom retrăi...

***

Ăst text e doar pretext
Să vă anunţ că sâmbăt-am fost avansat –
Nu împărat, ci, numai – socru mare.
De nu vă vine a da crezare,
Intraţi pe site.

( www.nunta-extremala.ro )

- Nimic, nimic

Ea zice: - Iubire, nimic nu s-a schimbat.
Între noi doi – tu ştii – nimic n-a fost
şi nici nu e – nu insista, nu are rost,
nu-ncape – findcă te ţin prea strâns îmbrăţişat.

Şi el: - De-acord. Nimic, nimic nu e-ntre noi.
Tot ce a fost am scos în grabă amândoi
şi ieri ş-alaltăieri – de vineri până joi –
să ne putem strânge în braţe goi.

- Năpârlesc...

Unii vomită versuri dimineaţa... aşa...
şi dacă nu – îşi bagă degetele-n gât
şi tot ce-au înghiţit, să nu-i îngraşe,
dau poezie la boboci (şi chiar la ăi' cu rât).

Alţii – poate doar altul (eu) – poeme năpârlesc.
De-aia poemele lor au - ca o coloană vertebrală -
ghirlande înşirate pe acel fir de aţă ce-i zicem viaţă -
cromozomii - mărgele blonde şi brune şi roşcate,
cu gene lungi de-amor, falic încovoiate.

Că se hrănesc/hrăneşte
cu tot ce e lumeşte şi nu se-ngraşă
e findcă-n oxidare pătimaşă - prin sânge -
consumul lor gourmand de derivate funcţie de timp -
sau poate doar gourmet –
îl dă-n ţesuturi pentru a-l căli şi stinge.

Am sânge rece (cică) dar dacă-i soare fierbe.
N-am croşetat nicicând cuvintele-n andrele,
nici le-am secat de sevă jucândule-n picioare
cum – nu de mult – făceau ţăranii vinul,
nici n-am amestecat cu apă bălegarul
ce - după poezie – îl dă vocabularul
să construiesc poeme de chirpici.

Eu nu am mâini, nu am picioare si nu am nici
Vr’un fel de fel de alte mădulare.
Şarpe de apă - dupa cum a stabilit chinezul zodiac –
sunt tot, din cap în coadă, mădular
iar poeziile le năpârlesc – cad de pe mine –
nu le mădulu-fac-turez şi nici le fac.

Doar le trăiesc.

- Sentiment în cont curent

Îmi este dorul azi un cont în banca lui,
Un cont hulpav ce-adună dobândă la dobândă.
Când fac cumpărături aş vrea să pot plăti
Cu dor. Să-l dau. Dar doru’ nu-i valută.

Cardul – cândva (cam pe la Mărţişor) – l-am aruncat.
Am vrut să iau atunci trifoi cu patru foi ş-un mic coşar
Dar n-a dat şfanţ nici cel mai cumsecade bankomat.
Să fi luat un şnur... Un şnur măcar.

Îl ţin degeaba (contul). Aş vrea să-l las uitării
Însă tot el mă bombardază vigilent
Subconştient cu sold, dobânzi si datorii.
Orice aş face acest cont rămîne tot curent.

- Confesiune

Moto: Martor fără voie



Pentru Ela


Te cofesai în şoaptă.
N-am vrut s-ascult dar tu cântai
şi muzica se-ascultă.
Atât cât se zărea – dansai.
Pluteai frumoasă-n rochia-ţi de singurătate
(astăzi un pic – nu mult, numai un pic - mai scurtă).
Vedeam dansând şi auzeam cântând o sfântă.

(cea păcătoasă
rămăsese-acasă).

...şi – cum totul pe lumea asta are-un rost
(‘nainte de confession
trebui’ ţinut şi-un pic de post) –
va apărea şi Don Juan
ce-oferă golul plin pentru o viaţă,
purtând pe braţe, învelit în celofan -
adus din nord - imensul tău (superbul tău)
buchet cu flori de gheaţă.