sâmbătă, 13 februarie 2010

- 17 Ianuarie 2010

(sacrificarea lui Honorius)



Trecut-a timp
si nu-ncetez a mă-ntreba:
Ce au avut în cap?

Parafrazat,
micuţul candidat
ne promitea că dacă-l facem deputat
ar fi-adunat tot ce-i gunoi în stradă şi l-ar fi dus –
cum şapte ani de-acasă a-nvăţat –
în Parlament
(să fie-analizat).

Peltic,
ne-a declarat
când a ieşit din sala urnelor de vot,
că a votat
având motivul – progresist la vreme-aceea,
acuma retardat –
al tinerilor ce-au luptat
cu douăzeci de ani în urmă.

Dar...

Nu-i oare hazardant
pentru gaşca de derbedei
ce-n cele rele s-au maturizat,
după ce au furat
tot ce mai rămăsese de furat,
s-arunce-n gura păgubiţilor
un politician atât de prematur născut
(aş zice avortat
dacă n-ar fi atât de evident
că chiar şi peste faza de zigot politic
a cam sărit),
să le impună-acuma, în legislativ,
un spermatozoid fosilizat?

marți, 9 februarie 2010

- ... de lut

Nu mă gândesc a nu fi...
Firii doar timpul dă rost...

Mi-am dorit să fi fost
Clopot de bronz
Aşezat pe pământ
Cu gura în jos,
Să vibrez, să cânt surd
Clipa ce-mparte,
Sau uneşte
(Lipeşte),
Ce va fi cu ce-a fost.

Măcar vadră de lemn
Cu fundul în sus
Să fi-ajuns,
Întuneric imens
Să ţin captiv între cercuri
Şi – strivit de lumina
Venită din ceruri –
Să fiu pace (crepuscul)
În conflictul etern.

Nu sunt decât
Oală strunjită
(De lut –
Poate nereuşită),
Lăsată de El pe Pământ,
Să fie clipă, ‘ntre uscăciunea de-afară
(De sus, de pe mal)
Şi mâlul din lac,
Sufletului - rac.

sâmbătă, 6 februarie 2010

- ‘989 - Inflexiune în Zero

Concav,
Din infinit (cu Minus),
Sunt doar un Unu-în-Modul,
Cred, de Speranţ-adus
(Adică însoţit) până la Nul,
De unde - fără să-mi fi zis –
Vânt mi-a făcut Discreţia,
(Adică: Bunul-Plac),
Cu alt însoţitor…

Probabil, până am să mor –
Şi după, nu-s precis –
Mă va-nsoţi în Infinit (cu Plus),
Convex,
Decepţia.

joi, 4 februarie 2010

- “Mişto”

Motto: x/2 la limită (când x tinde către infinit) = infinit

Timpul ce-l ai
trăieşte-l cu intensitate
doar jumătate,
iar pe cealaltă
pune-o deoparte.
Când vei fi terminat
cu prima parte,
fractal, împarte
şi pe cea de-a doua
în jumate.
Trăieşte
prima parte din a doua
cu maximă intensitate
şi-a doua din a doua
ca şi pe celelalte
purcede de împarte.
Pe prima
din a doua
din a treia…
din a patra…
… cu intensitate…
…s. a.m.d. …

E cea mai bună cale
să faci “mişto” de moarte.

miercuri, 27 ianuarie 2010

- Pierdut...

Mi-ar prinde bine un “salut!”...
Mă simt – deşi n-ar trebui (azi am comput’,
Am net, am mess, şi eu şi IT-ul trecut-am de-nceput) –
Pierdut...

E serverul blocat... Mă uit...
I want to connect but don’t could...
Standby... Nu pot decât prin cameră să mă învârt
Pierdut...

Mă vreau online, mă vreau văzut
Şi iată, mouse-ul, pe pad abandonat, m-a priceput
Şi face singur click. Da... Dacă-i cine ştiu şi ăsta-i un salut
(C-o văd sau că n-o văd, nu mai contează), nu sunt
Pierdut.

marți, 26 ianuarie 2010

- Mi-e dor de-acea naivitate

Mi-e tare dor – dar n-aş trece-n CV –
De inocenţă, de naivitate.
Nu că mi-ar fi ruşine dar – tu ştii –
Cuvinte precum dragoste, sinceritate,
Prietenie, altruism, democraţie, libertate,
Oricât ar fi de rare – şi astfel, nestemate –
Sunt prost remunerate.

Regret naivitatea-mi de-nceput.
...Nu c-am avut-o ci findcă a trecut.
În ce-am crezut cred azi la fel de mult.
Da... Sunt un om bogat ce am să mor flămând
Căci nestematele păstrate-n mine,-adânc,
Azi nu-s podoabe să te făleşti cu ele... Nu se vând...
...Şi nici nu trebuie...
Inel de aur nu pune nimeni porcului în rât.

Deci, n-am de gând să vând...
Cui merită, dau gratis! Şi... ce mai dau?... Am înţeles...
Ipocrizie, minciună , egoism şi rapt,
Demagogie, populism, obrăznicie –
Într-un cuvânt: mitocănie – aţi ales.
E ieftin, trendy, cool, la mare căutare...

Dar cum zgârcenia sau calicia vă şed în buzunare
Iar vidul galaxiei în cap (creierul mare),
Aţi vrea ca plată - pentru serviciul de-a-mi duce la gunoi
Cuvinte precum dragoste, sinceritate,
Prietenie, altruism, democraţie, libertate –
Nu bani ci “bunuri” pentru voi:
Ipocrizie, minciună , egoism şi laşitate,
Demagogie, populism, obraznicie –
Într-un cuvânt: mitocanie.

Da... Asta-i piaţa...:
Cerere mare – ofertă pe măsură,
Preţ pentru fiecare buzunar şi gură.

Ofertă mică, cerere deloc...
Preţ? Yoc! Ce preţ? Nepreţuit...
...Rămâne mai departe-n stok.

joi, 21 ianuarie 2010

- Minima rezistenţă

minimă rezistenţă: dus aiurea de vânt...
minimă rezistenţă: ghemuit la pământ...
minimă rezistenţă (la-naintarea în zbor):
aripa! ...de-orice... de-avion, de cocor,...

învinge-ţi frica
şi alege aripa.