- ... de lut

Nu mă gândesc a nu fi...
Firii doar timpul dă rost...

Mi-am dorit să fi fost
Clopot de bronz
Aşezat pe pământ
Cu gura în jos,
Să vibrez, să cânt surd
Clipa ce-mparte,
Sau uneşte
(Lipeşte),
Ce va fi cu ce-a fost.

Măcar vadră de lemn
Cu fundul în sus
Să fi-ajuns,
Întuneric imens
Să ţin captiv între cercuri
Şi – strivit de lumina
Venită din ceruri –
Să fiu pace (crepuscul)
În conflictul etern.

Nu sunt decât
Oală strunjită
(De lut –
Poate nereuşită),
Lăsată de El pe Pământ,
Să fie clipă, ‘ntre uscăciunea de-afară
(De sus, de pe mal)
Şi mâlul din lac,
Sufletului - rac.