- Amintiri de Scorniceşti

(sau Decalogul Epocii de Aur)

Pe vremurli de Ceauşeşti
Puteai scorni
Dar nu să... Scorniceşti...

...Şi dacă totuşi Scorniceai
Erai deştept de nu vorbeai.
...Şi totuşi, dacă te scăpai
(c-o vorbă, sigur): să nu scrii!...
...Şi… nici cu scrisul n-ar ‘fost bai
De nu semnai...

...Dar, dacă totuşi Scorniceaua
Purta amprenta-ţi grafică,
Mirarea-ţi pentru ce urma
(Cât ţi-ar fi fost de tragică),
În ochii tuturor, era
Doar comică.

- Sfat culinar

(celor ce li-i tăiată maioneza conjugală)

Un cub de gheaţă (sifon – mai bine – de la rece),
Un gălbenuş (crud-crud) şi-o lingură de lemn ce-o pui să frece
Până se rupe şi – cât bea doamna un “caffe expresso” –
Poţi să îi spui: “ia dragă, na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o...”

- R/x, la limită, când x tinde către 0, e 0

Moto:
lim(x->0)R/x=0

Jumate din jumate din jumate din jumate -
De burtă , nu de-aripă – m-ar ‘nălţa...
(M-ar face mai uşor)
Şi totuşi, va sosi o clipă
Când ultima jumate de jumate
Va trebui – că vreau sau că nu vreau –
S-o dau...
...Întreagă...
...Ce risipă!...

- Becul de control – Durerea

De unde-am şti,
Dacă nimic-nimic nu ne-ar durea,
Că suntem, încă, vii?

- Povară relativă

Ce bine zis!:
Că binele îi e povară răului...
Dar, răul, binelui? La fel! Un pic pe dos:
În timp ce binele are de rău un “mal de tete”
Răul are - când vine vorba despre bine -
Un “mal de dos”.

- De partea cealaltă a Golgotei

Suntem urcuş şi povârniş,
Dar nu de-aceeaşi parte...
Golgota ar fi parfum de vis,
De n-am purta în spate
Bolovanul.

Pe brânci, pe coate –
Sunt gata şi pe ...
Cea mai fină epidermă,
Dac-“altfel, (Domnul ar spune)
Bătrâne, nu se poate” –
Să iau d’a cappo
Drumul vieţii (de la zero) -
Acelaşi (ca direcţie şi sens),
Numai să nu cobor de
Ceealaltă parte.

- Consecinţe

Lăsăm doar ancore
‘N-al uitării noroi
Pe care, o vreme,
Le târăm după noi.

Noi mergem ‘nainte...
Secunda rămâne...
...În consecinţe
Continuăm să trăim...

Secunda de-acum
E consecinţa secundei
Ce rămas-a în urmă,
Pierdută pe drum...

Secunda ce n-are
Vreo consecinţă
E ultima-ultima:
E doar consecinţă...

Ce rămâne-i adevăr
Doar cât trăieşte memoria –
Dovada că suntem –
Consecinţ-a ce-am fost,

Copii cu bunici,
Bunici cu nepoţi –
Consecinţă în lanţ
Ce pare să dea
Lumii un rost...

În consecinţă, o vreme –
Şi după moarte –
Vom dăinui prin copii
Şi copii de copii...

Părinţii noştri
Se vor pierde şi ei,
Noi păstrându-ne – încă –
Doar amintiri printre vii...

...Consecinţă a lor
În consecinţele noastre
Nepoţii vor mai da
Amintirilor (nouă)
O minciună de viaţă...

...Apoi?...
Apoi!... Nu există minuni:
Deveni-vom istorii...
Deveni-vom basme...
...Minciuni...

...Uitarea, nimicul, marele gol,
Vor avea (absurd! nu?) un nume:
Se vor numi... “Absolut!”...
…”Adevăr...”.