joi, 11 martie 2010

- Scuze de nespontaneitate

nu sunt un tip spontan drept pentru care
veţi înţelege întârzierea câteodată mare
cu care ajung la abordare
de ştiri de primă-pagină-n ziare

n-am fost şi nu sunt inflamant la o scânteie
dar dacă m-am aprins sunt antracit
nu mă consum precum un foc de paie
şi nici precum vântul din intestin pornit

mi se întâmplă destul de des nu câteodată
ca oxidarea să nu îmi fie deloc înflăcărată
să-mi definesc înăbuşita oxidare
cu ruda alchimicului aur vopsit răbdare

cum în final nu prea mai pot să fac din ardere-mi lumină
oxigenarea începând a-mi fi prin taxe şi impozitări străină
şi cum pentru cuvânt şi gând odoiu-ajunge să fie raţie
de la guvern majoritate-n parlament şi preşe-băse-dese-mie-ţie

într-o atmosferă de criză atmos-bios/schizo-f(r)er/nică
unde până şi biogazul din treicoceni arde mocnit
schimbând parşiv odoiul cu criminalul monoxid
sloboade din când în când voios o tompeţică

„dilema” topârceană-n palatul pezidenţial
palat ce-a fost cândva să nu uitaţi palat regal
azi doar sălaş de preş(tator d)e-băse-(dos şi chelios)-demenţial
mai lasă nu perdele ca altădată ci-o dâr’ de fum letal

deci scuze pentru nespontaneitate
motivele vedeţi nu-s care încărcate
’s-autohtone necum nu-s importate
sunt loco foarte importante
venind de la palate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu